FBI cere extrădarea a trei români, angajaţi la Polaris, în dosarul lui Dumitru Martin. Acţionarul, acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul US Air Force
0
ANCHETĂ Alţi trei români sunt anchetaţi de FBI în dosarul lui Dumitru Martin, acţionarul de la Polaris acuzat de mituirea unui ofiţer de la Air Force.
FBI a emis mandate de extrădare pe numele a trei angajaţi ai firmei Polaris din Constanţa, în dosarul în care acţionarul principal, Dumitru Martin (55 de ani), este acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul US Air Force.
Este vorba de Anamaria Cruceru (48 de ani), şefa Departamentului Marketing, Constantin Schiller (62 de ani), şeful Departamentului Structuri Metalice şi lui Marcel Banaga (40 de ani), preşedintele consiliului de administraţie.
Conform actului de inculpare emis de Departamentul de Justiţie din California, „din octombrie 2014 până în decembrie 2015, cei patru au conspirat între ei pentru a mitui un ofiţer de la Air Force cu scopul de a obţine un contract de mai multe milioane de dolari pentru Polaris. Inculpaţii au oferit ca plată ofiţerului un comision de 10% din valoarea contractului“, se arată în actul de inculpare.
Mita oferită americanilor, de peste un milion de dolari, urma să fie ascunsă sub forma unui contract fictiv de consultanţă.
În luna iulie a acestui an, inculpaţii au depus o ofertă către USAF (United States Air France) de a furniza containere de depozitare a gunoiului la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Două luni mai târziu, Dumitru Martin s-a dus la Travis Air Force Base in Fairfield din California pentru a semna documentale referitoare la ofertă, precum şi contractele fictive menite să ascundă plata mitei. Ulterior, inculpaţii au făcut un transfer de 100.000 de dolari din România într-un cont bancar din SUA.
Ofiţerul care urma să primească banii a colaborat pentru deconspirarea românilor cu forţele federale, iar atribuirea contractului către Polaris nu a mai avut loc.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei patru români riscă închisoarea cu puşcăria de 5 ani pentru conspiraţie şi până la 15 ani pentru dare de mită, dar şi amenzi în valoare de 250.000 de dolari.
Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, este arestat din data de 1 decembrie, fiind acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene Americane. El este închis în spaţiul de detenţie Sacramento County Main Jail din Sacramento, capitala statului California.
Afacere de familie
Dumitru Martin este acţionar la firma Polaris M Holding, pe care a înfiinţat-o cu fratele său, Gheorghe Martin (PSD), fost prefect al judeţului Constanţa în anii 2002-2005.
Fiul acestuia, Eduard Martin (42 de ani), a fost trimis de DNA în judecată, în stare de libertate, pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, în dosarul în care este cercetat şi Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pentru că ar fi primit 7 milioane euro de la firma Polaris Holding pentru ca această societate să câştige licitaţia pentru serviciul de salubrizare, prejudiciul depăşind 200 milioane lei.
În acest dosar, Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă. Potrivit DNA, în 2008, între Polaris şi Primăria Constanţa s-a încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Contracte de publicitate fictive
„Mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi aceeaşi firmă controlată de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului”, susţin procurorii DNA.
Taxă de gunoi mai mică
Locuitorii din Constanţa achită cele mai mari tarife pentru serviciul de salubritate. Birul a fost majorat la începutul anului 2013, când fostul primar Radu Mazăre a decis să elimine subvenţia la taxa de habitat. „Nu vreau să subvenţionez gunoiul celor cu BMW-uri şi A7“, a justificat la acea vreme primarul Radu Mazăre.
În plin scandal mondial, la Constanţa s-a decis în şedinţa de consiliu local din luna decembrie reducerea taxei de habitat de la 10 lei de persoană pe lună la 3 lei.

Constantin Schiller FOTO Polaris

Marcel Daniel Banaga FOTO Polaris

Plângerea Penală impotriva lui Dumitru Martin
Pe aceeaşi temă:
Radu Mazăre, trimis de DNA în judecată într-un al treilea dosar