O fotografie din National Geographic Traveller, a lui Voicu Bojan, la o licitaţie online din Cluj, în scopuri caritabile
0
Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) a lansat cea de-a doua ediţie a licitaţiei obiectelor-de-necumpărat, care se derulează online începând de anul acesta, pe liciteaza.injoycluj.ro. Obiectele-de-necumpărat au fost acordate în regim de gratuitate de către companii şi persoane fizice, care au recomandat şi preţuri de pornire pentru licitaţie, obiectivul financiar al acestei campanii fiind de 20.000 de lei.
“Pentru aceasta, am adunat o serie de obiecte, produse şi servicii speciale din comunitate, iar sumele mobilizate din vânzarea acestora vor fi direcţionate spre Fondul InJoy Cluj, din care FCC va finanţa proiecte în următoarele domenii: cultură-artă, stil de viaţă sănătos, hobby-uri şi cartiere prietenoase”, anunţă reprezentanţii FCC.
Obiectele colectate şi puse în licitaţie publică de către FCC provin din arii diverse – de la fotografii şi poveştile din spatele acestora, până la bijuterii şi piese unicat, pachete speciale de sport şi agrement sau ore de pian, oferite de un copil talentat. În plus, vor fi adăugate noi obiecte pe parcursul derulării campaniei.
„Cu ajutorul platformelor online şi al canalelor social media, am reuşit să ajungem la oameni motivaţi din comunitate, interesaţi să contribuie la schimbarea în bine a oraşului donând obiecte speciale, oferindu-şi timpul, talentul şi creativitatea. E un model pe care ne propunem să îl dezvoltăm în continuare: vom permanentiza platforma www.injoycluj.ro, pe care se vor găsi produse deosebite, licitate mai departe în cadrul campaniilor următoare”, subliniază Simona Şerban, directorul executiv al FCC.
Printre obiectele licitate în cadrul campaniei Obiecte-de-necumpărat se află o fotografie oferită de către Voicu Bojan, însoţită de povestea publicată de autor în revista National Geographic Traveller.
„Oamenii lumii mele reprezintă o sumă a unor întâlniri mirabile. Acestea au rămas fixate de-a lungul anilor în insectarul meu afectiv. Pe lângă unii dintre aceşti oameni doar am trecut în călătoriile mele, pe alţii îi revizitez mereu, de ani buni. Lângă toţi am adăstat într-un anumit moment spaţio-temporal şi am încercat să-i înţeleg. De la fiecare am învăţat câte ceva important despre viaţă. Pe toţi i-am fotografiat cu pasiune şi încerc să redau aici povestea lor. Lumea mea ar fi mult mai mică şi mai searbădă dacă nu i-aş fi întâlnit”, scrie Voicu Bojan, potrivit FCC.
De asemenea, Cristiana Dragoş Roman, micuţa pianistă din Cluj, premiantă a concursurilor de profil din ţară şi din străinătate, a oferit un „obiect” special pentu licitaţia dedicată Fondului InJoy Cluj: un pachet de 12 ore de pian, de care va beneficia un alt copil.
La rândul său, actorul Bogdan Rădulescu a decis să se implice în campanie donând pentru licitaţie un workshop de joc şi joacă ce poate fi achiziţionat de o companie pentru propriii angajaţi, înlocuind formulele standard de traininig.
„Ce face un actor pe scenă când uită textul? De ce unii actori sunt spontani, haioşi, spirituali şi au o energie aparte, cuceritoare? Cum de reuşesc să se transforme pentru rolurile lor? E tehnică, e muncă multă, sunt secrete care se pot dezvălui şi pot fi învăţate. Iar toate acestea se întamplă în cadrul unui workshop de joc şi... joacă”, subliniază actorul.
Un tricou de colecţie marca U Cluj, alături de cercei handmade personalizaţi tot cu simbolul U Cluj, un zbor de 30 de minute în tandem cu parapanta sau un colier handmade din hârtie reciclată se află, de asemenea, printre obiectele licitate.
Lista completă şi descrierea lor pe http://liciteaza.injoycluj.ro/. Licitaţia continuă până joi, 24 ianuarie 2013.
Despre Fundaţia Comunitară Cluj
Punem în legătură nevoile şi resursele Clujului, pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor. Suntem un finanţator privat şi susţinem interesele filantropice ale donatorilor noştri – persoane fizice şi juridice – gestionând fonduri private, pe care le direcţionăm spre nevoile comunităţii, sub formă de granturi şi burse. În perioada 2008-2011, am acordat finanţări în valoare de peste 750.000 de lei, pentru proiecte şi burse.