Traseu de bicicletă spre Laguna albastră, „litoralul“ ascuns al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai exotice trasee de biciclete din judeţul Cluj are ca punct culminant Laguna albastră, un lac superb format pe locul unei foste mine de caolin şi înconjurat de dune de nisip. În drum puteţi vedea şi singurul muzeu din ţară dedicat bivolului, dar şi o superbă biserică reformată. Vă prezentăm un reportaj minunat, în cadrul campaniei „125 de locuri pentru care iubim România“.

Unul dintre cele mai exotice trasee de bicicletă din Cluj este: Cluj-Napoca – Gârbău – Aghireş Fabrici – Laguna Albastră – Gârbău – Gilău – Cluj. „Exotic“ pentru că unul dintre obiectivele principale ale traseului este Laguna Albastră – un lac format în zona unei foste mine de argilă albă (caolin) care a fost inundată de izvoare de subteran. Întrucât distanţa este de 97 de kilometri, specialiştii nu recomandă această tură pe două roţi pentru începători.

Din cartierul clujean Dâmbu Rotund mergeţi spre Baciu apoi urmaţi traseul - Suceagu – Mera – Viştea – Gârbău – Aghireş Fabrici – Laguna Albastră – Aghireş Fabrici – Gârbău -Gilău Vest – Luna de Sus – Floreşti – Cluj (E 81 până după Mera, 108 C, 103 K, E 60). Laguna albastră nu este singura atracţie a traseului. „Printre oportunităţile turistice amintim Muzeul Bivolului din Mera, Biserica Reformată (1241) din Viştea, Conacul Laszay (1791) din Gârbău, Cariera de piatră şi atelierele unde s-au cioplit decoraţiuni din marmură pentru Biserica Neagră din Braşov sau  Palatul Parlamentului, Castelul Bocskai (1572, azi ruinat), din Aghireş”, explică Bogdan Stanciu, editorul siteului cluj.travel.

cluj

Descrierea traseului

„Un traseu monoton şi plat până după Mera, în paralel cu maşinile care se îndreaptă spre Zalău pe E 81. Peisajul se înviorează după ce părăsiţi drumul european, trecând pe lângă Viştea şi prin Gârbău.  Înainte de Aghireş Fabrici, acolo unde drumul o ia spre Băghara, este un cimitir cu pietre vechi de mormânt, acoperite de muşchi. O oază de linişte şi umbră numai bună pentru o binemeritată pauză”, se arată pe cluj.travel. Din centrul localităţii Aghireş Fabrici o luaţi în dreapta şi ţineţi drumul până ajungeţi la Laguna Albastră. „Dacă e weekend o să recunoaşteţi locul după maşinile parcate la drum şi, cel mai probabil, după manelele care se aud din boxele duse de săteni la lac.

cluj

Dacă mergeţi într-o zi normală trebuie doar să urmăriţi când se schimbă peisajul şi vegetaţia este înlocuită cu nişte dune de nisip/pământ. Un alt indiciu este pădurea de salcâmi de lângă (primăvara miroase dumnezeieşte în zonă). Lacul pare aproape ireal – albastru sau verde, depinde de unghiul în care-l priveşti – în peisajul selenar din jur. În ultima vreme s-a întins foarte tare stufărişul şi vegetaţia, aşa că nu se mai poate intra în lac decât prin două locuri, dar merită, pentru că apa se încălzeşte foarte repede de la soare, fiind numai bună de o scaldă sănătoasă”, detalizată Stanciu. La întoarcere schimbaţi traseul din Gârbău şi treceţi dealul spre Căpuşu Mare – Gilău, pe drumul 103 K, ceea ce înseamnă cam nouă kilometri de efort prelungit, în pantă.

Laguna albastră 

Laguna Albastra este unul dintre cele mai exotice locuri din Cluj. Ceea ce impresionează este albastrul azuriu al lacului, dar şi zona argiloasă, cu dune de nisip, care creează impresia că eşti pe litoral. Laguna a apărut în urmă cu câteva zeci de ani, când mina de argilă albă (caolin) a fost inundată de izvoare subterane. Lacul s-a format treptat şi datorită acumulării apei ploilor. Peisajul este completat şi de stufărişul care s-a dezvoltat în voie. Să vă asiguraţi că aveţi apă şi ceva de-ale gurii pentru că în zona Lagunei nu veţi găsi niciun magazin. 

Muzeul bivolului

La Mera, comuna Baciu, funcţioneză singurul muzeu al bivolului din România. Patrimoniul acestui muzeu este alcătuit din circa o mie de exponate legate de creşterea şi exploatarea bivolilor: care şi sănii, juguri, şei, harnaşamente, furci, greble, tânjale, talangi, scaune pentru muls, vase de colectat si procesat laptele, lămpi şi felinare, separatoare pentru smântânit laptele etc. Alături de aceste obiecte tradiţionale, în muzeu sunt expuse fotografii, hărţi şi documente care atestă vechimea şi continuitatea acestor indeletniciri.

Muzeul bivolului este amenajat în fosta clădire a şcolii, amplasată la circa 50 m de centrul satului Mera, situat la o distanţă de 20 km de municipiului Cluj-Napoca, judeţul Cluj, România. Turiştii pot vizita gratuit muzeul, dacă îşi programează vizita la custodele Gheorghe Varga, care poate fi contactat la telefonul 0727.492.819 sau acasă, la gospodăria de la nr. 27. 

Biserica reformată din Viştea

Biserica Reformată-Calvină (iniţial romano-catolică, cu hramul „Sf. Petru”) a fost construită după anul 1241 de către episcopul Petrus, în stil romanic. Din construcţia romanică originală s-au mai păstrat numai portalurile de sud şi de vest, precum şi portalul sacristiei. Decoraţiunile interioare din lemn sunt opera lui János Asztalos din Gilău (1699). Cele 120 casete din lemn de pe tavan şi de pe amvon au fost realizate de maestrul sas clujean Lorenz Umling cel Bătrân (1765-1767). Clopotniţa de lemn este din 1760 (clopotul din 1487).

cluj

Citeşte şi

VIDEO Bearwatching sau „vânătoarea“ de urşi, cu privirea - obiectivul turistic ascuns al Ardealului

Două minunăţii ale naturii văzute de pe bicicletă: „monştrii“ de stană din pădure şi Cheile Turzii

Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş. Cum te poate „vindeca“ natura de stres

VIDEO Cheile Turzii văzute de sus. Imagini de o frumuseţe inegalabilă, însoţite de sunete reale de păsări

FOTO VIDEO „Minunea SF“ a Clujului, Salina Turda, inclusă de americani în topul locurilor incredibile din lume care merită vizitate

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite