Constanţa: Seară camerală la Oleg Danovski

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski deschide astăzi, de Ziua Internaţională a Muzicii, stagiunea muzicală 2010 - 2011.

Solistul Andrei Deleanu şi dirijorul Radu Ciorei deschid seara muzicală, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach şi Piotr Ilici Ceaikovski, la sala Teatrului. De la ora 19.00 puteţi asculta uvertura la opera „Flautul Fermecat“, de Mozart, concertul pentru pian şi orchestră în Re major, de Bach şi Simfonia a V-a în Mi minor, de Ceaikovski.

Pe acordurile lui Verdi

Programul continuă şi sâmbătă, de la ora 19.00, tot la sala Teatrului, cu opera „Nabucco“, de Giuseppe Verdi. Pe scenă vor urca Ionuţ Pascu, în rolul lui Nabucco, Răzvan Săraru, care-l va interpreta pe Ismaele, Pompeiu Hărăşteanu în rolul lui Zaccaria. Nu vor lipsi Madeleine Pascu, care o va interpreta Abigaille, Stela Sârbu, pe Fenena, Constantin Acsinte va fi marele preot, Doru Iftene va juca rolul lui Abdalo şi Mihaela Ionescu pe cel al Annei. Maestrul Gheorghe Stancu va dirija orchestra.

Regia artistică a celei de-a doua seri muzicale poartă semnătura lui Carmen Dobrescu în regia artistică, iar scenografia este asigurată de Cătălin Arbore. Coregrafia îi aparţine lui Fănică Lupu Lieşti, iar regia tehnică lui Paul Lăcătuş. Maestrul de cor va fi Adrian Stanache.

Arlechinada, la final

Weekend-ul muzical se încheie duminică pe acordurile lui Gaetano Donizetti, în spectacolul plin de bună-dispoziţie „Arlechinada“, tot de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Horaţiu Cherecheş (Arlechin), Aliss Tarcea (Columbina), Dan Dumbravă (Leonardo), Cristian Tarcea (Piero), Monica Cherecheş (Pieretta), Irina Ganea Mihaiu (Katrina), Adrian Mihaiu (Truffaldino), Constantin Dragomir (Brigella), Ovidiu Chiţanu (Basilio), Gelu Râpă (doctorul), Cezar Buculei (notarul). Arlechini vor fi Amalia Mndruţiu, Nicoleta Moroeanu, Mihaela Vlase şi Angelica Ceară. Coregrafia este semnată de Gheorghi Kovtun, iar scenografia de Natalia Kornilova.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite