Numărul delfinilor eşuaţi pe malul Mării Negre a crescut îngrijorător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delfin eşuat FOTO: Mare Nostrum
Delfin eşuat FOTO: Mare Nostrum

De la începutul lunii august şi până acum au fost înregistraţi 21 de delfini eşuaţi pe litoralul românesc. Creşterea cazurilor este îngrijorătoare, spun specialiştii.

La mai puţin de două săptămâni de la Ziua Delfinului, ONG Mare Nostrum vine cu o veste îngrijorătoare: numărul cazurilor de eşuări a crescut în această perioadă. De la începutul lunii şi până acum, au fost înregistrate 21 cazuri şi 74 de la începutul acestui an.

Anul trecut, în această perioadă, au fost raportate la numărul de urgenţă delfini doar 4 cazuri.

Îngrijorător este faptul că în perioada similară a anului trecut au fost raportate doar 4 cazuri de eşuări, în timp ce în acest an, de la începutul lunii august, numărul acestora a ajuns la 21.

„Ceea ce ne ajută foarte mult este implicarea locuitorilor din zona costieră şi a turiştilor, care sună la numărul de urgenţă DELFINI- 0763255731, pentru a ne raporta toate aceste cazuri. Fără ajutorul şi implicarea acestora, nu am fi putut fi atât de prompţi şi nu am fi putut contoriza eficient numărul de eşuări. Facem un apel, pe această cale, către toţi constănţenii şi turiştii, de a ne semnala în continuare atunci când văd delfini eşuaţi, pentru a ne ajuta atât pe noi, cât şi delfinii şi marsuinii din Marea Neagră.

În această perioadă, lucrăm la stabilirea unui număr total al delfinilor din Marea Neagră, un proces laborios pe care sperăm să îl încheiem curând. Am coroborat datele înregistrate în cadrul monitorizărilor aeriene CENOBS, precum şi cele deja existente, iar momentul în care vom avea cifrele va fi cu adevărat un moment istoric, pentru că niciodată, în istoria recentă, nu a mai fost derulată o astfel de campanie bazinală”, spune Marian Paiu, coordonator departament Conservarea Biodiversităţii .

Unele dintre cele mai abundenţe în ceea ce priveşte numărul de eşuări au fost înregistrate în anul 2017- peste 130, pe toată durata anului. O situaţie similară a fost înregistrată în 2012, când 177 de delfini şi marsuini au eşuat pe plajele româneşti.

Citeşte şi:

Începe FITIC - Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa

Stelian Ion publică documentele medicale din dosarul ANL: „Constat că sunt cel mai atacat candidat din ţară la aceste alegeri“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite