Video Panică într-un bloc cu zece etaje din Iași. Locatarii, evacuați de urgență în urma unui incendiu care a cuprins un apartament

0
0
Publicat:

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un apartament dintr-un bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi, casa scării fiind inundată cu fum dens. Circa 25 de persoane au ieşit din clădire sau au fost evacuate de pompieri.

Incendiu într-un bloc din Iași FOTO: Facebook
Incendiu într-un bloc din Iași FOTO: Facebook

”În cursul acestei seri, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuit cu zece niveluri, pe Aleea Păcurari din municipiul Iaşi. La sosirea forţelor de intervenţie, casa scării era inundată cu fum dens, fără victime anunţate”, a anunţat ISU Iaşi, potrivit News.

La locul incendiului au fost trimise 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru salvări de la înălţime, o autospecială de intervenţie şi descarcerare,  o autospecială pentru transportul personalului şi a materialelor, un echipaj SMURD – tip TIM, un echipaj SMURD – tip EPA, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi – tip B2, cu un total de peste 30 de pompieri militari angrenaţi în operaţiunile de stingere şi asigurare a zonei.

Ulterior, a fost direcţionată şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, cu 5 cadre militare.

”Până în acest moment, aproximativ 15 persoane s-au autoevacuat, iar 10 persoane au fost evacuate de la etajele superioare de către echipajele de intervenţie. Incendiul a fost lichidat, iar pompierii acţionează în continuare pentru evacuarea fumului din întregul imobil de locuinţe şi de pe casa scării”, a precizat ISU.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite