VIDEO Dedicaţie pentru cel mai frumos oraş din lume: „Toamnă nebun de frumoasă la Cluj”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toamna a venit în Parcul Central din Cluj-Napoca. FOTO: Ştefan Cioată
Toamna a venit în Parcul Central din Cluj-Napoca. FOTO: Ştefan Cioată

După două colaje cu imagini din Clujul vechi, pe o reţea socială a apărut un clip cu ilustraţii ale capitalei Ardealului toamna, însoţite de acordurile nemuritoare ale poeziei care conţine cel mai cunoscut vers legat de oraşul de pe Someş: „Toamnă nebun de frumoasă la Cluj”. Mesajul celui care a postat colajul a fost: „Clujul rămâne cel mai frumos oraş din lume indiferent de anotimp!”

Melodia lui Vali Şerban, pe versurile poeziei “De Juventute”, a lui Horia Bădescu, însoţită de imagini superbe ale Clujului toamna, este un nou cadou făcut oraşului de Kaiser Peregrinum, numele sub care postează un clujean îndrăgostit de capitala Ardealului.

Colajul este însoţit, ca de obicei, de o dedicaţie: “De aceasta dată am utilizat imagini din arhiva personală, realizate în perioada 2010-2013. Imprieteniti-va cu Orasul! Clujul ramane cel mai frumos oras din lume indiferent de anotimp! Sunt convins ca cei care mi-au urmat sfatul si au inceput sa-i ofere timp sunt deja incantati.De fapt Clujul e mult mai mult decat un oras: Clujul este o minunata experienta culturala daca inveti sa il locuiesti. Vizionare placuta! Just Cluj it! That's all!”.

Vă prezetăm în continuare poezia lui Horia Bădescu, ce revine în fiecare  toamnă în inimile clujenilor:

“De Juventute”

Ascultă cum cântă întâiele brume,

dezmăţ de culori e-n copacii ursuzi.

Acum te poţi pierde pe străzi fără nume,

e toamnă nebun de frumoasă la Cluj.

Acum bate-n turnuri o oră regală,

din vechi manuscripte vocabule ies,

e-un ceas când oraşul în haine de gală

începe să cânte <sumus dum juvenes!>.

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr

poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,

poţi uita anii care se-adună la număr;

e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Citeşte şi 

VIDEO Călătorie în secolul trecut: cum arăta Clujul în cărţile poştale

Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor, Opera Română, Cazionul, Hotelul New York  sau Strada Horea sunt câteva dintre imaginile din cărţi poştale vechi care au fost montante într-un filmuleţ cu ocazia împrinirii a 697 de ani de când Cujul a primit statul de oraş regal. Clipul postat pe facebook e însoţit de un mesaj emoţionant.

VIDEO Clujul în anii 60 – imagini din „oraşul comoară”

Şirul clipurilor dedicate Clujului, care a început săptămâna trecută cu ocazia împlinirii a 697 de ani de când a primit statul de oraş regal, continuă. Un colaj de imagini superbe cu Clujul anilor 60 a fost postat de un psionat colecţionar de vederi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite