Jandarmul care s-a împuşcat în cap în timp ce păzea Centrala de la Cernavodă a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmul a fost înmormântat
Jandarmul a fost înmormântat

Jandarmul avea 44 de ani şi făcea parte din Unitatea Specială 72 de Jandarmi Protecţie Instituţională „Anghel Saligny” Cernavodă.

Eugen Andronie, în vârstă de 44 de ani, asigura paza la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Locuia la Feteşti, iar recent se despărţise de soţia sa. Divorţul poate fi unul dintre motivele care l-au determinat să se împuşte în cap, pe 9 martie.

După aproape două săptămâni de la acel moment, jandarmul a murit în spital. Astăzi a fost înnmormântat.

Parchetul a declanşat o anchetă în cazul acesta.

Jandarmeria Română a transmis marţi, 9 martie, că „în această dimineaţă, un jandarm din cadrul Unităţii Speciale de Pază Cernavodă, care intrase în serviciu de pază, s-a autorănit executând un foc cu armamentul din dotare, în zona capului.

De urgenţă, după acest incident, la ora 07.47, a fost transmis primul apel către serviciile de specialitate. Subofiţerul a fost preluat de către un elicopter SMURD şi transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor.

La acest moment, nu se cunosc cauzele acestui incident. Subofiţerul are 44 de ani, iar la cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt.”

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", victima a fost preluată în stare de comă, fiind intubată de medicul de pe elicopterul SMURD.

Citeşte şi:

UPDATE Un jandarm care păzea Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost găsit împuşcat

Un poliţist şi un jandarm au intervenit în cazul unei femei care ameninţa că se sinucide

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite