Accident grav în Constanța: o mașină a lovit o țeavă de gaz. Elevii unui liceu au fost evacuați preventiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier a avut loc marți, 18 noiembrie, pe strada Soarelui din Constanța, după ce un autoturism a părăsit carosabilul și a lovit o conductă de gaze. Traficul a fost restricționat temporar până la eliminarea oricărui pericol.

FOTO: ISU Constanța
FOTO: ISU Constanța

UPDATE Potrivit polițiștilor constănțeni, autorul accidentului este un tânăr de 18 ani.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr, de 18 ani ar fi acroşat, cu autoturismul pe care îl conducea, o ţeavă de alimentare cu gaz. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Şoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

La momentul transmiterii acestei ştiri, traficul în zonă a fost reluat fără restricţii, situaţia fiind remediată, scrie News.ro.

Știre inițială Potrivit Ziarul Amprenta, la fața locului au intervenit rapid echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență din cadrul Detașamentului Port a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD, în timp ce Detașamentul Fripis a sosit cu echipa specializată CBRN, pregătită să gestioneze eventuale scurgeri de gaze sau substanțe periculoase.

Pompierii au securizat zona, au verificat conducta avariată și au chemat echipele de la gaze pentru a opri alimentarea. Traficul a fost restricționat temporar, iar câteva persoane au primit îngrijiri medicale.

Patru locatari din două imobile și elevii de la Liceul de Marină au fost evacuați preventiv. Autoritățile investighează cum a pierdut șoferul controlul autoturismului.

FOTO: ISU Constanța
FOTO: ISU Constanța
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite