Constanţa: Festival medieval la Cetatea Enisala

Pentru a atrage vizitatori, autorităţile se gândesc să organizeze spectacole cu specific medieval. ll Lucrările de restaurare la Cetatea Enisala, din judeţul Tulcea, singura care are zidurile în picioare din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, sunt oprite din lipsa fondurilor.
Deşi 80% a fost restaurată, arcada oarbă a rămas neconsolidată. Cu toate că an de au sunt alocaţi bani, sumele sunt insuficiente pentru finalizarea lucrărilor.
Spectacole în interiorul zidurilor cetăţii
„Trebuie să facem, pe lângă restaurare, şi un mic muzeu, pentru că este singura cetate ale cărei ziduri au rămas în picioare din a doua jumătate a secolului al XIV-lea“, a explicat Aurel Stănică, cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea. Lucrările la cetate au început în anul 1994, însă firma care a câştigat licitaţia, SC Coral SA, a întrerupt orice activitate în zonă.
„Va fi şi o alee betonată în apropierea cetăţii, precum şi un mic muzeu. Încercăm să facem şi spectacole în spaţiul interior al cetăţii, care să ţină de atmosfera medievală, poate chiar şi un festival medieval pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori“, a completat Stănică.
Taxă pentru turişti
În prezent, turiştii care vizitează Enisala plătesc o taxă de un leu pentru a vedea peisajul superb de pe zidurile cetăţii. În viitorul apropiat, reprezentanţii Muzeului de Istorie şi Arheologie intenţionează să facă o mică expoziţie, unde să expună armele găsite, uneltele din fier şi potcoavele.
Tot în apropierea cetăţilor, autorităţile tulcene doresc să construiască un miniport, însă totul este la nivel de proiect.





















































