Musulmanii intră în post. În Luna Sfântă Ramazan, credincioşii se abţin de la hrană şi de la apă pe timpul zilei
0Musulmanii intră în Luna Sfântă Ramazan, în care trebuie să ţină post negru de la răsărit până la apus. Postul ţine 29 zile, începând de luni, 6 mai.
Comunitatea musulmană din România celebrează luni, 6 mai, începutul Lunii Sfinte Ramazan - anunţă Muftiatul Cultului Musulman din România. În această perioadă, credincioşilor le este interzis să se hrănească şi să se hidrateze, din zori de zi până la apusul soarelui.
Învăţăturile islamice impun, de asemenea, ca musulmanii să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, timp de 29 de zile de la începerea Postului, aceste zile fiind petrecute în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală.
Postul şi efectuarea rugăciunilor zilnice, de preferinţă efectuate în cadrul unei geamii, sunt urmate în perioada nocturnă de cina Iftar pe care musulmanii o împart cu prietenii, rudele, cunoscuţii sau pelerinii şi de rugăciunea specifică Lunii Sfinte Ramazan, Teravih. În aceeaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor - Sahur, este luată în familie.
Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi.
Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr celebrată anul acesta în noaptea de 31/01 iunie, când se consideră că Allah Atotputenicul a început revelarea Cărţii Sfinte, Coranul, către Profetul Muhammed (PbuH).
Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei Luni Sfinte, slujbele din moschee, mukabele, încep dimineaţa cu citirea Coranului de către imami, la care participă femeile. Seara are loc slujba teraavih, cu participarea bărbaţilor şi a femeilor din comunitate.
Postul din Luna Sfântă Ramazan înseamnă în egală măsură atât abstinenţă fizică, cât şi spirituală. În această lună, a iertării şi a milei, musulmanii trebuie să aibă, cu precădere, un comportament specific preceptelor islamului, postul fiind considerat un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă.
În religia islamică, Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH) de către Îngerul Gavriil, eveniment ce a avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.
Islamul stabileşte faptul că Postul din Luna Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai religiei, alături de Mărturisirea credinţei (Shahada), Cele cinci rugăciuni obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) şi Contribuţia anuală de solidaritate cu nevoiaşii (Zakat).
„Fie ca Luna Sfântă Ramazan să fie binecuvântată! Ramazan Ayîmîz qayîrlî bolsîn! Ramazan Ayımız hayırlı olsun! Ramafan Kareem!“, transmite liderul Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Muurat.
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Unic din Dobrogea: lăcaşurile de cult care poartă nume din alte religii