Arhiepiscopul Tomisului a fost scos de sub urmărirea penală de către DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a afirmat luni că a fost scos de sub urmărirea penală de către procurorii DNA. El fusese cercetat pentru luate de mită.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat luni că nu a fost găsită nicio probă împotriva sa, motiv pentru care dosarul a fost clsat definitiv. “Nu s-a găsit nicio probă care să mă fi incriminat şi a fost închis dosarul. S-a redeschis, s-a revizuit şi s-a clasat definitiv. Am şi primit răspunsul în scris că s-a scos de sub urmărire penală şi că nu sunt probe de incriminare ca fapte penale”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

El a precizat că imaginile care l-ar fi incriminat erau interpretate pe dos. ”Imaginile nu incriminau cu ceva, interpretarea lor era pe dos, că s-au primit nişte bani, s-a dat chitanţă pe loc şi factură. Este o incriminare când face cineva o donaţie? În fiecare zi primim donaţii. Suntem vinovaţi când primim donaţii? Este lege pentru asta. Au transformat donaţia, interpretând-o drept mită”, a explicat Înalt Prea Sfinţul Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că nu a fost deranjat de aceste acuze deoarece ştia că nu sunt adevărate. ”Pe mine nu m-a deranjat. Când te incriminează cineva fără să fii vinovat, îţi face un mare bine. Cel mai criminal din neamul omenesc a fost domnul Isus. De ce să mă afecteze? M-ar fi afectat dacă aş fi simţit că am făcut o nelegiuire. Câtă vreme nu era nimic material care să mă incrimineze, de ce să mă afecteze? Pot să fiu acuzat zilnic, de orice. Dacă nu mă simt vinovat şi nu există un probatoriu, mă simt cel mai liber şi cel mai fericit că pot să fiu acuzat pe nedrept”, a menţionat Arhiepiscopul Tomisului. El a precizat că nu doreşte să se răzbune pe nimeni.


Mai citiţi şi:

Sărbătoare la Arhiepiscopia Tomisului. ÎPS Teodosie împlineşte 59 ani. Ierarhul primeşte urări şi pe Facebook

Păcatele lui ÎPS Teodosie: traseul de la preferatul BOR la urmărit penal de DNA

Tainele religiei politice de la malul mării. Legăturile primarului Mazăre cu ÎPS Teodosie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite