Previziuni sumbre despre războiul ruso-ucrainean: „Se va intensifica în 2023”. Cine ar putea câștiga

0
Publicat:

Cel mai probabil scenariu pentru prima parte a anului 2023 este intensificarea războiului dintre Ucraina și Rusia, susține profesorul de Relații internțaionale la UBB, Valentin Naumescu. „Nu va fi însă pace atâta timp cât Putin va rămâne la putere”, completează el.

Pe termen lung, Rusia va pierde războiul, spune Naumescu. FOTO: Profimedia
Pe termen lung, Rusia va pierde războiul, spune Naumescu. FOTO: Profimedia

„2023 începe așadar sub semnul războiului. Iar finalul acestui război nu este aproape. Chiar dacă importanți lideri vest-europeni nu au putut să creadă nici măcar cu câteva zile înainte de începutul invaziei că așa ceva mai este posibil în Europa secolului al XXI-lea, iată că pe continentul nostru evoluat este astăzi din nou război, război devastator, înțesat cu mii de crime de război împotriva civililor, de peste 10 luni” - susține profesorul Valentin Naumescu în grupajul tradițional de scenarii ale think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).

Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și director al Centrului pentru Studiul Relațiilor Externe ale UE și ordinii globale (Centrul EUXGLOB, UBB)

Specialistul susține că războiul nu se va termina curând:

Nu se va termina curând. Acesta este războiul care conține în el germenii marii confruntări definitorii a unei perioade de tranziție între două ordini mondiale. Ce va prevala oare în această uriașă tensiune, forța dreptului internațional (evident de partea Ucrainei, cu toate argumentele juridice din tratatele, acordurile, rezoluțiile și memorandumurile existente) sau dreptul forței militare (a Rusiei), care dorește revizuirea ordinii de securitate post-Război Rece, incluzând frontierele republicilor post-sovietice, și revenirea acestora sub dominația Moscovei?”

De modul în care se va încheia acest război, spune Naumescu, cu un rezultat corect și drept (adică victoria Ucrainei) sau incorect și nedrept (victoria Rusiei) „va depinde în mare măsură cristalizarea noii ordini de securitate europene, amenințată de imperialismul rusesc rudimentar, revanșard și criminal.”

Cine va câștiga războiul

Valentin Naumescu susține că atunci când vorbim despre evoluția războiului, trebuie să luăm în considerare situația pe termen scurt respectiv pe termen lung. Pe termen scurt, spune specialistul, nu știm care dintre cele două armate va avea un an 2023 de succes. Este posibil ca Rusia să păstreze controlul asupra unor teritorii ucrainene, chiar dacă Ucraina va mai elibera unele zone.

Pe termen lung (la orizontul anilor 2030, de exemplu), nu am nicio îndoială că Rusia va pierde acest război, indiferent de eventualele cuceriri teritoriale, iar verdictul va fi clar pentru toată lumea, inclusiv pentru ruși și pentru regimul post-Putin de la Moscova, de la vremea respectivă. Când se va face bilanțul lucid, la rece, al războiului, va fi clar că balanța cost-beneficii a Moscovei va fi una negativă, cu pierderi incomparabil mai mari decât eventualele câștiguri teritoriale – pierderi militare și umane importante, pagube adânci în economie, înapoiere tehnologică, izolare internațională, o Ucraină pro-occidentală, independentă (chiar dacă mai mică decât cea din 1991) și cu adevărat desprinsă definitiv de Rusia, un sentiment extins de rusofobie în Europa și în lumea occidentală, credibilitate și prestigiu internațional la pământ pentru Moscova etc., adică o Rusie retrogradată cu cel puțin 20-30 de ani pe scara istoriei”, este de părere profesorul de Relații internaționale.

Escaladare a războiului în lunile următoare

Naumescu subliniază că sfârșitul războiului nu este aproape: „Ceea ce am spus mai sus referitor la faptul că Rusia va pierde acest război pe termen lung nu se aplică în 2023. Nu este realist să ni-l imaginăm pe Putin acceptând să-și retragă trupele de ocupație din Ucraina și nici pe Zelenski acceptând să renunțe la teritorii care aparțin statului ucrainean, în favoarea Rusiei”.

Profesorul UBB susține că soluția diplomatică nu există pe termen scurt. „În 2023, luptele nu numai că vor continua, dar în prima parte a anului chiar se vor intensifica. Nici pacea, nici negocierile nu sunt posibile pornind de la aceste poziții esențialmente incompatibile și fundamental divergente. Ce ar fi de negociat cu agresorul și dictatorul Putin, înainte de retragerea trupelor rusești de ocupație din Ucraina?”, se întreabă el.

Naumescu spune că cel mai probabil, pe termen scurt va urma o escaladare a războiului, în lunile următoare. Profesorul crede că o strategie probabilă a Kremlinului în lunile de iarnă ar fi o nouă ofensivă pentru obținerea unor câștiguri teritoriale maximale și a unei poziții cât mai bune în perspectiva unor eventuale negocieri de încheiere a războiului cu constatarea „realității de pe teren”, care ar putea avea loc în 2024.

„La fel ar putea gândi însă și Kievul – mai întâi o campanie militară reușită, pentru a-și elibera (total sau parțial) teritoriile ocupate din est și din sud, și apoi negocieri cu Moscova, tocmai pentru a evita scenariul preferat al rușilor – politica faptului împlinit, urmată de negocieri pentru consacrarea și recunoașterea internațională a unei noi realități, schimbată prin mijloace militare”, arată specialistul.

Concluzia lui Naumescu este că cel mai probabil scenariu pentru prima parte a lui 2023 este o intensificarea războiului, în timp ce apelurile internaționale la negocieri de pace vor suna în gol, de o parte și de alta.

„Nu va fi însă pace între Rusia și Ucraina atâta timp cât Putin va rămâne la putere”

Profesorul este de părere că Ucraina trebuie susținută militar și financiar de SUA, NATO și UE indiferent cât va dura războiul, în timp ce toate anexările și cuceririle teritoriale ale armatei ruse în Ucraina vor fi nerecunoscute pe plan internațional.

„Vor continua presiunile știute și neștiute, văzute și nevăzute, pentru schimbarea din interior a regimului Putin, care a împins Rusia în această nesăbuită aventură, din care nu mai poate avea o ieșire onorabilă. Vor mai cădea ruși cu funcții importante de la etaj. Eșalonul secund al sistemului de putere de la Moscova (siloviki – greii din cercul puterii, adică armată, servicii de securitate și câțiva politicieni cu ambiții) urmează să evalueze ce este mai bine pentru propriul interes să facă – să îl susțină în continuare pe Putin sau să îl elimine de la comandă”, precizează Naumescu.

Naumescu crede că e posibilă o schimbare a lui Putin până la sfârșitul anului 2023, însă nu avem deocamdată nicio garanție că regimul post-Putin va fi unul democratic, care va abandona definitiv delirul imperialist și războinic al Rusiei.

Condiția pentru schimbarea lui Putin este: „numărul celor care vor realiza că Putin îi conduce spre o fundătură va fi suficient de mare și că ei vor avea de acum înainte mai mult de pierdut pe plan personal dacă îl vor susține pe Putin decât dacă îl vor elimina”.

Profesorul crede că nu va fi însă pace între Rusia și Ucraina atâta timp cât Putin va rămâne la putere și cât ideologia imperialistă a „lumii ruse” (Russkiy Mir) „va debiliza mințile înapoiate ale rușilor”. „Chiar dacă actualul președinte ar fi înlocuit de la putere până la sfârșitul anului, nu există indicii nici că noul conducător va fi unul democrat, nici că se va grăbi să retragă armata rusă din Ucraina”, adaugă el.

„Pacea propriu-zisă este departe, probabil la distanță de generații”

Încheierea războiului nu trebuie confundată cu pacea, spune specialistul: „Încheierea războiului înseamnă oprirea luptelor și un armistițiu. Pacea înseamnă soluționarea pe fond a conflictului, consfințită printr-un tratat de pace în care părțile cred cu adevărat și nu mai au nicio revendicare una de la cealaltă, diferendul fiind stins definitiv. Nu avem niciun motiv să credem că 2023 va aduce pacea adevărată între Rusia și Ucraina. Este posibil ca spre finalul anului următor luptele să înceteze, sub presiunile internaționale. Dar pacea propriu-zisă este departe, probabil la distanță de generații.”

Un conflict înghețat, de tipul celui rezultat după Acordurile de la Minsk (2014 și 2015), ambele eșuate, ar fi cea mai proastă soluție pentru Ucraina, spune Naumescu. „Conflictul înghețat ar ține Ucraina blocată, fără șanse de a-și îndeplini aspirațiile de aderare la UE și NATO, și ar lăsa deschisă posibilitatea unei noi invazii pe scară largă a Rusiei, peste 10-15 ani, după ce Moscova își va fi refăcut forțele militare”, arată el.

Naumescu este de părere că este dreptul Ucrainei să-și apere țara cu arma în mână atâta timp cât pot și doresc să o facă și doar Kievul poate decide când, dacă și în ce condiții ar dori să negocieze cu Rusia. „Niciun apel din Occident la negocieri cu Putin și la așa-zise „soluții diplomatice” nu este binevenit, dacă este împotriva dreptului și voinței ucrainenilor de a-și elibera teritoriul ocupat de armatele lui Putin. Și, pentru că Ucraina nu se apără doar pe sine ci și regiunea nefericită a Europei de Est și ordinea de securitate europeană post-1991, inclusiv UE și NATO în forma lor actuală, este obligația morală a Occidentului de a susține efortul de război al Ucrainei și înfrângerea Rusiei, cu toate resursele necesare”, concluzionează el.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite