Şoferul care şi-a abandonat victima pe câmp: „Am fugit pentru că m-am speriat“ GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ayhan Menasan
Ayhan Menasan

Aihan Menasan (27 de ani) a mărturisit oamenilor legii că a intrat în panică după ce a făcut o victimă.Varol Sarali (45 de ani) a fost găsit decedat miercuri dimineaţă pe marginea drumului. Peste noapte, capul său fusese desfigurat de animale.

Cel care l-a accidentat a fugit de la locul faptei fără să-l preocupe nici măcar o clipă starea victimei sale. Autorul a fost identificat în persoana unui sergent angajat pe bază de contract la Unitatea Militară 1459 din Medgidia.

Oamenii legii au bănuit încă la început că Sarali a fost victima unui accident rutier. Bărbatul avea multiple traumatisme, iar lângă el a fost descoperit un fragment dintr-o bară de Volkswagen.



Surse din anchetă au precizat că la câteva ore de la macabra descoperire oamenii legii au fost contactaţi de un mecanic auto, care a declarat că în dimineaţa respectivă ar fi reparat autoturismul unui şofer, căruia îi lipsea bara din faţă. Anchetatorii au avut suficiente indicii pentru a-l identifica pe şofer.

Şi-a reparat maşina după accident


Căutat de poliţişti toată ziua, Aihan Menasan, posesorul unui Volkswagen Passat de culoare albă, s-a predat la Poliţie miercuri noaptea. Tânărul s-a contrazis în declaraţii. Iniţial a susţinut că mergea dinspre Medgidia spre Valea Dacilor când a auzit o bufnitură. „M-am dat jos însă nu am văzut nimic, aşa că am plecat mai departe“, a susţinut el.

Ulterior el a revenit asupra declaraţiei. „Am fugit pentru că m-am speriat. Eram în stare de şoc“, le-a spus el anchetatorilor. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, sub învinuirea de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Oamenii legii au spus că faptul că militarul şi-a reparat maşina după accident, ca să ascundă urmele, reprezintă proba faptului că se ştia vinovat şi, cel mai probabil, va constitui circumstanţă agravantă.

Anchetatorii nu au cum să stabiliească dacă, la ora producerii accidentului, şoferul consumase alcool din cauză că el a fost prins după mai mult de 20 de ore.
Aihan Menasan urma să fie dus joi după-amiaza în faţa magistraţilor Judecătoriei Medgidia cu propunerea de arestare preventivă.

A murit pe loc

Rezultatul necropsiei a indicat că Sarali a murit pe loc după ce a fost accidentat. „Moartea a fost violentă. Victima a suferit un stop cardio-respirator din cauza secţionării măduvei osoase cervicale, ca urmare a impactului“, au precizat legiştii.

Rudele lui Varol Sarali nu mai ştiau nimic despre el de marţi. Bărbatul plecase spre Medgidia, să vadă nişte vaci pe care intenţiona să le cumpere şi ultimul semn de viaţă îl dăduse la ora 16.30, când a răspuns la telefonul mobil. „Nu ştim ce căuta pe jos, pe drum. La plecare fusese luat cu maşina de fiul vânzătorului. Probabil venea spre casă“, a povestit Genoveva Tatu, cumnata victimei.

Sarali mai avea de parcurs doar 200 de metri până să ajungă în localitate, în momentul în care a fost lovit de Menasan.

image
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite