Constanţa: Cristina Creţu dă tonul nunţilor constănţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pune suflet în tot ceea ce face
Pune suflet în tot ceea ce face

În fiecare an, ia parte câte trei luni la cursurile Fashion Institute of New York, apoi revine acasă unde o aşteaptă sute de cupluri pentru a le pregăti nunta.

Are la activ mii de nunţi şi ne-a declarat că niciodată nu a ţinut numărul evenimentelor pe care le-a organizat.

Cristina Creţu este o fire dinamică, deschisă şi o găseşti tot timpul înconjurată de decoraţiuni, accesorii pentru nuntă, rochii de mireasă. „Am terminat Liceul de chimie şi uite unde am ajuns. Dintr-o pură întâmplare mi-a picat pe mână o revistă cu rochii de mireasă şi deodată mi s-a aprins un beculeţ!“, povesteşte râzând Cristina.

În 1993, şi-a deschis propria firmă, la început cu un profil mai restrâns, urmând, din anul 1996, acţiunile de organizare nunţi, vânzare şi creare rochii de mireasă, invitaţii, decoraţiuni, flori, buchete. În fiecare an a mai adăugat câte ceva portofoliului, graţie experienţei acumulate peste hotare. La Fashion Institute of New York urmează cursurile secţiei de design de evenimente, unde se dă trendul anului respectiv în materie de organizare de nunţi, party-uri, botezuri şi alte evenimente importante. De 5 ani urmează aceste cursuri şi de fiecare dată aduce acasă nu numai experienţe noi, ci şi obiecte inedite, cum ar fi albumul cu impresii ale invitaţilor, un port şerveţel din satin împodobit cu cristale swarovski, tot din cristale o mică bijuterie pe post de mărturie şi multe altele. 

Perioada de criză afectează într-o mai mică măsură organizarea nunţilor, s-au micşorat bugetele, dar evenimentele nu se anulează. „Restaurantele sunt pline până în 2011, programări există. Se renunţă la fastuozitatea evenimentului pe partea de aranjamente florale“, spune Cristina.

Declară război mentalităţilor învechite

Nu de puţine ori Cristina s-a confruntat cu situaţii ilare, în care soacra sau mama miresei au dictat tonul nunţii. „Spre exemplu, vin la noi tinere care îşi doresc rochii în culori mai îndrăzneţe, însă li se taie rapid elanul de cei din familie. Apoi, nu înţeleg mentalităţile conform cărora dacă porţi perle la nuntă o să plângi toată viaţa sau să nu faci nuntă în luna mai pentru că o să ai o căsnicie scurtă. Am consultat chiar şi un preot să aflu ce este cu aceste tradiţii păgâne şi nu am reuşit să aflu“, spune ea.

Invitaţie la un ceai, la Five o’clock

Cristina Creţu a deschis de curând în Constanţa şi o ceainărie, cu produse pe care le aduce din America. „Vreau să readuc tradiţia întâlnirii la un ceai, când te întâlneşti cu prietenii, socializezi după o zi de muncă“, a mai declarat Cristina.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite