Nicuşor Constantinescu nu-şi mai poate exercita funcţia de preşedinte al CJ. El poate fi judecat sub control judiciar în dosarul Centrului Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Nicuşor Constantinescu nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Nicuşor Constantinescu va fi judecat sub control judiciar în dosarul Centrului Militar după ce Tribunalul Constanţa a admis cererea sa de înlocuire a arestului la domiciliu cu această măsură preventivă. El a primit însă şi interdicţia de a-şi mai exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Decizia nu este definitivă.

“Admite cererea formulată de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel. Dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, a decis Tribunalul Constanţa.

De asemenea, instanţa a mai decis ca Nicuşor Constantinescu să nu comunice cu persoanele implicate în dosarul Centrului Militar Zonal şi să nu-şi exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

“Să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală. Să nu exercite funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa”, a mai hotărât instanţa.

De asemenea, el are interdicţia de a părăsi ţara, dar şi obligaţia de a se prezenta la fiecare termen la instanţă sau atunci când este solicitat de către anchetatori. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Nicuşor Constantinescu se mai află în arest la domiciliu şi într-un alt dosar.

Mai citiţi şi:

Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Alături de el este acuzat Cristian Zgabercea, producătorul general TVR

UPDATE Cererea de strămutare depusă de Nicuşor Constantinescu a fost respinsă Curtea de Apel Constanţa

Nicuşor Constantinescu, în picaj. Are un nou dosar DNA, pentru elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite