Navă sub pavilion Panama, cu 12 marinari la bord, abandonată în Portul Constanţa

0
0

La bordul navei abandonate sunt 12 navigatori sirieni. Vaporul nu mai are combustibil, iar mancarea marinarilor este pe sfârşite.

Pe pagina de Facebook Marinar Roman au apărut informaţii şi fotografii cu nava abandonată în Portul Constanţa.

Nava Ali Bey este sub pavilion Panama şi acoperită de clubul de asigurare The American Club.. Nava este abandonată cu 12 navigatori sirieni la bord în portul Constanţa.

„Armatorul A&D Ship Management Co. SA este înregistrat în Panama şi are contacte în Turcia. Aici începe iarna, nava nu are combustibil şi mâncarea este pe sfârşite. Autoritatea de Pavilion şi clubul de asigurare nu au intervenit încă deşi au fost notificate de inspectorul ITF încă din data de 2 decembrie 2020.

Salariile sunt restante de peste un an, iar un marinar are de primit salarii din ultimii 2 ani. În afară de ITF, navigatorii nu mai au nici un alt sprijin. ITF România şi Administratia Porturilor Maritime Constanţa au găsit o soluţie temporară pentru alimentarea cu energie de la cheu”, se arată în postarea celor de la Marinar Roman.

„Eu personal am informat şi administraţia din Panama şi clubul de asigurare despre situaţia de aici şi le-am cerut să îşi îndeplinească obligaţiile din Convenţia MLC 2006, în conformitate cu Certificatele semnate pentru această navă. Este o situaţie inacceptabilă” , spune Inspectorul ITF Adrian Mihălcioiu, care este şi liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Citeşte şi:


De ce a fost schimbată rugăciunea Tatăl Nostru la catolicii italieni. „Mai aproape de intenţiile lui Iisus”

Haos în construcţii. Bloc pus în pericol de şantierul unui alt imobil

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri