Video Profesor incendiat de un student nemulțumit de nota primită la examen. I-a dat foc și apoi a blocat ușa sălii de curs VIDEO
0Un incident s-a petrecut joi, 27 iunie, în incinta unei universități din Constanța, unde un student, în vârstă de 22 de ani, i-ar fi provocat răni prin incendiere unui profesor, în vârstă de 70 de ani, întrucât nu era mulțumit de nota obținută la examen.
UPDATE În afară de dosarul penal în curs și eventuale măsuri preventive, studentul a fost sancționat și cu suma de 1.000 de lei, pentru expresii și cuvinte jignitoare și vulgare rostite în spațiul public. Atacatorul este încă în fața polițiștilor, unde dă explicații referitoare la fapta sa.
„La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Copnstanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între un cadru didactic și un student.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă.
Acesta ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.
Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.
Studentul agresiv a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, referitoare la fapta sa, și a început să înjure la momentul aducerii la secția de poliție.
Conform unor surse, studentul și-a incendiat profesorul, iar apoi a părăsit sala de curs și a ținut ușa pe dinafară, cu cadrul didactic care era înăuntru. În acest timp, focul s-a extins și la mobilierul din clasă.
Ulterior, un alt cadru didactic a auzit zgomotul și a mers să vadă ce se întâmplă. În acel moment, studentul a fugit, iar polițiștii încearcă să-i dea de urmă.
În plus, potrivit surselor, au loc discuții cu Parchetul pentru încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor.