Panică pe cursa Wizz Air Cluj-Londra. Un pasager a speriat călătorii şi a întârziat zborul mai bine de două ore. Ce spune compania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul a decolat de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.
Avionul a decolat de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

Cursa Wizz Air Cluj-Londra de la ora 5.55, a a avut o întarziere de 2 ore şi 45 de minute din cauză că unul din pasageri a facut afirmaţia ca are o „bomba în bagajul de cabina”.

Miercuri, la ora 05.55, pe zborul Wizzair W63301, cu destinaţia Londra Lutton, unul din pasageri a spus că are „o bombă în bagajul de cabină“.

„Având în vedere gravitatea situaţiei create au fost declanşate procedurile specifice. Zborul a avut o întârziere de 2 ore şi 45 de minute. Pasagerului i-a fost întreruptă călătoria şi a fost preluat pentru cercetare de către organele abilitate. Alarma s-a dovedit a fi falsă”, se arată într-un comunicat al aeroportului clujean. 

Celelalte zboruri nu au fost afectate şi se desfăşoară conform programului. 

Poziţia Wizz Air privind incidentul petrecut miercuri la bordul aeronavei sale

Într-un comunicat de presă al Wizz Air, citat de News.ro, se arată că pasagerul a spus, în timpul îmbarcării pe un zbor al companiei, de la Cluj-Napoca la Londra, că ar avea o bombă în bagaj, iar echipajul a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranţa pasagerilor şi au raportat imediat problema autorităţilor.

“Pe zborul W6 3301 de la Cluj la Londra - Luton, din 26 iulie, în timpul îmbarcării, un pasager a afirmat că deţine un dispozitiv exploziv. Echipajul Wizz de serviciu a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranţa tuturor pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei şi a raportat imediat problema autorităţilor competente”, au declarat reprezentanţii companiei.

Aceeaşi sursă a precizat că ulterior pasagerul a fost arestat şi că, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor şi a aeronavei, operaţiunile obişnuite au fost reluate.

"Pasagerul a fost arestat şi, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor şi a aeronavei, operaţiunile obişnuite au fost reluate. Siguranţa şi securitatea reprezintă pentru Wizz Air prioritatea 0. Cazul este acum de competenţa poliţiei”, au mai declarat reprezentanţii companiei. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite