Amenințare cu bombă în Portul Constanța. Apeluri primite de la numere din Ucraina și Polonia. Se așteaptă rezultatul verificărilor | adevarul.ro

Video Amenințare cu bombă în Portul Constanța. Apeluri primite de la numere din Ucraina și Polonia. Se așteaptă rezultatul verificărilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Autoritățile intervin, miercuri, în zona Porții 1 a Portului Constanța, după semnalarea unei amenințări cu bombă. Accesul în perimetrul vizat a fost restricționat, iar persoanele aflate în apropiere au fost evacuate preventiv.

Este alertă cu bombă în Portul Constanța. FOTO: CN APM
Este alertă cu bombă în Portul Constanța. FOTO: CN APM

UPDATE 15.30 Este așteptat rezultatul verificărilor 

Personalul neesențial din Portul Constanța a fost trimis acasă după încheierea verificărilor desfășurate în urma amenințării cu bombă, a anunțat directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC), Mihai Teodorescu. Acesta a precizat că măsura a fost luată pentru protejarea angajaților, iar activitatea portuară își va continua desfășurarea în condiții normale.

Acesta a subliniat că instituția nu a primit încă raportul final privind rezultatul verificărilor și a evitat să se pronunțe dacă a fost vorba despre o alarmă falsă.

„Nu știu. Nu pot să-mi dau cu părerea. Nu sunt specializat în acest domeniu. Așteptăm ca instituțiile abilitate să ne comunice concluziile”, a afirmat directorul, pentru presa locală.

Conducerea Administrației Porturilor Maritime Constanța a precizat că decizia de a trimite acasă personalul neesențial a fost luată din considerente de siguranță.

„Angajații sunt cea mai importantă resursă a companiei. Pentru noi, viața nu are preț. Conform protocoalelor, trebuie să protejăm resursa umană și oamenii care fac parte din această instituție. Măsurile au fost luate conform procedurilor și legislației în vigoare”, a declarat Mihai Teodorescu.

Acesta a dat însă asigurări că, după finalizarea intervenției autorităților, activitatea din Portul Constanța va continua în condiții normale.

UPDATE 13.20 „Personalul a fost evacuat după ce a sunat alarma clădirii. Acum așteptăm să vedem cum se soluționează situația”

Cristina Rizea, șef al Departamentului Comunitate Portuară din cadrul Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC), a declarat că alarma care se aude în zona Terminalului de Pasageri este sistemul de evacuare al clădirii și va rămâne activă până când o persoană autorizată va putea intra în imobil pentru a o dezactiva.

Potrivit acesteia, angajații au fost evacuați după ce au fost informați despre existența unei amenințări cu bombă, iar ca măsură de siguranță au fost evacuate și clădirile din apropiere, fiind întreruptă și alimentarea cu gaze.

„Mi s-a transmis că este o alertă de bombă și să evacuăm clădirea. Au fost evacuate toate clădirile din jur, a fost oprit gazul și atât. Aceasta este singura informație pe care am primit-o și pe care o pot transmite mai departe”, a precizat reprezentanta APMC pentru Ziua de Constanța, menționând că nu deține informații despre existența unui bagaj suspect sau despre persoana care a alertat autoritățile.

La rândul său, un reprezentant al unei firme private aflat în Portul Constanța a declarat că nu a primit informații oficiale privind cauza incidentului. Acesta a spus că a observat doar declanșarea alarmei și evacuarea personalului din clădirea PCU, precizând că așteaptă finalizarea verificărilor pentru a-și putea continua activitatea.

„Personalul a fost evacuat după ce a sunat alarma clădirii. Acum așteptăm să vedem cum se soluționează situația”, a afirmat acesta.

UPDATE 13.10 Apelurile care anunțau amenințarea cu bombă ar fi venit din Ucraina și Polonia

Amenințarea cu bombă din Portul Constanța a fost transmisă prin două apeluri telefonice provenite de pe numere cu prefixe din Ucraina și Polonia. Ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a făcut declarații cu puțin timp în urmă pentru Digi24.

Studentă la Drept, prinsă în timp ce transporta o bombă gata de utilizare, destinată unui atac în Irlanda de Nord

Mesajul primit, scris în limba română, prezintă indicii că ar fi fost generat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Miruță a precizat că Portul Constanța nu a fost închis, iar evacuarea a vizat doar anumite clădiri, inclusiv zona Imigrări, în urma deciziilor luate de structurile competente.

„Nu a fost închis portul. Au fost evacuați din niște clădiri, unde colegii de la Serviciul Român de Informații au considerat necesar. Nu tot portul și nu s-a închis portul”, a afirmat ministrul.

Referindu-se la alerta RO-Alert emisă în cursul dimineții în județul Tulcea, Radu Miruță a explicat că aceasta face parte din procedurile obișnuite aplicate atunci când sunt detectate pe radar ținte care se apropie de spațiul aerian românesc, chiar dacă acestea nu îl încalcă. Miruță a avertizat că astfel de situații (n.r. alerte de drone) ar putea continua, având în vedere evoluția conflictului din Ucraina, dar a dat asigurări că România rămâne o țară aflată în timp de pace și că forțele armate sunt pregătite să răspundă oricăror amenințări în limitele atribuțiilor legale.

UPDATE 13.10 IPJ face verificări 

Prefectul județului Constanța a revenit asupra declarațiilor sale și afirmă că lumea este în exteriorul clădirii deoarece se fac verificări de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). După ce se termină verificările de către IPJ, angajații vor reveni în birouri.

UPDATE 12.45 Prefectul: Nu a fost dispusă evacuarea portului

Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a declarat că apelul la 112 a fost înregistrat la ora 11:26, după ce un angajat al Autorității Navale Române (ANR) a sesizat că pe rețeaua telefonică a instituției a fost recepționat un mesaj audio înregistrat, în limba română, care anunța existența unor bombe în zona Terminalului de Pasageri din Portul Constanța.

Potrivit prefectului, structurile competente desfășoară verificări și monitorizează situația, însă, în acest moment, nu a fost dispusă evacuarea portului. Inițial a fost cerută această măsură, dar s-a revenit asupra deciziei. 

Adrian Picoiu a făcut apel la calm și i-a asigurat pe cetățeni că nu există motive de îngrijorare, îndemnând populația să aibă încredere în instituțiile statului.

Alertă cu bombă în Portul Constanța

Potrivit unor surse, pe telefoanele Autorității Navale Române ar fi fost trimise mesaje de amenințare.

Echipele specializate desfășoară verificări pentru a stabili dacă amenințarea este reală și pentru a elimina orice risc pentru populație.

Surse apropiate anchetei susțin că incidentul s-ar fi produs la terminalul de pasageri din incinta Portului Constanța, însă această informație nu a fost confirmată oficial până în acest moment, conform Ziua de Constanța.

Gaura neagră din apărarea națională: de ce folosește România avioane F-16 împotriva dronelor, în timp ce Ucraina le doboară cu mitraliere

Sursa video: amator

Zona este securizată pe durata intervenției. Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite perimetrul și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

Până în prezent, instituțiile nu au oferit detalii privind natura amenințării sau circumstanțele în care aceasta a fost semnalată.

Conform Antena 3 CNN, alerta ar fi dată din cauza dronelor. Portul Constanța este închis. Astăzi, Ministerul Apărării Naționale anunță că au fost detectate ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la Baza Aeriană Borcea. De asemenea, locuitorii din județul Tulcea au primit mesaj RO-Alert.

Știre în curs de actualizare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite