„U” este din nou vedetă pe Scena Urbană! Cântecele galeriei Universităţii, acompaniate de o orchestră simfonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al treilea an consecutiv, cântecele galeriei Universităţii vor fi interpretate LIVE de suporteri şi acompaniate de o orchestră simfonică. Se întâmplă în 29 septembrie, de la ora 19.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, în faţa sediului central al Universităţii Babeş-Bolyai.

Centrul Clujului va răsuna din nou de cântecele Universităţii Cluj, în cadrul evenimentului ”Haide U pe Scena Urbană”. 

A devenit deja tradiţie ca, la începutul anului universitar, pe strada Mihail Kogălniceanu, în faţa sediului central al Universităţii Babeş Bolyai, Scena Urbană să îi aducă pe membrii Peluzei Şepcile Roşii, alături de suporterii tuturor secţiilor sportive ale clubului Universitatea, pentru a da glas, LIVE, cântecelor galeriei. Aceştia vor fi acompaniaţi de orchestra simfonică Claudiopolis Youth Orchestra Barbarossa Samba Group, dirijată de Vlad Eniu. Corul va fi asigurat de Grupul Armonia Music, în frunte cu profesor coordonator Rada Lăpuşan, alături de susţinători ai diferitelor ramuri sportive ale clubului Universitatea Cluj şi membri ai Peluzei Şepcile Roşii.

”Haide U pe Scena Urbană”

”Haide U pe Scena Urbană” a ajuns la a treia ediţie, după cele două spectacole organizate în 2017 şi 2018. Anul trecut, peste 2000 de oameni au umplut strada Mihail Kogălniceanu şi au cântat la unison melodiile fredonate de generaţii la rând de suporteri, iar transmisiunile live pe Facebook ale Scenei Urbane şi ale primarului Emil Boc au însumat aproape 60.000 de vizualizări. În urmă cu doi ani, evenimentul a fost transmis în direct de Sport.ro şi a avut peste 130.000 de vizualizări. 

”E extrem de emoţionant să ajungem la cea de-a treia ediţie a acestui frumos eveniment, mai ales acum, în 2019, când toată suflarea clujeană iubitoare de sport sărbătoreşte Centenarul Clubului Sportiv Universitatea Cluj. 100 de ani de educaţie şi sport, unite printr-un fir invizibil, dar extrem de puternic, într-o istorie scrisă parcă cu o peniţă magică. Ne revedem în stradă, în faţa simbolului educaţiei clujene- sediul central al UBB, cu sufletul sportului clujean- toţi iubitorii de sport din Cluj-Napoca. Ediţiile de anii trecuţi ne-au demonstrat cât de aşteptat este evenimentul nostru, iar începutul anului universitar este cu atât mai mult un motiv de sărbătoare”, a declarat Daniela Maier, coordonatorul Scenei Urbană şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România- Filiala Transilvania (OART).

Evenimentul Haide ”U” pe Scena Urbană este realizat de Asociaţia ”Scena Urbană”, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, precum şi al FERRO, susţinătorul evenimentelor Scena Urbană.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite