Cum a ajuns contraamiralul Horia Macellariu, eroul „Operaţiunii 60.000“, pe lista criminalilor de război
0La 11 aprilie, în urmă cu exact 75 de ani, de la Constanţa a plecat primul convoi spre Crimeea pentru cea mai mare acţiune navală din Marea Neagră care s-a numit „Operaţiunea 60.000“.
Acţiunea de evacuare pe calea mării a revenit Comandamentului român, la comanda căruia se afla contraamiralul Horia Macellariu. Primul convoi, aflăm de pe www.worldwar2.ro, era alcătuit din petrolierul german Prodromos şi cargoul ungar Kassa, escortate de canoniera NMS Ghiculescu, UJ 115 si Rb 163. Distrugătoarele NMS Regina Maria şi NMS Mărăşeşti s-au alăturat convoiului având misiunea de a prelua un alt convoi din Sevastopol.
Pe 12 aprilie, NMS Regina Maria şi NMS Mărăşeşti au ajuns la Sevastopol, după ce au scăpat neatinse din două atacuri aeriene. După-amiază au pornit spre Constanţa escortând împreună cu UJ 103 şi Rb 163 navele Ardeal, Helga şi Tisza, care transportau 4.361 de oameni (700 români, 3.197 germani, 47 voluntari ruşi şi 417 prizonieri). Convoiul a fost atacat de un submarin la data de 13 aprilie. Arma navală a tras trei torpile ce au fost însă evitate. Canoniera NMS Dumitrescu, UJ 115 şi 2 R-boot-uri au escortat Prodromos, Kassa şi un MFP de la Sevastopol la Constanţa, ajungând la destinaţie în dimineaţa zilei de 14 aprilie.
Prima tragedie din timpul evacuării a avut loc pe 18 aprilie. În noaptea zilei de 17 aprilie, au plecat din Crimeea navele Albă Iulia şi Danubius, escortate de distrugătorul NMS Mărăşti, canoniera NMS Ghiculescu, UJ 104 şi Rb 216. La ora 11:00, o torpilă a trecut prin pupa convoiului. NMS Ghiculescu s-a deplasat în zona de unde fusese lansată şi a început să vâneze submarinul. A lansat două grenade şi au apărut bule de aer la suprafaţă. Hidroavionul german a indicat apoi o nouă poziţie şi canoniera a lansat încă 5 grenade. Au apărut la suprafaţă apei bule de aer şi mai mari. Vânătoarea a fost preluată de către UJ 104, iar Ghiculescu s-a întors la convoi. Şi acesta este posibil să fi fost L-6.
Distrugător Mărăşti FOTO Colecţie Constantin Cumpănă
De abia scăpate de zona periculoasă, la 12:20, navele au fost atacate de patru Îl-4 din 5 GMTAP, care şi-au lansat încărcătura de la 1.000 m. Bombele au căzut aproape de Alba Iulia, dar nu au provocat avarii. La 12:37, patru A-20G din 13 GDBAP au bombardat în picaj. De această dată o bombă a căzut lângă nava, producând o spărtură de 6 pe 10 m şi alta a lovit o magazie, omorând în jur de 500 din prizonierii sovietici. Alba Iulia s-a înclinat aproximativ 10 grade în babord şi prova s-a scufundat, elicea începând să iasă din apă. Panica a cuprins soldaţii aflaţi la bord şi au început să sară în apă. De la Constanţa au fost trimise imediat distrugătoarele NMS Regele Ferdinand şi NMS Regina Maria, precum şi 7 hidroavioane de transport. De asemenea, convoiul compus din Ossag, KT 25 şi KT 26, care se îndrepta spre Sevastopol, a fost trimis să preia supravieţuitorii. UJ 104 a încercat să remorcheze Alba Iulia, dar această avea cârma blocată şi a fost practic imposibil.
La 13:20 au apărut trei avioane. Bombele nu au lovit nava, dar căzând în apă au omorât o parte din naufragiaţi. Peste 10 minute, au atacat 5 aerotorpiloare care însă au ratat ţinta, torpilele lor trecând prin faţă epavei. Două A-20 au fost doborâte de artileria antiaeriană de pe nave.
Până la ora 15:00, toţi oamenii din apă fuseseră culeşi de escortă şi hidroavioanele germane, iar la 15:40 a sosit convoiul Ossag care a preluat soldaţii aflaţi încă la bordul navei. Deoarece Alba Iulia încă plutea, la ora 17:00 au plecat de la Constanţa două remorchere. După o oră şi jumătate, nava s-a aplecat spre babord cu încă 20 de grade şi echipajul a trebuit evacuat. S-a încercat de câteva ori deblocarea cârmei, dar de abia în dimineaţa zilei de 19 aprilie s-a reuşit de către o echipă de pe NMS Regele Ferdinand. Alba Iulia a fost remorcată, i-au fost puse în funcţiune motoarele, şi pe 20 aprilie, la ora 10:30, a intrat în portul Constanţa.
Celelalte nave ale convoiului, încărcate până la refuz cu vânători de munte (de exemplu, NMS Ghiculescu avea la bord 714), au ajuns la Constanţa pe 19 aprilie. Distrugătorul NMS Mărăşti a ajuns mai devreme decât era prevăzut şi farul de la Tuzla nu era aprins, astfel că a lovit bancuri de nisip şi s-a pus pe uscat. A fost scos în cursul zilei şi adus în port, dar avariile pe care le-a suferit aveau să-l ţină departe de operaţiuni.
27 aprilie a fost ultima zi din prima faza a evacuării. Ultimele două convoaie plecate cu soldaţi către România au fost alcătuite din Durostor, Helga şi KT 18, escortate de NMS Ghiculescu, UJ 115, un R-boot şi două KFK-uri şi din 17 MFP-uri, PTA 404 şi PTA 406. La 10 mile sud-vest de Sevastopol, vedetele sovietice TKA-332 şi TKA-334 au lansat patru torpile asupra primului convoi. Una dintre ele a lovit vănătorul de submarine UJ 104, care întărea escortă numai în prima parte a traversării. NMS Ghiculescu a început să tragă proiectile iluminante cu tunul de 88 mm şi toată escortă a deschis focul asupra vedetelor sovietice. A fost lovită şi distrusă TKA-332. UJ 104 a fost remorcat înapoi spre Sevastopol, unde va fi distrus pe 9 mai în urma unui bombardament. Celălalt convoi a fost şi el atacat de două vedete torpiloare sovietice, dar fără succes.
Din erou a ajuns pe lista criminalilor de război
Horia Macellariu, cel care a condus cu succes în Marea Neagră Forţa Maritimă în operaţiuni de minare, de siguranţa convoaielor, de aprovizionare şi evacuare din Crimeea, cunoscută sub denumirea de „Operaţiunea 60.000“.
Împreună cu generalul Constantin Ionaşcu a avut o contribuţie majoră la plecarea navelor germane după 23 August 1944. După sosirea sovieticilor în ţară, a fost numit comandant al Dobrogei, iar apoi încadrat la Subsecretariatul de Stat al Marinei, comandant al Şcolilor Marinei.
După trecerea în rezervă, la 23 aprilie 1945, amiralul începe să fie vânat de Comisia Aliată de Control din România, fiind trecut pe lista criminalilor de război. I s-au făcut două denunţuri pe baza cărora a fost trimis în ancheta Tribunalului Poporului, care însă nu îi găseşte nicio culpă. O nouă acuzaţie spunea că a făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă creată de generalul Aurel Aldea. Într-o declaraţie dată în 1948, recunoaşte că a contactat ofiţeri de Marină cu scopul de a „întreţine trează flacăra naţională şi credinţa“. Tot el s-a implicat în organizarea manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945 pro-monarhie, desfăşurată de ziua numelui regelui Mihai şi i s-a încredinţat conducerea Mişcării de Rezistenţă din Bucureşti.
Comuniştii i-au percheziţionat locuinţa din Bucureşti pe 27 mai 1946 şi, după ce a aflat că membri ai organizaţiei „Sumanele Negre“ au fost arestaţi, se ascunde la familiile foştilor subalterni din Bucureşti.
La 18 noiembrie 1946 a fost condamnat de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie la muncă silnică pe viaţă „pentru complotare întru distrugerea unităţii statului“, la 25 de ani de muncă silnică „pentru complicităţi la păstrarea de armament, muniţiuni şi exploziv“, la 10 ani de „detenţiune riguroasă“, cinci ani de degradare civică şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire. Amiralul Horia Macellariu a fost dat în urmărire generală.
În tot acest timp, amiralul a rămas fidel regelui şi pregătea ţara în situaţia unor schimbări internaţionale, întocmind şi lista unui guvern care ar fi preluat conducerea ţării. Umblând pribeag prin Bucureşti, a fost ridicat de pe stradă, în februarie 1948. „Vreo 20 de oameni din mulţimea trecătorilor s-au năpustit asupra mea cu pistoale şi m-au înconjurat. Era ziua în amiaza mare“, a povestit el ulterior.
Ancheta a durat şapte luni. „Dosarul rezultat este format din declaraţii scrise de mine, dar dictate de anchetatori cuvânt cu cuvânt, sub presiune. Eu nu mai eram eu, conţinutul declaraţiilor nu-mi aparţineau, aşa mi-a venit în cap să arat acest lucru pentru viitorime: am semnat acele documente cu numele meu scris cu litera «M» mare, când adevărata mea iscălitură, cunoscută de toţi şi scrisă pe tot ce semnasem de-a lungul vieţii, era cu litera «m» mică“. A fost eliberat în anul 1964, în urma graţierii tuturor deţinuţilor politic.
Despre dramele trăite în detenţie, amiralul Horia Măcelariu avea să povestească istoricului doctor Mariana Păvăloiu, care i-a fost aproape . În anul 1980, atunci când l-a întâlnit pentru prima dată, Mariana Păvăloiu era muzeograf. „În vara anului 1980, Muzeul Marinei Române din Constanţa se afla în proces de modernizare. La un moment dat, s-a zvonit că va veni amiralul Horia Macellariu însoţit de veterani militari. Cei care erau muzeu şi-a găsit de lucru cu gândul de a-l evita. Eu auzisem de el în Arhivele Militare de la Bucureşti. Toţi de acolo vorbeau cu mare pasiune de amiral. Când a venit la Constanţa, eu aşteptam trup şi suflet să-l cunosc“, povesteşte ea.
Amiralul era însoţit de comandorul Mihai Chiriţă, care făcea partea din promoţia Şcolii Militare 1937. „Am stat de vorbă cu dânsul şi mi-a arătat din curtea muzeului perspectiva portului şi unde erau dispuse navele la momentul 23 August 1944, dar şi la 30 august, când au venit trupele sovietice în ţară. A fost un moment absolut special. Acest moment a declanşat o amiciţie, pentru că nu pot să-i spun prietenie, e prea mult pentru personalitatea amiralului“, spune istoricul Mariana Păvăloiu.
Amiralul locuia pe Bulevardul 1864, la nr 56. Era o stradă pietruită, la capătul Militarilor. „După ce a stat atâţia ani de închisoare, el nu mai avea locuinţă, nimic. Fiica sa, Thais Alexandra şi soţul său l-au primit în casa pe care o construiseră cu mâinile lor, la capătul Bucureştiului. Mergeam vara printr-un praf cumplit şi iarna prin gheţuş şi mizerie“.
În vara anului 1989, Horia Macellariu a fost înmormântat cu funeralii demne de un amiral la Cozia, în cripta familiei. În memoria sa, o navă intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1996 a primit numele corveta „C.a. Horia Macellariu“.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
