„Proiectează-ţi cariera!” S-au încheiat parteneriate între mediul universitar şi cel de afaceri

0
0

În perioada 6 mai 2014 – 30 septembrie 2014, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, au implementat proiectul „Proiectează-ţi cariera!”

În cadrul proiectului au fost constituite parteneriate între universitate-angajator, care vor conduce la permanentizarea colaborării dintre cele două părţi, multiplicând rezultatele proiectului pe termen lung (peste 5 ani), cu un impact direct pozitiv asupra tranziţiei de la şcoală către viaţa activă pentru un numar cât mai mare de studenţi.

S-au creat parteneriate între mediul universitar şi cel de afaceri cu: Oil Terminal, Euro Vial Lighting, Convex, Şantierul Naval Constanţa, CERONAV, AutoComo, în vederea dezvoltării unei pieţe moderne a muncii, flexibile, corelând curriculumul universitar cu nevoia practică a angajatorilor.

Proiectul este cofinanţat din Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară: 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie: 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.
 

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri