FOTO Bravii musulmani care au luptat pentru România în Marele Război. „Viteji la luptă, blânzi pe timp de pace“

Militari români, creştini şi musulmani, în Marele Război Sursa Cultul Eroilor

Analele militare consemnează loialitatea turco-tătarilor care au intrat în luptă sub steagul României, deşi inamicul era Turcia, patria străbunilor. Ca să nu fie bănuit de pactizare cu armata turcă, un brav ostaş a cerut să fie mutat pe frontul din Transilvania. Regele Carol I le-a promis musulmanilor viaţă paşnică în Dobrogea, iar primul general musulman al Armatei Române a organizat funeraliile Regelui Mihai.

Din Armata României care a luptat în Primul Război Mondial pentru întregirea ţării au făcut parte şi ostaşi de alte etnii. Soldaţi, gradaţi şi ofiţeri, ei au mers în tranşee şi au ieşit pe câmpul de bătălie, punându-şi viaţa chezăşie că România va rămâne un stat unitar. Ce este remarcabil, unii dintre aceşti militari luptau chiar împotriva ţărilor de unde proveneau strămoşii lor. 

Este cazul musulmanilor, care n-au ezitat să meargă la război pentru a apăra România de asediul Imperiului Otoman, aliat cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria. Ei au luptat, au fost răniţi, au murit pe front sau în lagărele de prizonieri de război din Bulgaria, Turcia, Polonia, Germania sau Ungaria. 

Astfel că pe monumentele ridicate în cinstea eroilor din Primul Război Mondial se află încrustate nume de musulmani precum Ismail, Belghir, Calfazar, Amet, Ermola, Amet sau Abdisa. 

GALERIE FOTO EROI MUSULMANI DIN MARELE RĂZBOI

Musulmanii consideră Proclamaţia lui Carol I de la unirea Dobrogei cu României (14 noiembrie 1878) ca fundaţie a armoniei etnice dintre Dunăre şi Marea Neagră, dintre creştini şi musulman. 

Promisiunea de căpătâi transmisă de Carol I a avut ecou istoric: peste 139 ani, la căpătâiul urmaşului său, Regele Mihai I al României, a stat un mahomedan - Gelaledin Nezir, primul general musulman din Armata României. Demnitarul cunoscut ca „Gelu“ Nezir (originar din Cernavodă) a organizat şi a coordonat funeraliile naţionale ale ultimului suveran al României, în decembrie 2017 – cu puţin înainte de zorii Anului Centenar şi ai Anului 140 de revenire a Dobrogei la patria-mamă.

Proclamaţia lui Carol I, piatră de temelie în Dobrogea

Proclamaţia lui Carol I, suveranul prusac de formaţie militară, la preluarea Dobrogei în 14 noiembrie 1878 a avut un ecou puternic în inimile musulmanilor. Timp de 460 ani, ei fuseseră stăpânii Dobrogei aflate sub conducerea Imperiului Otoman. După 1878, ei s-au găsit în ipostaza de a deveni cetăţeni români, minoritari într-o provincie care intrase în proces accelerat de românizare.

Proclamaţia lui Carol I, scrisă de Mihail Kogălniceanu, a fost tradusă în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, iar foile volante în diferitele limbi au fost răspândite pe tot teritoriul Dobrogei. Suveranul României garanta egalitate în drepturi pentru toţi cetăţenii noii provincii româneşti, indiferent de etnie. 

Noiembrie 1878. Armata Română trece Dunăre spre Dobrogea Sursa wikipedia.org

Proclamaţia Domnitorului Carol I către dobrogeni, 14 noiembrie 1878

NOI, CAROL I,

PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ

DOMN AL ROMÂNILOR


La toţi de faţă şi viitor sănătate


Locuitorilor Dobrogei,

Marile puteri europene, prin tratatul din Berlin, au unit ţara voastră cu România.

Noi nu intrăm în hotarele voastre trase de Europa, ca cuceritorii; dară o ştiţi şi voi, mult sânge românesc s-a vărsat pentru desrobirea popoarelor din dreapta Dunării.

Locuitorilor de orice naţionalitate şi religiune Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea, desbătută şi încuviinţată de naţiune, otăreşte şi o cârmuieşte. Cele mai sânte şi mai scumpe bunuri ale omenirei; viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţiuni, pe care ne-o râvnesc multe naţiuni străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le vor putea lovi, fără a-şi primi legiuita pedeapsă.

Locuitorilor musulmani, dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religiune.

Credinţa voastră, familia voastră, vor fi apărate de o potrivă ca şi ale creştinilor. Afacerile religiunei şi ale familiei vor fi pentru voi încredinţate apărării Muftiilor şi Judecătorilor aleşi din neamul şi legea voastră.

Şi creştinii şi musulmanii, primiţi dară cu încredere autorităţile române; ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a vindeca ranele resbelului, de a apăra persoana, averea şi interesele noastre legiuite, în sfârşit, de a vă desvolta buna stare morală şi materială. Armata care intră în Dobrogea nu are altă chemare decât de a menţine ordinea şi, modul de disciplină, de a ocroti pacinica voastră vieţuire.

Salutaţi dară cu iubire drapelul românesc, care va fi pentru voi drapelul libertăţei, drapelul dreptăţei şi al păcei.

În curând, provincia voastră pe calea constituţională, va primi o organizaţiune definitivă, care va ţine seamă de trebuinţele şi de moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice posiţiunea voastră cetățenească.

Până atunci autorităţile române au ca întâia datorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji de bunul vostru trai, de a vă face a iubi ţara la a cărei soartă de acum este lipită şi soarta voastră. Ca întâia, a părinteştei noastre îngrijiri pentru voi, a dorinţei noastre de a uşura greutăţile voastre.

Noi desfiinţăm dijma de orice natură pentru anul 1879. De la 1 ianuarie 1880 ea va fi înlocuită prin o dare bănească mai dreaptă şi mai uşoară pentru agricultori.

Emeleacu (impozitul pe capitalul imobiliar din oraşe şi sate- n.a) impozitul pe venitul imobiliar din oraşe, Temetuatul (impozitul de 3 la sută asupra lucrului agricultorului şi meşteşugarilor - n.a) impositul asupra chiriei, a cârciumilor, cafeneleor băcănielor, hanurilor, toate acestea se vor preface, de la 1 ianuarie 1879 într-o dare bănească mai uşoară şi mai dreaptă; iară Bedelul (impozitul pentru scutirea din armată - n.a), darea Entizab (taxa de 2 şi 1/2 la sută pe vânzarea vitelor n.a) şi taxa pe mori se desfiinţează cu totul.

Şi dară chemând binecuvâtarea celui A-Tot-Puternic, în numele şi cu învoirea Europei, Noi luăm astăzi în stăpânire provincia Dobrogea, care devine şi este ţara românească, şi trămiţându-Vă domneasca Noastră salutare, Vă urăm ca această zi să devie, pentru această nouă parte a României, începutul unui viitor de pace şi de înflorire, începutul bunului trai şi al înfrăţirei între fiii aceleiaşi ţări.

Datu-s-a în Brăila, la 14 noembre anul graţiei 1878 şi al 13-lea al Domniei Noastre.

CAROL

Preşedintele Consiliului Miniştrilor Ministru al Agriculturei, Comerciului şi Lucrărilor Publice şi ad-interim la Culte şi Instrucţiune Publică I.C. Brătianu

Ministrul Afacerilor Streine M. Kogălniceanu

Ministru de Interne C.A. Roseti

Ministrul Finanţelor I. Câmpineanu

Ministrul Justiţiei Eugen Stătescu

Documentul de preţ a fost tipărit în Constituţia Dobrogei (M.Vlădescu-Olt, Tipografia „Dor. P.Cucu“, Bucureşti, 1908) 

Spiru Haret, impresionat de copilul de musulman 

Demn de reţinut este momentul 10 mai 1881, când o companie de musulmani a făcut parte din cortegiul încoronării lui Carol I ca Rege al României. 

Înainte ca la Constanţa să fie ridicată moscheea cea mare, a făcut aici o vizită Spiru Haret. La 24 iunie 1909, ministrul Cultelor a venit la Şcoala Musulmană şi a fost întâmpinat cu onoruri. Demnitarul care a făcut din populaţia înapoiată, fără resurse, oameni cu carte, a primit salutul gărzii de onoare formate din militari musulmani, dar momentul culminant s-a înregistrat la Şcoala Musulmană, unde în faţa tuturor, un copil de musulman, care învăţa în clasa I, a recitat o poezie patriotică în limba română. Haret a fost impresionat şi fericit că munca sa neobosită, de educare a românilor, a dat roade.

Prefectul Ghika remarcă: „Şirurile acestea de soldaţi, care ne înconjoară, sunt încă o dovadă că nu mai există astăzi nicio deosebire între fiii ţării, fie ei creştini, fie ei mahomedani: toţi sunt fraţi de arme, toţi sunt voinici pe ale căror braţe la vremuri de restrişte se va sprijini, cu credinţă nestrămutată în izbândă, ţara şi neamul românesc“.

1913, an fast pentru musulmani

Un membru de vază al comunităţii academice, profesorul universitar dr. Nuredin Ibram, de la Facultatea de Arte din Universitatea Ovidius Constanţa, arată că devotamentul musulmanilor dobrogeni pentru Statul român, ai cărui cetăţeni loiali au fost mereu, este recunoscut de nume prestigioase ale istoriografiei româneşti.

„Stă dovadă chiar primul Congres al musulmanilor dobrogeni, desfăşurat în 21-23 noiembrie 1913, la Constanţa, în care s-a vorbit despre mândria de a trăi în respect şi pace cu românii. Preşedintele congresului, Suliman Abdul Hamid, spunea atunci un lucru demn de reţinut, demonstrat în secole: dacă în război, tătarii şi turcii sunt foarte viteji şi războinici, în timp de pace sunt cât se poate de blânzi“, arată profesorul dr. Nuredin Ibram. 

Tot în 1913, la 31 mai, era inaugurată la Constanţa Moscheea Carol I, botezată aşa de musulmani în onoarea regelui ţării. El dorise ridicarea lăcaşului de cult pentru loiala comunitate musulmană. 

Musulmanii, chemaţi sub arme

România a intrat în Primul Război Mondial la 15 august 1916, iar goarna mobilizării a sunat şi în Dobrogea. Un număr de 1.038 etnici musulmani au fost chemaţi sub arme şi repartizaţi la Infanterie, Artilerie, Vânători, Călăraşi, Roşiori, Grăniceri, Pionieri. Unii dintre ei luptaseră şi în Războaiele Balcanice (1912-1913). 

Dacă în război, tătarii şi turcii sunt foarte viteji şi războinici, în timp de pace sunt cât se poate de blânzi  Profesorul dr. Nuredin Ibram

La desemnarea poziţiilor pe front, unităţile musulmanilor făceau parte din Divizia 17 Infanterie, destinată să apere capul de pod de la Turtucaia, şi din Divizia 9 Infanterie, menită să păzească sectorul Bazargic. Autorităţile române au avut temeri că minorităţile îşi vor apăra ţara. În timpul campaniei militare, dezertările oricum nu aveau să lipsească din rândul niciunei etnii - române, turce sau tătare. Aşa că statul român a luat şi alte măsuri. „După decretarea mobilizării în România, lideri ai minorităţilor bulgare, germane şi musulmane au fost duşi în lagăre pentru că autorităţile se temeau de represiuni şi sabotaje. Ei au fost eliberaţi abia în 1918, după Pacea de la Buftea“, arată colonelul în rezervă Remus Macovei, liderul Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ - filiala Constanţa.

Horele din bivuacuri 

Dar asta nu i-a împiedicat pe loialii dobrogeni musulmani să îşi facă datoria. Colonelul (r) Macovei a strâns dovezi că deşi Turcia făcea parte din tabăra inamică, musulmanii s-au comportat exemplar prezentându-se la unităţi, luându-şi echipamentul în primire şi aliniându-se tacticii militare. De-a lungul timpului, Macovei a documentat conduita militară a musulmanilor, în mai multe volume, ultimul fiind lansat în An Centenar, sub egida Asociaţiei Cultura+ şi a Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ - filiala Constanţa.

„Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiţi sub tricolor – Campaniile 1916-1919 şi 1941-1945“ (Editura Imperium, 2018) redă însemnarea făcută de un sublocotenent român, Ioan N. Dinu, care făcea parte din Regimentul 39 Infanterie: „Entuziasmul plecării pe front era mare. În bivuacuri, agitaţia ţinea până noaptea târziu. Ostaşii se întreceau în urale, iar în horele care se încingeau se prindeau românii şi fraţii lor de alte etnii“.

Kiazim, eroul de la Mărăşeşti

În Campania Primului Război Mondial (1916-1919), militarii musulmani au luptat oriunde a fost nevoie de ei: la apărarea Dobrogei, precum şi a Nistrului, la eliberarea Ardealului, la Mărăşeşti, pe Neajlov, în Basarabia şi la Budapesta. Pe lângă atacatori, dobrogenii au mai avut de luptat cu un inamic: tifosul exantematic. Epidemia care a ucis 80.000 militari români s-a iscat în Dobrogea, adusă cel mai probabil de trupele ruseşti, în toamna lui 1916.

Celor mai destoinici dintre musulmani li s-a încredinţat comanda unor unităţi. La finalul Primul Război Mondial, 355 ostaşi musulmani aveau să moară pentru patria lor, România. Alţi 64 au fost răniți și au fost declarați invalizi de război.

Unul dintre aceşti eroi este sublocotenentul musulman Kiazim Abdulachim din Regimentul 9 Vânători. Kiazim Abdulachim a luptat eroic la Mărăşeşti, în vara lui 1917, în cea mai grea bătălie de pe frontul Marelui Război. El era comandant de pluton în Compania 1 Infanterie. La 28 iulie 1917, slt. Abdulachim preia comanda companiei în lupta de la Putna Seacă, dar este grav rănit. Moare la spitalul din Tecuci după câteva zile, la 4 august 1917. 

Alături de Kiazim au mai murit patru musulmani la Mărăşeşti, ridicând numărul victimelor române la 5.125. Din totalul celor 170.000 militari români care au luptat la Mărăşeşti, 9.818 au dispărut, iar 12.467 au fost răniţi.

Stela funerară a lui Kiazim Abdulachim, eroul de la Mărăşeşti Sursa Cultul Eroilor Constanţa

Osemintele eroilor de la Mărăşeşti au fost aduse acasă 10 ani mai târziu, cei cinci ostaşi fiind înhumaţi, în decembrie 1927, în Cimitirul musulman din Constanţa. Sosirea „pe scut“ a eroilor a fost salutată de presa vremii, prin „Odă eroului musulman“, poezie omagială compusă de Cruţiu Delasălişte şi publicată la 12 decembrie 1927 în revista „Marea noastră“.

„Odă eroului musulman

Şi printre fiii Dobrogei

Vestiţi în vitejime,

Ai fost în fruntea gloriei

Şi tu, măi Kiazime…

Ca fraţii ai plătit şi tu, Allah să-ţi răsplătească!

Credinţa ce te străbătu

De ţara românească!

Între vitejii musulmani

Căzuţi în luptă cruntă

Tu n-ai în urma ta orfani

Dar gloria ta-i sfântă.

Că-n veci Allah din cer va şti

Profund să preaslăvească

Pe musulmanul luptător

Din ţara românească. (…)

La sânul Dobrogei dormind,

Ţi-a îngăduit destinul

Să-ţi râdă luna răsărind

Când cântă Muezinul.

De sus, din vârf de minaret,

Să-ţi spună rugi din vise,

Să nu mai ştii niciun regret

Sub ceruri larg deschise,

Căci ţăran noastră ştie ea

Um ne-a-nfrăţit cu glia

Şi-n ea vorbeşte Dobrogea

Şi râde România!“

Moştenirea Abdulachim: oameni ai cetăţii

Peste ani, o stradă din centrul Constanţei avea să poarte numele eroului Kiazim Abdulachim. Fratele mai mare al lui Kiazim, Selim Abdulachim (1886-1943), a luptat de asemenea în Primul Război Mondial. Selim urmase Dreptul cu bursă din partea Fundaţiei Universitare Carol I, fiind unul dintre exemplele de susţinere a educaţiei în rândul copiilor. Războinic desăvârşit, tătarul a condus Compania 2 din Regimentul 9 Vânători şi s-a distins pe câmpul de luptă din Amzacea, ca şi în tranşee, unde intona imnuri războinice îmbărbătându-şi camarazii.

Propus pentru „Virtutea Militară“, sublocotenentul Selim Abdulachim îşi pierde două degete într-o confruntare la baionetă şi iese apoi la raport, cerând superiorilor să fie mutat pe frontul din Transilvania. Motivul: Divizia 19 Infanterie, din care făcea parte, urma să se înfrunte cu Divizia 25 Turcă, iar bravul tătar nu vrea să fie acuzat de non-combat sau de trădare. Impresionaţi de cerinţa sa, mai-marii îi acordă mutarea pe frontul de nord, unde el va lupta până la încetarea ostilităţilor.

Selim Abdulachim a fost primul avocat tătar din România şi primul politician tătar din Parlamentul României. A fost viceprimar al Constanţei şi lider al minorităţii musulmane în perioada interbelică. A ajutat la rândul său tinerii din comunitate să ajungă la şcoli înalte.

Eminentul Mehmet Niyazi, cumnatul fraţilor Selim şi Kiazim Abdulachim

Fraţii Abdulachim aveau o soră, Şefika, care a fost soţia poetului tătar Mehmet Niyazi, o figură eminentă care a activat pentru dezvoltarea şi drepturile minorităţii musulmane. Niyazi s-a născut în satul Vânători, comuna Pecineaga, la 1878, într-o familie refugiată din Crimeea. A trăit o perioadă la Istanbul, apoi în Crimeea, iar în 1904 a revenit în Dobrogea, stabilindu-se la Constanţa.

Cărturar reputat, profesor, literat, publicist şi cercetător, Mehmet Niyazi a fost o vreme director al Seminarului musulman din Medgidia, apoi a activat în Crimeea, la proclamarea Republicii în 1918, până în 1921, când a fost ocupată de Rusia. Întors în România, Niyazi moare după 10 ani, la 20 noiembrie 1931, la Medgidia.

„A fost un motor al vieţii spirituale din Dobrogea, care şi-a dedicat întreaga viaţă să lumineze spiritul neamului său. Era dârz şi inteligent, deschis spre progres. Susţinea că tătarii dobrogeni trebuie să cunoască limba română, să fie cetăţeni loiali patriei“, scrie Agi-Amet Gelal în „Dicţionarul personalităţilor turco-tătare din România“ (Editura Metafora, 1999).

Recunoştinţă eroilor neamului

Analele militare au reţinut o serie de musulmani care s-au remarcat în timpul Primului Război Mondial. Deşi au fost decoraţi chiar, nu toţi au fost împroprietăriţi cu pământ, aşa cum se cuvenea.

Maiorul Izet Cadâr (născut la Constanţa), militar de carieră, a fost recompensat cu numeroase onoruri de statul român. În caracterizarea sa, superiorii aveau să scrie că Izet Cadâr merită avansat înainte de termen pentru „râvna cu care se face folositor regimentului, cu deosebire la instrucţia recruţilor musulmani cărora caută să le inspire prin exemplu şi cuvânt iubirea de patrie şi sentimentele de datorie ca ostaşi şi oameni ai acestor locuri“.

Doctorul Ibrahim Themo (născut la Struga, Macedonia, în familia unor albanezi) s-a refugiat la Medgidia, mutând în acest oraş Seminarul musulman de la Babadag. Activează ca medic în război, intră apoi în Parlament ca senator, înfiinţează ziare şi scrie.

Sublocotenenţii Refic Cadâr şi Ahmet Nurmambet, medicul Nuri Mehmed (orfan devenit medic militar decorat cu „Avântul ţării“) sau preotul Isleam Ali Cocoi sunt alţi buni români care au luptat în Primul Război Mondial sub steagul României.

Amintiri de război: pilaful cel gustos al companiei musulmane

O relatare a generalului Gheorghe P. Georgescu, care povestea despre întâlnirea pe care a avut-o la malul Dunării cu militarii companiei musulmane, este amintită de istoricul Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional Ferdinand I – filiala Constanţa. „Pe chei găsesc un batalion din Regimentul 34 Constantţa, care se îmbarca. Oamenii tocmai erau la masă, ceea ce îmi reaminti că trebuie să îmbuc şi eu ceva. Cum mă găseam în mijlocul companiei de musulmani, pe care o formasem chiar în ajunul mobilizării, m-am ales cu o gamelă de pilaf, pe care l-am găsit cum nu se poate mai gustos. Cu această ocazie, comandantul companiei, căpitanul Refic Cadâr - pe a cărui lealitate mă sprijinisem ca să creez acea unitate de turci - m-a asigurat, din nou, că soldaţii săi co-religionari vor fi la înălţimea încrederii ce le-am arătat şi că se vor bate vitejeşte pentru mine, că se vor bate bine“, scria generalul Georgescu.

Surpriza orientală din gastronomia românească

Pilaful cel gustos pe care-l pregătiseră musulmanii este un fel de mâncare specific bucătăriei orientale, care a intrat cu succes pe masa românilor, servită de Dobrogea. Cărturarul tătar Altay Kerim (1937-2006) a arătat de unde vin multe dintre mâncărurile preferate de români.

Pregătindu-se pentru un simpozion de la turcologie de la Istanbul din 1982, Kerim a elaborat un studiu despre gastronomia românească. Aşa aflăm că românii au luat ce le-a plăcut de la musulmani: sarmale, ciorba, musaca, tuzlama, ciulama, pastramă, pilaf, chiftea, iahnie, ghiveci, mezeluri, caimac, iaurt, telemea, caşcaval, maia, boia, tacâm, ibric, tavă, chibrit, sufertaş, acadea, bame, cişmea, dovleac, baclava, sarailii, cataif, chimen, casap, tarhon, zarzavat, satâr, cuscus, şerbet. Termenii au dat naştere la expresii ca „a lua caimacul“ sau „ieftin ca braga“. „Sarma“ provine de la „sarmak“, verbul turcesc care înseamnă „a înfăşura“.

„Să nu uităm: baclava, sarma, ciulama, pastramă, caşcaval, ciorbă sunt denumiri turceşti, dar mâncărurile sunt preparate de noi. Ele sunt produse româneşti, pentru că noi am îmbunătăţit reţetele şi am perfecţionat felul de a găti aceste mâncăruri atât de gustoase. Cui nu-i plac sarmalele româneşti? Sunt printre mâncărurile noastre preferate. Ele nu lipsesc de la nicio masă mare din Dobrogea, iar nuntă fără sarmale încă nu am văzut în România!“, consemna Altay Kerim. Fiica sa, profesoara de engleză Leila Kerim Wilson din Constanţa, a scris o carte de bucate continuând munca tatălui. „Albumul literar gastronomic tătăresc“ (apărut la Editura Carta Atlas, 2016) conţine, pe lângă reţete şi ingrediente ale delicateselor orientale, amintirile din copilăria dobrogeană. 

Pe aceeaşi temă: 

Muftiul Yusuf Muurat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“

Musulmanii sunniţi din Dobrogea, cercetaţi antropologic de elveţieni: „Cea mai curată limbă tătară se vorbeşte în România“

→

Imaginea 1/13: Erou musulman de război Izet Cadâr Sursa Cultul Eroilor Constanța