Peste 150.000 de pachete cu prezervative au fost confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Prezervativele au fost aduse din China şi erau destinate unei firme din Bucureşti, nefiind cuprinse în declaraţia vamală de import.

Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au verificat luni, 15 octombrie,  un container sosit din China în Portul Constanţa Sud Agigea.

„În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 167.040 de seturi pachete cu prezervative, bunuri care nu se regăseau în declaraţia vamală de import”, se arată într-un comunicat al IPj Constanţa.

Bunurile, în valoare de aproximativ 1.546.700 de lei, aveau ca destinatar o societate comercială din Bucureşti. Toate pachetele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de documente nereale la autoritatea vamală, faptă prevăzută şi pedepsită art. 272 din Legea 86/2006.

Pe aceeaşi temă:

Pantofi „de firmă”, fabricaţi în China, confiscaţi în Portul Constanţa Sud Agigea

ANAF verifică firmele care fac importuri în Portul Constanţa Sud - Agigea


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite