Fuga din calea virusului gripal: „Evitaţi mall-urile, mergeţi pe malul mării!“
0
Gerul din ultima perioadă a umplut cabinetele medicale şi spitalele: mii de constănţeni au ajuns la medic din cauza virozelor şi gripelor. Virusul care face ravagii în acest an este AH3N2, ce nu a mai fost identificat în ţara noastră din 1999, dar care este cuprins în vaccinul antigripal.
Medicii sunt alarmaţi de creşterea numărului de persoane diagnosticate cu afecţiuni respiratorii. Virusul se manifestă prin simptome violente, ce trimit bolnavii direct în spital.
Numărul bolnavilor, în creştere
La Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa s-au prezentat, în ultimele două săptămâni, aproximativ 1.600 de pacienţi, iar jumătate din aceştia au necesitat internare.
Secţia unde sunt spitalizaţi pacienţii cu boli respiratorii, ce are aproximativ 70 de paturi, este ocupată în proporţie de sută la sută, aşa că medicii se gândesc la soluţii de avarie în cazul în care numărul bolnavilor va creşte. „Cele mai expuse categorii sunt persoanele cu afecţiuni pulmonare, fumătorii, cardiacii, gravidele. Am avut şi forme destul de grave, cu grad de insuficienţă respiratorie, forme de pneumonii interstiţiale, iar numărul pacienţilor este tot mai mare”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic în cadrul unităţii.
Specialistul este de părere că, în următoarea perioadă, numărul bolnavilor va creşte, pentru că încalzirea vremii va scoate oamenii din case, iar virusul se va răspândi rapid. „Noi recomandăm oamenilor să evite să meargă în marile centre comerciale. Mai bine să meargă pe malul mării, să facă o plimbare şi să inspire aer curat“, spune profesorul Rugină.
Aceleaşi recomandări sunt valabile şi în cazul celor care au ieşit de sub tratament, pentru că sistemul lor imunitar este slăbit.
Copiii au fost mai puţin afectaţi de formele violente ale bolii. „A crescut numărul bolnavilor, însă nu au fost forme foarte grave, care să necesite prezentarea la spital. A fost eficient tratamentul injectabil”, a declarat dr Leila Memet, medic de familie şi pediatru.
Sezonul bolilor respiratorii
La nivelul judeţului Constanţa, în numai o săptămână, aproximativ 3.000 de persoane au ajuns la medic din cauza afecţiunilor respiratorii. De asemenea, opt persoane au fost diagnosticate cu gripă. „Sunt boli de sezon. Nu am ajuns încă la vârful epidemic, dar trendul este ascendent la nivelul întregii ţări”, a declarat dr. Mihaela Dinisov, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa.
Autorităţile spun că, deocamdată, nu s-a pus problema instituirii carantinei în spitalele din judeţ, dar se gândesc serios la asta, în cazul în care numărul bolnavilor va creşte.
Cum deosebim gripa de o banală răceală
Specialiştii spun că simptomele virozelor uşoare se instalează lent: scurgeri nazale, durere în gât, apoi răguşeală şi tuse seacă. „Gripa, în schimb, debutează brusc, cu febră, senzaţie de rău. Bolnavul simte nevoia să stea în pat. Simptomele specifice sunt durerile musculare şi de globi oculari”, a explicat prof. Rugină. În acest caz, este obligatorie prezentarea la medicul de familie .