VIDEO Transylvania Music Event: cine câştigă duelul între muzica a două generaţii: Snap! sau Rudimental?

0
0

Transylvania Music Event aduce, vineri şi sâmbătă, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca „duelul” între două stiluri şi epoci muzicale diferite: nume mari ale scenei electro contemporane se vor întrece în a face atmosferă cu artiştii care au definit muzica dance a anilor ’90.

Peste 15.000 de persoane sunt aşteptate în cele două seri ale festivalului. Vineri, 21 noiembrie, la  „Youth party”, cea mai mare petrecere indoor pentru tineri a anului, îi va avea capete de afiş pe Şuie Paparude, Golan, Chicane şi, pentru prima dată în România, Rudimental. Biletele costă 70 de lei. În cea de-a doua zi a festivalului, la petrecerea „We love the 90 s” de sâmbătă, vor cânta Nana, Span, Loona, Ice MC. Biletele costă 40 de lei. Abonamentele pentru ambele zile costă 80 de lei. 

Senzaţia primei seri   

Vineri, la  „Youth party”, cea mai mare petrecere indoor pentru tineri a anului, cap de afiş este Rudimental, pentru prima oară în concert în România. Artiştii vor fi prezenţi la Cluj în formulă DJ Set (DJ, MC, Solist trompetă), formulă consacrată pentru Rudimental pentru cea mai mare parte a show-urilor pe care le susţin.  Chicane vine la Cluj la doar câteva zile după lansarea celui mai recent album, The Sum of Its Parts, programată pentru 16 noiembrie. Românii vor fi printre primii din Europa ce vor avea şansă să asculte live acest album. Şuie Paparude şi Golan completează primul show al Transylvania Music Event.

Muzica anilor 90 revine pe scenă

Conceptul „We love the ´90 s” propus pentru a doua seară face săli pline în întreaga Europă, astfel de petreceri reuşesc să adune şi câte 90 de mii de oameni în oraşe precum Oslo sau Helsinki. „We love the 90s”  este, în special, o provocare de a reasculta live hit-urile care au marcat o perioadă foarte bogată din punct de vedere muzical, cu o scenă dance într-o continuă transformare. La Cluj vor fi prezenţi SNAP!, Nana, Loona şi ICE MC. „Peste 10 milioane de albume vândute, asta înseamnă SNAP! Au creat o combinaţie unică de rap, hip hop şi dance care i-a menţinut permanent în topurile anilor 90. „The Power” şi „Oops up” „Rhythm is a Dancer” au vibrat în cluburile din întreaga lume mulţumită vocei speciale pe care solista Penny Ford o are. Pe Penny Ford o regăsim în 22 noiembrie la Cluj, alături de artistul rap Benjamin Lowe, cu cele mai cunoscute hituri din istoria trupei, dar şi piese de pe albumele mai recente.   ICE MC şi NANA   ICE MC, adică Ian Campbell, e cel care ne-a adus hituri precum „Take away the colour”, „Think about the way” sau „It’s a rainy day”. Accentul jamaican şi ritmurile energice l au evidenţiat ca un artist care poate mişca mulţimi, iar hiturile lui au urcat în topuri vreme de ani la rând. 

NANA şi Loona la Cluj

 NANA a cunoscut succesul în 1996 cu primul lui single solo, „Darkman”, propulsat în top 10 în clasamente din întreaga lume, realizare urmată de hituri precum “He’s Coming”, “Remember The Time” and “Lonely”. Originar din Ghana şi obligat să se mute în Germania în adolescenţă, fără să cunoască limba ţării, NANA şi-a găsit refugiul în muzică, pentru ceea ce avea să fie începutul unei cariere la nivel mondial.  În anii ´90, un party fără ritmuri latine era de neconceput. Iar tradiţia trebuie respectată, aşa că Loona va fi partea „exotică” a serii. Cunoscută în România pentru  piesa „Bailando”, lansată în 1998, artista a avut, însă, foarte multe hit-uri europene. Artista de origine daneză nu a părăsit scena muzicală, ultimul ei single, „Brazil”, demonstrând că Loona are aceeaşi energie şi poftă de dans dintotdeauna. 

Biletele sunt disponibile online pe www.biletmaster.ro, www.myticket.ro şiwww.bilete.ro. În Cluj, biletele pot fi cumpărate şi de la Iulius Mall Cluj-Napoca, Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, Hipermarketul Cora din Cluj Napoca, Rehab College Bar, BigApple Bar,   Caro Club, KingPin Shop şi magazinele Diverta.

Citeşte şi

FOTO Ziua 2 la Electric Castle Festival: 20.000 de oameni, ploaie şi concerte de neuitat

Festival la castel. Peste 130 de trupe şi artişti vor urca pe scena Electric Castle de la Bonţida în acest weekend. Programul concertelor

Festival de poveste la „Versailles“-ul Transilvaniei. „Electric Castle Festival 2014 va fi «bigger, stronger, better»”

Festivalului Electric Castle de la Bonţida a adunat mai mulţi spectatori decât concertele Deep Purple şi UB 40 pe Cluj Arena

Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite