Revolta unui actor: „Dragă Biserică, haide odată în secolul XXI cu noi şi lasă practicile şi tradiţiile medievale în trecut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scufundarea copilaşului în cristelniţă cu ocazia botezului. FOTO: Călin Gavrilaş
Scufundarea copilaşului în cristelniţă cu ocazia botezului. FOTO: Călin Gavrilaş

Actorul Bogdan Rădulescu subliniază că deşi neintenţionat, preotul din Suceava a omorât „un suflet nevinovat de 6 săptămâni”, iar pentru a evita pe viitor tragedii similare, Biserica trebuie să  se adapteze la secolul XXI.

Actorul Bogdan Rădulescu cere Bisericii să renunţe la „practicile şi tradiţiile medievale din trecut” şi susţine că scufundatul la botez nu este „după exemplul botezului lui Isus, ci după dogmele si tradiţiile bisericeşti”.

Redăm mai jos postarea de pe Facebook a lui Rădulescu:   

„Isus Cristos s-a botezat în apa Iordanului când avea 30 de ani. 

Bărbat matur ajuns la vârsta la care a decis singur că vrea să facă gestul ăsta mai mult sau mai puţin simbolic. 

Din păcate, după 3 ani, murea răstignit de către preoţii farisei ai vremii lui, după votul poporului care a ales să dea libertate hoţului Barabas, nu Mântuitorului Cristos.

Duminică, un preot extrem de ghinionist omoară, evident neintenţionat, dar omoară un suflet nevinovat de 6 săptămâni pe care îl scufundă în apă nu după exemplul botezului lui Isus, ci după dogmele si tradiţiile bisericeşti care spun că păcătosul trebuie botezat de mic şi luat in gestiunea bisericii şi a religiei, că dacă creşte şi gândeşte şi devine liber...cine ştie? Evident că nu e bine pentru sistemul prostie-frică-hoţie. 

Isus a murit atunci pe cruce, botezat, ăsta micu' a murit ieri aproape botezat. O să aibă cruce la căpătâi. 

O parte din poporul habotnic va spune că aşa e viaţa, aşa e rânduiala bisericii, a fost voia lui Dumnezeu care l-a luat pe micuţ la El ca să aibă cetele de ingeri de pe nori o formaţie completă, că probabil cu astea se ocupă Dumnezeul iubirii şi al iertării, cu tragedii aruncate asupra oamenilor. Mă rog... 

Preoţii au scăpat nevinovaţi demult, când l-au răstignit nevinovat pe Dumnezeu însuşi, e de aşteptat să nu fie tras la răspundere amărâtul ăsta ghinionist de ieri, indiferent câte anchete se fac. Ca la Colectiv. Sau la Revoluţie. 

Şi sincer, nu cred că ajută la ceva să fie condamnat. Pruncul tot mort ramane, nu-l aduce nimeni înapoi iar dacă preotul are un pic de credinţă, e clar că bietul de el va trăi restul vieţii sale într-un iad îngrozitor al propriei conştiinţe.

Nimic nu se va schimba, viaţa va merge mai departe, părinţii copilului vor fi distruşi, poporul va trece peste, iar biserica va prospera si creşte.

Şi apropo de prosperat, oare ar putea biserica să-l îngroape pe ăla micu' şi să nu taxeze părinţii pentru înmormântare?

Cumva să facă o rară exceptie, o ofertă de milostenie 2 în 1, botez şi înmormântare la preţ de botez.

Oare ar sărăci financiar mult, biserica?

Financiar zic, că sufleteşte şi spiritual...cât de "bogată" poate fi instituţia care acum 2000 de ani şi-a răstignit pe cruce propriul Dumnezeu?

În concluzie.

Dragă Biserică, haide odată in secolul XXI cu noi şi lasă practicile şi tradiţiile medievale in trecut, haide şi adaptează-te la nevoia de spiritualitate a omului.

Să ştii că ai câţiva preoţi cu har în rândurile tale care deja fac asta şi sunt pansamente pentru sufletul multor oameni. 

Hai, că poţi. Lasă bogăţiile şi averile cu care eşti deja imbuibată şi putredă şi lucrează puţin şi la sufletul omenirii, că de asta avem acum foarte mare nevoie!”

Vă mai recomandăm 

 

Preot-medic despre tehnica scufundării la botez: „Manechinul e una, omul viu e alta. Eu nu m-aş descurca”

 

Campanii online pentru modificarea ritualului botezului, după ce un bebeluş a murit 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite