Tatăl care şi-a înjunghiat copilul în piept a încercat să se sinucidă
0Tatăl copilului de 8 ani din Cluj, găsit mort la 3 zile după ce a fost dat dispărut, este internat la spitalul din Cluj-Napoca după o tentativă de suicid.
Medicii spun că bărbatul are plăgi prin înjunghiere, probabil prin autoagresiune, în zona coastelor, toracelui şi la încheieturile de la mâini. „Este stabil hemodinamic şi respirator, iar leziunile sunt în curs de investigare. În funcţie de rezultatul investigaţiilor, va fi direcţionat către o altă secţie a spitalului”, au spus reprezentanţii unităţii medicale din Cluj Napoca, citaţi de Mediafax.
Acesta este principalul suspect în cazul uciderii copilului său, în vârstă de 8 ani, găsit înjunghiat în maşina cu care cei doi plecaseră în concediu, în Ungaria.
Bărbatul urmează ca miercuri, în funcţie de starea de sănătate, să fie audiat de procurori. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Flavia Topan, a anunţat marţi seară, că tatăl copilului, considerat posibil suspect, a fost găsit cu plăgi prin înjunghiere, probabil prin autoagresiune. „La momentul actual este stabil hemodinamic şi respirator, iar leziunile sunt în curs de investigare. În funcţie de rezultatul investigaţiilor, el va fi direcţionat către o altă secţie a spitalului. Pacientul va rămane internat peste noapte”, se arată în comunicatul poliţiei din Cluj.
Copilul de 8 ani, căutat de poliţiştii clujeni din 25 iulie, a fost găsit înjunghiat în piept, pe un drum din localitatea clujeană Lita. Băiatul era în maşina tatălui său, care a dispărut şi el de acasă.
Mătuşa băiatului a cerut ajutor pe Facebook de la locuitorii din zona Lita, Valea Ierii, Ciurila: „Dacă au văzut sau văd masina Dacia Logan MCV Stepway CJ 20 FYU, cu un bărbat şi un copil să mă contacteze de urgenţă sau să sune la 112”.
În 25 iulie, poliţiştii clujeni au anunţat că un copil de 8 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat de acasă cu tatăl său şi nu s-a mai întors. Nici tatăl băieţelului nu s-a mai întors la domiciliu, astfel că mama copilului a sesizat poliţia. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Băiatul a fost găsit mort în maşina tatălui
Citeşte şi