TechFest aduce la Cluj-Napoca mii de IT-işti. Primul parc ştiinţific şi tehnologic din Transilvania va fi lansat oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TechFest aşteaptă la Cluj-Napoca, între 11 şi 20 noiembrie, mii de participanţi. Antreprenorii români îşi vor susţine ideile în faţa investitorilor şi a mentorilor de top, într-o competiţie cu premii. Tot în cadrul Transilvania Demo Day va avea loc lansarea oficială a Parcului Ştiinţific şi Tehnologic TETAPOLIS.

Douăzeci de echipe de antreprenori creativi, departamente de cercetare şi IMM-uri îşi vor prezenta ideile de afaceri în faţa investitorilor, presei şi comunităţii la Transilvania Demo Day. Evenimentul are loc în 20 noiembrie, în cadrul TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, şi are ca scop promovarea investiţiilor în startup-urile tehnologice şi inovative din această regiune, informează organizatorii. Echipele de antreprenori se pot înscrie direct pe site-ul www.techfest.ro, până în 17 noiembrie, pentru unul din cele trei domenii: Internet of Things & SmartCity, industrii digitale şi creative şi produse tech. 

360 de secunde pentru o idee

Fiecare echipă va avea la dispoziţie 360 de secunde pentru a-şi prezenta ideea de afacere şi demo-ul prototipului sau al produsului pe care l-a dezvoltat în faţa audienţei formate din antreprenori, investitori, mentori, business angels şi potenţiali clienţi. Printre membrii panelului de investitori şi mentori se numără: Bogdan Herea, business angel şi CEO PITECH+PLUS; Erik Barna, business angel şi CEO Life is Hard; un reprezentant al partenerului financiar BRD Groupe Société Générale; fondul de investiţii partener Gapminders; un reprezentant al partenerului financiar Banca Transilvania; fondul de investiţii partener Morphosys Capital.

Premii de 10.000 de euro

Cele mai convingătoare prezentări vor fi răsplătite cu premii: servicii şi asistenţă comercială (Tech2Market) în valoare de 10.000 de euro prin reţeaua globală de parteneri a Centrului de Antreprenoriat Startup Transilvania, spaţii de birouri în cadrul TETAPOLIS şi ClujHUB, acoperirea costurilor şi asistenţă în delegaţii internaţionale şi alte premii oferite de partenerii Vector Watch, Microsoft Azure şi IBM Bluemix. Mai mult decât atât, toate cele 20 de echipe selectate vor intra în cursa pentru o bursă antreprenorială în cadrul ASIA School of Business – MIT Sloan din Kuala Lumpur. 

„Una dintre condiţiile de bază de care vom ţine cont când vom alege echipele este existenţa unui model de afaceri realist şi a elementelor de noutate pe care le aduc în industriile listate. Încurajăm antreprenorii să se înscrie, fiindcă ideile lor vor avea parte de o mare expunere, în faţa unor mentori şi business angels de top”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorul TechFest. 

Lasanrea primului parc ştiinţific şi tehnologic din Transilvania

Competiţia de proiecte va fi precedată de lansarea oficială a primului parc ştiinţific şi tehnologic din Transilvania. Un proiect de anvergură, dezvoltat de TETAROM în parteneriat cu Asociaţia Internaţională a Parcurilor Ştiinţifice (IASP) şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, TETAPOLIS va pune la dispoziţia dezvoltatorilor de noi tehnologii tot spectrul de servicii necesar unui mediu de cercetare construit la standarde internaţionale, de la incubatoare de afaceri şi servicii suport până la centru de conferinţe şi laboratoare de cercetare. 

„Lansarea parcului ştiinţific şi tehnologic TETAPOLIS e un pas mare pentru dezvoltarea Clujului; avem încredere că putem dezvolta cel mai puternic parc stiinţific şi tehnologic din regiune şi că cercetarea va deveni un domeniu puternic şi prezent în România. Suntem încântaţi că lansăm acest proiect la Transilvania Demo Day, în cadrul TechFest, într-un mediu de discuţii atât de relevant pentru industrie”, a declarat Mihai Coca, development manager TETAPOLIS.  La lansare vor fi prezenţi Viorel Găvrea, directorul TETAROM; Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj; Mihai Coca, development manager TETAPOLIS; Doron Dorovat, operator Tikal Networks Incubator; Cristian Dascălu, operator incubator si fondator ClujHUB; prof.dr.ing. Dorian Gorgan, reprezentant al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi Eliza Chirilă, reprezentant naţional al American Councils. 

TechFest

TechFest aşteaptă la Cluj-Napoca, între 11 şi 20 noiembrie, mii de participanţi: programatori, antreprenori şi pasionaţi de cele mai noi tehnologii. Festivalul dedicat tehnologiei înseamnă: zece zile de eveniment; un ExpoTech în cadrul caruia se vor prezenta cele mai noi gadget-uri; Tech Open Days cu vizite la companii; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Transilvania Demo Day cu sesiuni de „start-up pitch”; Tech Industry Awards - Gala premiilor industriei; CodeCamp - conferinţă de coding şi Party 404 – o mega petrecere pentru pasionaţii din domeniul IT.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite