Video Peste 20 de persoane, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu. O persoană a suferit un atac de panică

0
Publicat:

Peste 20 de persoane au fost evacuate, luni dimineață, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc aflat în Constanța. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că făcuse un atac de panică.

Pompierii au intervenit de urgență la fața locului FOTO Arhivă
Pompierii au intervenit de urgență la fața locului FOTO Arhivă

Potrivit ISU Dobrogea, focul s-a manifestat în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, unde au ars mobilierul și gunoiul menajer acumulat în apartament.

Echipajele de intervenție au acționat rapid, iar la ora 07:22 incendiul a fost lichidat, transmite presa locală.

Din imobil au fost evacuate 16 persoane – 10 femei și 6 bărbați –, iar alte 6 persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. O persoană care a suferit un atac de panică a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ Constanța.

La fața locului au intervenit forțe importante de la Detașamentul Fripis, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj ATPVM Port, precum și Detașamentul Palas cu încă 1 autospecială de stingere.

Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite