Angajări la Spitalul Municipal Mangalia. Singurul medic anestezist de la secţia ATI va pleca în curând
0Spitalul Municipal Mangalia intenţionează să angajeze medici anestezişti-colaboratori în cadrul Secţiei Anestezie Terapie – Intensivă (ATI). Singurul medic anestezist al acestei secţii va pleca în curând. Spitalul are nevoie de mai mulţi medici specialişti.
„În prezent, avem angajat un medic anestezist şi mai mulţi colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăseacă localitatea. De aceea, căutăm soluţii să acoperim această specializare”, au declarat reprezentanţii conducerii spitalului.
În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unităţi medicale din ţară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar şi pe alte specializări.
Potrivit documentului, ”Spitalul Municipal Mangalia se află în căutare de medici confirmaţi în următoarele specializări medicale: anestezie terapie - intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceştia, a unor contracte de prestări servicii medicale”.
În aceeaşi adresă, se mai arată că cea mai delicată situaţie este în Secţia ATI, având în vedere intenţia medicului anestezist de a se transfera. Reprezentanţii conducerii instituţiei precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziţia angajaţilor săi un număr de 16 locuinţe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcţie.
Pe aceeaşi temă:
Bărbat accidentat mortal pe trecerea de pietoni. Şoferul consumase alcool