Tânăr de 18 ani rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un copac, iar autoturismul a luat foc

0
Publicat:

Un tânăr de 18 ani este grav rănit după ce, joi, pe DN 38 în apropierea localităţii Amzacea, a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un copac de pe marginea şoselei.  Autovehicul a luat, arzând în totalitate, potrivit Agerpres.

Mașina a  ars în totalitate. FOTO Ziua de Constanța
Mașina a ars în totalitate. FOTO Ziua de Constanța

Șoferul, care a suferit arsuri pe torace, braţe şi fractură deschisă la un picior, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, precizează Serviciuli de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.

Tânărul a pierdut controlul volanului

În jurul orei 5,10, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 38, în afara localităţii Amzacea, s-a produs un accident rutier.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că un tânăr, de 18 de ani, ar fi condus un autoturism în afara localităţii Amzacea, ar fi pierdut controlul direcţiei, părăsind partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac, iar autoturismul ar fi ars în totalitate. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului. Ulterior, tânărul a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge şi a posibilei prezenţe a substanţelor psihoactive", precizează, într-un comunicat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", la locul producerii accidentului rutier s-au deplasat o autospecială de stingere incendii şi două echipaje de prim ajutor, de la SMURD şi SAJ.

Amintim că, la sfârșitul lunii trecute, doi tineri de 16 și 21 de ani, și-au pierdut viața într-un teribil accident în județul Galați. Mașina în care aceștia se aflau s-a izbit violent de un autocamion, apoi a luat foc. Cei doi tineri erau rude.

În august, anul trecut, alți doi tineri au murit carbonizaţi în urma unui accident produs în Ploieşti, unde un autoturism s-a ciocnit de un stâlp şi a luat foc. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite