Propunerea lui Mazăre: un sexy-secretar de stat la Turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Matichescu şi Radu Mazăre, în club FOTO UUPS Constanţa
Mirela Matichescu şi Radu Mazăre, în club FOTO UUPS Constanţa

Radu Mazăre spune că Mirela Matichescu, patroana a două cluburi de pe litoral, este cea mai potrivită persoană pentru a ocupa o funcţie înaltă în Ministerul Turismului.

Funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este ocupată în prezent de un constănţean, Cristian Bărhălescu, patronul agenţiei de turism Icar Tours şi adjunctul Corinei Martin la Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.

Primarul s-a declarat nemulţumit de activitatea lui Bărhălescu, spunând că „nu s-a mişcat atât de iute“ pe cât se aşteptau. Mazăre vrea acum ca mandatul să revină unei favorite de-ale sale, Mirela Matichescu, patroana clubului Crush din Constanţa. Pe cei doi îi uneşte, mai ales, pasiunea pentru distracţie.

Miss Boboc în studenţie

Mirela-Florenţa Matichescu (fostă Dicu) este o constănţeancă în vârstă de 43 ani, absolventă de Turism la Universitatea Ovidius. Mirela a participat în 1991 la concursul de Miss Boboc al universităţii, pe care l-a şi câştigat. După terminarea facultăţii, s-a apucat de afaceri. A deschis la parterul casei sale, împreună cu un om de afaceri turc, fast-food-ul Chicken Time.

În 2002, Mirela Matichescu s-a lansat cu adevărat în afaceri pe litoral. A devenit operator privat de plajă, închiriind un sector din faţa restaurantului Melody. Plaja Mirelei, Honey Beach, a fost botezată după numele căţeluşei sale cocker.

Închirierea plajelor era la începutul anilor 2000 o afacere care abia prindea contur. În toată Mamaia existau doar câteva plaje private, cu şezlonguri, beach-bar şi umbreluţe. Acum nu există plajă care să nu fie închiriată, semn că afacerea este extrem de profitabilă. Şi Radu Mazăre avea pe atunci o plajă privată, Copacabana, în faţa hotelului Flora.

Lansare în viaţa de noapte

Împreună cu doi asociaţi (ambii foşti marinari), Eugen Stănescu şi Ionuţ Budi – fratele vedetei TV Tania Budi, dar ajutată şi de soţul ei de atunci (tot marinar), Mirela a închiriat două hale părăsite de pe Bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionase întreprinderea Rommega. Aici a fost amenajat „Crush“, care a dat lovitura pe piaţa locală în 2006. Localul s-a extins, cu bar de vară în Mamaia, plajă şi club estival.

Imaginea clubului era Tania Budi, iar clubul era plin de vedete şi invitaţi din străinătate. Radu Mazăre a devenit rapid client fidel al clubului, fiind unul dintre locurile unde obişnuieşte să se distreze cu suita sa.

În 2011, fratele Taniei Budi s-a retras din afacere, deschizându-şi propriul club, Jezoo. Şi Mirela Matichescu a vrut să înceapă o afacere pe cont propriu. Astfel, şi-a mai deschis un club: „Room No. 1“. Localul, decorat în alb-negru-roşu, a fost inaugurat în această lună, în centrul vechi al Constanţei.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite