Mii de meduze au umplut plasele pescarilor şi plajele la Constanţa şi Agigea. Ce se întâmplă în această perioadă în Marea Neagră
Mii de meduze au fost aduse de valuri în apropierea țărmului, la Constanța și Agigea, multe dintre ele ajungând pe plaje și în plasele pescarilor.
Sursă video: Facebook/Pescăria lui Matei
În ultimele zile, pe porțiuni întinse de litoral din zona Constanța și Agigea au apărut numeroase meduze. Unele au fost împinse până la mal de valuri, în timp foarte multe au rămas prinse prinse în plasele pescarilor.
Imaginile publicate inițial pe contul de Facebook Pescăria lui Matei au fost devenit virale pe reţelele sociale, fiind preluate de presa locală, care a cerut și explicația unui biolog marin pentru acest fenomen observat zilele acestea în Marea Neagră.
Adrian Bîlbă, doctor în științe, spune că apariția lor în număr mare are legătură atât cu temperaturile ridicate ale apei, cât și cu etapa din ciclul biologic în care se află aceste organisme.
În Marea Neagră, a explicat specialistul, trăiesc mai multe specii de meduze. Printre ele se numără Aurelia aurita, întâlnită în ape mai reci, și Rhizostoma pulmo, cunoscută drept „meduza-butoi”, care apare mai ales când apa se încălzește, spre sfârșitul verii.
În mod obişnuit, meduzele își petrec viața în larg, foarte puţine ajungând în apropierea plajelor, iar ciclul lor biologic durează aproximativ un an. Însă, pe măsură ce acesta se apropie de final, organismele își pierd treptat capacitatea de a se hrăni și de a înota şi, în cele din urmă, mor.
„Este un fenomen normal, natural, la sfârșitul acestei veri destul de calde, cu temperaturi ridicate, cu un volum mic de apă pe Dunăre, cu o încălzire puternică a apelor din platforma continentală”, a explicat specialistul.
Dacă în larg există un număr mare de meduze, valurile și vântul pot aduce o parte dintre ele spre coastă. Pentru exemplarele care și-au pierdut capacitatea de a înota, deplasarea depinde în mare măsură de mișcarea apei, astfel că acestea pot ajunge în plasele pescarilor sau pot fi împinse pe plajă.
Prezența lor în număr mare nu indică, în sine, o modificare anormală a ecosistemului marin. Fenomenul se înscrie în ciclul natural de viață al meduzelor și este influențat de condițiile din Marea Neagră în această perioadă, a concluzionat specialistul.




















































