Oraşul Constanţa, promovat la cel mai mare eveniment expoziţional din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Standul Constanţei la TIF 2021 foto: Primăria Constanţa
Standul Constanţei la TIF 2021 foto: Primăria Constanţa

Târgul Internaţional de la Salonic este prima expoziţie de anvergură organizată în Europa anul acesta, susţin reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Prezenţa Constanţei la Târgul de la Salonic vine ca urmare a invitaţiei primite de primărie din partea Consulatului General al României la Salonic.

Astfel, Primăria Municipiului Constanţa este prezentă, în perioada 11-19 septembrie 2021, la cea de-a 85-a ediţie a Târgului Internaţional de la Salonic (TIF), cel mai mare eveniment expoziţional din Grecia, care se desfăşoară la Centrul Internaţional de Expoziţii din Salonic (Helexpo), cu respectarea tuturor protocoalelor şi normelor de igienă necesare.

„TIF este prima expoziţie de anvergură organizată în Europa în 2021. Participarea municipiului Constanţa la acest târg, alături de Consulatul General al României la Salonic, are ca obiectiv principal promovarea profilului turistic şi economic al oraşului; totodată, municipalitatea are în vedere, prin participarea la eveniment, consolidarea relaţiilor dintre cele două oraşe înfrăţite - Constanţa şi Salonic - prin contacte directe ale echipei municipiului cu locuitorii din Salonic. La standul comun al Primăriei şi al Consulatului General este promovat unitar municipiul Constanţa – (oraşul, portul, precum şi agenţi economici din municipiu care au dorit să se alăture iniţiativei noastre)”, transmite primăria.

TIF 2021 a debutat în seara zilei de 11 septembrie cu discursul inaugural al premierului Greciei rostit în cadrul Forumului Helexpo Salonic 2021, care se desfăşoară în paralel cu evenimentul expoziţional.

În cadrul ediţiei 2021 a Târgului vor avea loc zilnic conferinţe tematice la care vor participa oficiali guvernamentali, decidenţi politici, antreprenori, asociaţii, companii şi reprezentanţi ai administraţiei locale din Salonic şi din întreaga Grecie, precum şi din numeroase alte ţări, în principal europene.

Citeşte şi: 

Reacţia preşedintelui CJ Constanţa după ce instanţa a dat dreptate elevilor. „Nu m-am opus decontării cheltuielilor de transport”

Preotul care-şi spovedea enoriaşii cu ochii-n telefon îşi construieşte un bloc cu 7 etaje în Mamaia Nord, pe lângă cel cu 4 etaje deja ridicat

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite