Moaţa care a căutat urmele iubirii din „Maitreyi“ în India: „Mircea Eliade mi-a schimbat viaţa, dar ca femeie l-am urât“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Gligor în faţa Taj Mahal-ului   FOTO: arhiva Mihaelei Gligor
Mihaela Gligor în faţa Taj Mahal-ului   FOTO: arhiva Mihaelei Gligor

Cercetătoarea Mihaela Gligor (37 de ani) a înfiinţat anul trecut, la Cluj-Napoca, primul centru de studii indiene din ţară, împlinind un vis mai vechi de-al lui Mircea Eliade. Plecată pe urmele poveştii de dragoste dintre celebrul scriitor şi Maitreyi Devi, Mihaela a vizitat India şi a tradus în premieră în limba română şi corespondenţa dintre Maitreyi şi biograful american al lui Eliade.

„India te face să te simţi ca şi cum te-ai avânta în liniştea de dinaintea furtunii. Mai întâi te caută şi te ademeneşte, apoi te înfăşoară, îţi cuprinde şi cel mai îndepărtat punct al sufletului, după care te lasă în voia sorţii, te face să îi simţi fiecare puls, să îi guşti fiecare aromă, să îi cunoşti fiecare secret... şi, când credeai că toate aşteptările îţi sunt împlinite, te surprinde din nou şi te aruncă din braţe, te face să cerşeşti şi să implori, te învaţă că viaţa e mai mult decât credeai tu că e şi că fiecare clipă trăită acolo, lângă sufletul ei, valorează cât altele zeci trăite departe... “, scrie, în jurnalul ei, Mihaela Gligor, o clujeancă prin venele căreia curge sânge de moţ din bătrânii Apuseni, cercetătoare la filiala Academiei Române din Cluj-Napoca.

De câţiva ani, Mihaela publică volume despre Eliade şi corespondenţa scriitorului cu foşti studenţi ai acestuia. Ea e prima eliadistă care a tradus, în limba română, în 2012, scrisorile dintre Maitreyi şi Mac Linscott Ricketts,biograful american al lui Mircea Eliade. Anul trecut, Mihaela Gligor a reuşit să înfiinţeze la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca primul centru de studii indiene din ţară.

Astăzi, simte pentru India o pornire arzătoare. E ţara care i-a îndeplinit toate visele şi care i-a dat curaj să îndrăznească la mai mult.

India in Calcutta - FOTO arhiva mihaela gligor

Transformarea personală

Drumul spre India, la propriu şi la figurat, a făcut-o să-şi găsească locul. De la studenta timidă, care nu ridica mâna la seminarii, şi de la casiera Academiei Române, care visa la mai mult, a ajuns cercetătoare şi face lucruri pe care nici nu le visa vreodată. Corespondează cu foşti studenţi de-ai lui Mircea Eliade, scoate cărţi în calitate de editor, co-editor, autor şi co-autor, s-a întâlnit cu personalităţi de care auzi doar la ştiri: cu nepotul lui Gandhi, cu filosoful evreu născut în România Moshe Idel, cu unul dintre fiii lui Maitreyi, cu un fost preşedinte al Indiei, şi cu laureatul Nobel Amartya Sen, profesor de economie la Harvard, căruia i-a şi tradus o carte în româneşte şi pe care vrea să-l aducă în inima Ardealului, la Cluj-Napoca.
Iar toate astea au început cu o poveste de dragoste, cu acea dragoste care dărâmă prejudecăţi şi omoară distanţe. A început cu acea poveste de care tot globul ştie, dintre o frumoasă indiancă asemeni celor din filme, Maitreyi, şi un tânăr student român, Mircea Eliade.
La 18 ani, în ultimul an de liceu, Mihaela Gligor se vedea avocat. La Limba Română avea de citit „Maitreyi“ şi nici nu bănuia că acea carte îi va schimba total destinul şi o va duce, mai târziu, în India. „Mircea Eliade mi-a schimbat viaţa. M-am «întâlnit» cu el în clasa a XII-a, când i-am citit romanul. Dacă mă făceam avocat? Habar n-aveam de India, de Maitreyi...Aşa am reuşit să fac lucruri pe care nu m-aş fi gândit vreodată că le-aş putea face“, mărturiseşte Mihaela Gligor.
După ce a citit romanul, s-a înscris la Filosofie, şi-a dat doctoratul pe o temă legată de Eliade şi extrema dreaptă românească, iar în 2007, a ajuns pentru prima dată în India.

India - Taj Mahal FOTO arhiva mihaela gligor
India - la Victoria Memorial Calcutta FOTO arhiva mihaela gligor

În faţa Muzeului Victoria Memorial din Calcutta, dedicat Reginei Victoria a Angliei FOTO: arhiva M. Gligor

Şansa primei întâlniri. File de jurnal

În 2007, un profesor indian a venit la Cluj-Napoca, într-un schimb de experienţă, şi cei care erau în acea zi la Academie nu ştiau engleză. Mihaela, casieră şi secretară pe atunci, cu o carte ce tocmai apăruse la Editura Humanitas, i-a făcut o cafea şi au început să vorbească. Universitarul i-a spus că vrea să organizeze un eveniment dedicat lui Eliade în India şi a invitat-o. Aşa a plecat prima dată în India. Din grupul românilor invitaţi, făceau parte nume sonore ca: Sorin Alexandrescu (nepotul lui Mircea Eliade), Andrei Oişteanu, Eugen Ciurtin, Gheorghe Stratan, Ştefan Borbély, Filip Iorga, Traian Penciuc şi Sabina Fînaru.

image

Astfel, Mihaela a avut şansa de a participa la manifestarea dedicată lui Mircea Eliade, „International Seminar on History of Religions, to mark the centenary of Mircea Eliade“ (Seminarul Internaţional de Istoria Religiilor, organizat cu prilejul centenarului Mircea Eliade), care a avut loc între 8 şi 10 octombrie 2007, la Academic Staff College în cadrul Universităţii Jawaharlal Nehru din capitala Indiei, New Delhi.

Mihaela Gligor era cea mai tânără din grup. Îşi aduce aminte că la prima întâlnire cu India a simţit din plin şocul cultural care a dat-o peste cap.

„E o lume diferită. Trei zile nu am putut mânca decât pâine prăjită şi banane. Nu puteam suporta mirosurile de la mâncarea lor. Imaginaţi-vă că atunci când am ajuns pe aeroport era o căldură insuportabilă, o umiditate mare şi mirosea a de toate: a flori, a scorţişoară, a ceai, ceaiul lor nu miroase ca al nostru, ci altfel, mai intens. Toate mirosurile alea, şi mizeriile, şi tot felul, îmbinate... un miros ciudat. Nu eram obişnuită. Acum sunt“, povesteşte Mihaela Gligor.

Ea şi-a notat întreaga experienţă de acum opt ani, în jurnalul său: „India, octombrie 2007. La prima întâlnire, totul mi-a părut desprins dintr-o poveste. Mă simţeam ciudat; totul în jurul meu era atât de nou: culorile Indiei, mirosul ei, toţi oamenii aceia, toate locurile pe care până atunci le văzusem doar la televizor. A fost dragoste la prima vedere. Acea primă întâlnire cu India, din toamna lui 2007, m-a marcat, mi-a deschis orizonturile, mi-a dat încredere în mine, m-a învăţat să am curaj, să visez şi să cer mereu mai mult... “.

india foto

Ţara unde vaca opreşte coloana oficială

Ştia că vaca este un animal sacru pentru indieni, dar nu-şi imagina că aceste vietăţi se plimbă pe mijlocul drumului şi coloana oficială aşteaptă ca ele să treacă.
„Au fost câteva lucruri ciudate. Şi cazarea în campusul universităţii, unde erau şopârle peste tot. Imaginaţi-vă cum ieşea şopârla din dulap! Acum ştiu că şopârlele acelea sunt bune pentru că mănâncă tânţarii, dar atunci nu ştiam. Am avut un şoc. În spatele camerelor unde eram cazaţi se auzeau dimineaţa nişte sunete foarte ciudate. Nu ştiam ce. Apoi am aflat că erau păunii. Oamenii sunt faini, dar la prima vedere, ţi-e teamă de ei. Sunt foarte deschişi, foarte calzi după ce îi cunoşti. Pentru ei, străinii sunt un fel de Dumnezeu şi au grijă de ei“, mărturiseşte Mihaela.

Portrete de indieni FOTO: arhiva Mihaela Gligor

cluj
image

„Ca femeie, l-am urât pe Eliade“

O parte din grupul de români care au participat la conferinţa internaţională din 2007 a mers la Calcutta, unde a avut loc o masă rotundă la care au venit unul dintre fiii lui Maitreyi şi soţia acestuia, Priyadarshi şi Rupa Sen, şi unde s-a discutat şi despre cunoscuta poveste de dragoste.
Mihaela a mai stat o săptămână după conferinţă şi s-a revăzut cu cei doi la o cină. Aşa a aflat că Maitreyi Devi a fost o femeie puternică, nu doar una foarte frumoasă. „Fiul ei mi-a spus că mama sa era foarte apropiată de Tagore, poetul lor naţional. Era poetă, prozatoare. Mi-a adus o fotografie cu ea tânără şi era foarte frumoasă“, povesteşte Mihaela. 

Fiul credincios. Discuţia de atunci, din 2007, s-a transformat într-un text de patru pagini pe care fiul lui Maitreyi l-a scris despre mama sa şi care a apărut ca un supliment într-una dintre cărţile îngrijite cu Mac Linscott Ricketts, unul dintre foştii studenţi ai lui Mircea Eliade. Cartea cu suplimentul a apărut la Calcutta.
Fiul lui Maitreyi, Priyadarshi Sen, trăieşte în casa mamei sale şi acum. Eroina din romanul lui Eliade a avut mai mulţi fii, dar unul singur a rămas lângă ea când toată familia a părăsit-o din pricina iubirii ce i-o purta lui Eliade. India are, în continuare, o societate foarte tradiţionalistă şi, deşi îi respectă pe străini şi îi tratează asemeni unor zei, o căsătorie între o femeie indiană şi un alb nu se acceptă.
Acest fiu, inginer de profesie, şi soţia lui, profesoară, au la rândul lor copii şi duc mai departe munca la orfelinatul înfiinţat de Maitreyi.

India - fiul si nora lui Maitreyi si Dana Sugu FOTO arhiva mihaela gligor

Nora şi fiul lui Maitreyi, Rupa şi Priyadarshi Sen   FOTO: arhiva Mihaela Gligor

Scrisorile lui Maitreyi. „I-am scris lui Ricketts că m-am întâlnit cu familia, iar el mi-a răspuns: «Ştii, am avut corespondenţă cu Maitreyi! O vrei?»“, povesteşte Mihaela Gligor. Era în al nouălea cer când au sosit scrisorile scanate pe mail. Cei doi şi-au scris în engleză, iar în 2012 apărea, la Cluj-Napoca, în limba română, pentru prima dată, corespondenţa dintre cei doi, pe subiectul Mircea Eliade.
Scrisorile sunt o continuarea poveştii din romanul lui Eliade, „Maitreyi“. Din corespondenţă, reiese cât de intensă a fost dragostea lor. Maitreyi l-a iubit foarte mult pe Eliade şi a fost foarte supărată că autorul nu a respectat adevărul. „«Dar cum a putut să spună că a venit la mine în cameră? Dar cum a putut să spună că a pus mâna pe sânul meu?» Apoi a început să scrie ea propriul roman, ca să-i dea replica. A fost în România, de două ori, i-a cunoscut familia. S-a dus la Chicago şi s-au revăzut. Într-o seară, ea i-a oferit o cină bengaleză. Eliade s-a certat cu a doua soţie, care era supărată şi se întreba cum a putut să vină femeia asta care i-a distrus cariera şi viaţa din cauza poveştii. Însă Maitreyi îl iubea. Şi după 40 de ani“, spune cercetătoarea.

Blamul societăţii. În anii ’80 s-a turnat un film, iar în timpul filmărilor, familia ei a fost blamată şi au fost aruncate pietre în poarta casei, i-a povestit fiul lui Maitreyi, Mihaelei. Între timp, indianca a publicat romanul „Dragostea nu moare“, în care relatează versiunea ei. Cartea a luat un mare premiu de literatură din partea Academiei Bengaleze. Indirect, a fost o reabilitare, dar problemele au rămas. Şi cicatricile la fel.

„Ca femeie, l-am urât pe Eliade. I-a făcut mult rău lui Maitreyi. Ea şi familia ei au avut probleme foarte mari“, spune Mihaela. „Profesional, Eliade este pentru mine un model. Un om foarte mare. A făcut atât de multe lucruri şi te gândeşti când a avut timp să le facă pe toate. A scris foarte mult, are o corespondenţă imensă“, adaugă Mihaela Gligor.

Revedere de iarnă. „India mă primise din nou“

„Ianuarie-februarie 2008. Am redescoperit India într-o dimineaţă de ianuarie. Larma ei îmi era de-acum familiară. Toate sunetele şi culorile, toate mirosurile, parfumul greu, ameţitor al Indiei. Cât de dor îmi fusese de toate! Mirodeniile, beţişoarele parfumate, florile, fructele exotice, mâncarea gătită direct pe trotuar,sunetul rugăciunii, maşinile, autobuzele pline, claxoanele, motociclete, biciclete, ricşele, mirosul de coriandru şi scorţişoară, de tuberoze... O forfotă de nedescris. Oameni, şi iar oameni. Şi totuşi, totul îşi are locul şi rostul său. Nimic nu e de prisos. Toate coexistă în armonie. India mă primise din nou. Eram acasă“, aşa îşi începea Mihaela jurnalul celei de-a doua călătorii în mistica Indie. Până acum, Mihaela Gligor a vizitat India de şase ori.

În urmă cu şapte ani, clujeanca pornise în propria călătorie având în minte câteva dintre locurile din romanul „Maitreyi“ pe unde a fost Eliade: casa în care a locuit în Calcutta (foto mai jos şi în dreapta, credit foto: arhiva Mihaeala Gligor) şi locuinţa maharajahului Manindra Chandra Nandy al Kassimbazarului.

casa in care a locuit eliade in india foto
casa in care a locuit eliade in india foto

Fantoma lui Eliade

Studentul Mircea Eliade a locuit în India în casa profesorului Dasgupta, la numărul 39A, pe Townshend Road din Calcutta. Acolo s-a înfiripat şi povestea de dragoste. Familia acestuia a vândut proprietatea în urmă cu mult timp. Acum e locuită de două familii şi, la parter, funcţionează o firmă de avocatură. S-au făcut câteva modificări, spune Mihaela, dar camerele au rămas la fel.

„Am avut un sentiment ciudat. Ca şi cum ar fi fost fantoma lui Eliade acolo“, spune cercetătoarea.

Momentul vizitei l-a detaliat în jurnal: „Am trecut pragul casei Dasgupta alături de doamna Sen, nora lui Maitreyi Devi, care cunoştea bine casa şi cu ajutorul căreia ne-am putut da seama, cu uşurinţă, care a fost camera în care a locuit Eliade. O cămăruţă mică, cu baie proprie, aproape de bucătărie, la capătul scărilor ce duceau spre camerele de sus, unde locuiau membrii familiei Dasgupta şi, de acolo, pe terasă. Terasa nu mai există astăzi, noii proprietari au mai construit un etaj. Am avut un sentiment ciudat în acea casă. Mai ales că soţia proprietarului, care locuia la etajul întâi, ne-a invitat pe balconul lor, care a rămas neschimbat. Era acelaşi balcon din care Eliade privea, printre florile ce creşteau şi se înfăşurau de balustradă, mica piaţă din faţa casei. Simţind marmura rece sub picioare, mi-am dat seama că povestea a fost reală, mai reală decât îşi închipuie mulţi dintre cei care o citesc“, descrie Mihaela Gligor vizita casei unde a locuit Eliade.

Lecţia maharajahului

Când spui maharajah spui, de fapt, prinţ. Cu acest titlu erau numiţi suveranii Indiei. Maharajahul Manindra Chandra Nandy al Kassimbazarului este cel care i-a oferit lui Mircea Eliade posibilitatea de a studia şi de a cunoaşte India. Mihaela Gligor s-a întâlnit, în iarna lui 2008, cu nepotul acelui prinţ foto dreapta, credit foto: arhiva Mihaela Gligor). Avea 80 de ani în 2008 şi îl cheamă Somendra Chandra Nandy, fiind un fost om de afaceri.
Pe urmaşul maharajahului l-a găsit într-o vilă impunătoare care, deşi plină cu obiecte de artă, emana un aer de modestie, ca o locuinţă a unui bengalez de rând.

mihaela gligor cu nepotul maharajaului foto

„Lumea s-a schimbat, iar maharajahul nostru e un om modern, care se bucură că poate lua ceaiul în compania noastră, a străinilor. Vorbim despre Eliade, despre bunicul lui, al cărui portret este la loc de cinste în cameră, despre situaţia actuală a Bengalului de Vest, despre politica externă şi despre flori. La curtea maharajahului din Kassimbazar am învăţat că simplitatea e cea mai mare avere, că bucuria adevărată vine din interior, că viaţa trebuie trăită cu responsabilitate şi că fiecare zi e un nou început şi fiecare clipă e preţioasă“, mărturiseşte cercetătoarea.

Este lecţia de viaţă pe care a primit-o de la urmaşul prinţului din roman. Aceeaşi lecţie a deprins-o de la foştii studenţi ai lui Mircea Eliade. Cu Mac Linscott Ricketts colaborează din 2004. Despre aceşti foşti studenţi, aproape toţi în vârstă, clujeanca spune că sunt oameni frumoşi, calzi, deschişi şi săritori. Cu mulţi dintre ei s-a întâlnit în India, dar i-a adus şi în România. Aceştia i-au mărturisit că Eliade era un profesor care-şi ajuta foarte mult studenţii.

„La mine totul se întâmplă“

„Toate astea vin spre mine. Nu am cerut eu. Doar mă trezesc cu câte un e-mail: «Mihaela, nu ai vrea să traduci asta?». La mine totul se întâmplă. Aşa a fost cu scrisorile dintre Ricketts şi Maitreyi. La fel e şi cu India. Toată lumea mă întreabă: «Când mai mergi în India?». Le spun că nu ştiu. Eu nu-mi fac planuri să mă duc în India. India vine spre mine. Ca o chemare“, mărturiseşte Mihaela Gligor.

Cercetătoarea dă un exemplu care să-i susţină teoria: „Mă trezesc într-o dimineaţă cu un e-mail de la un fost student de-al lui Eliade, care trăieşte în Statele Unite ale Americii. În ataşament, era corespondenţa dintre el şi Eliade. «Dacă-ţi place, poţi să o traduci, dacă nu, şterge mailul». Asta a scris. Nu-mi venea să cred. M-a mirat mult de ce mi le-a trimis mie, având în vedere că sunt în ţara asta nume de eliadişti mult mai importante“.

A tradus cartea unui laureat Nobel

Simplitate a găsit şi la un laureat al premiului Nobel, Amartya Sen (foto mai jos, credit foto: arhiva Mihaela Gligor), profesor de economie la Harvard. Pe când se afla în India, cu o bursă, în primăvara lui 2009, Mihaela Gligor a intrat într-o librărie şi a cumpărat ediţia în limba engleză a unui volum al profesorului. „Ştiţi de ce am cumpărat-o? M-a atras coperta, mi-a plăcut foarte mult.
M-am dus acasă. Habar nu aveam că e laureat Nobel, că volumul respectiv era foarte bine vândut şi tradus, cel mai important dintre scrierile lui. Şi am citit cartea şi m-am gândit: «Dacă aş traduce-o? E faină!»“, povesteşte clujeanca.
Şi s-a dus la un internet café, a căutat adresa laureatului Nobel pe Google, a găsit că e profesor de economie la Harvard şi i-a scris că vrea să-i traducă volumul. După alte două zile, când şi-a verificat e-mailul, surpriză: Amartya Sen i-a răspuns. I-a scris: „Mihaela, bine ai venit în Calcutta! Calcutta e şi oraşul meu, e locul unde am predat, prima dată, economie la Jadav-pur, universitatea unde eşti tu acum, în India. Ideea ta este frumoasă. Poţi să traduci liniştită cartea în română. Ai permisiunea mea“. „Nu-mi venea să cred!“, mărturiseşte Mihaela.
Câteva luni mai târziu, în decembrie 2009, s-au întâlnit la o conferinţă în Calcutta.
Mihaela vrea să-l aducă pe Amartya Sen la Cluj-Napoca, în această toamnă, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania.

India - laureatul Nobel Amartya Sen FOTO arhiva mihaela gligor

Dilemă la Gange: a face sau nu baie?

Printre zecile de locuri pe care le-a vizitat în India, clujeanca Mihaela Gligor s-a oprit la Gange (foto mai jos, credit foto: Mihaela Gligor), nu pentru a face baie, ci pentru a vedea marea de oameni care i se închină fluviului considerat sfânt de indieni. S-a plimbat cu barca pe Gange şi îi era teamă ca la fiecare mişcare să nu cadă.

„M-am rugat încontinuu să nu se scufunde barca în care eram foarte mulţi. Femeile luau apă cu mâna şi-şi puneau pe frunte. Apa era atât de murdară! Neagră. Pe malurile Gangelui se scăldau oameni. Mai încolo, o femeie se spăla pe dinţi. Puţin mai încolo, era un bărbat ce-şi spăla hainele de pe el. Mai încolo o mămică îşi îmbăia copilul, iar un altul împrăştia cenuşa unei rude... Era o mizerie de nedescris“, povesteşte Mihaela Gligor.

Credinţa întrece ştiinţa până şi la universitate. Prietenii din India ai Mihaelei i-au spus româncei că ei ştiu că apa e murdară şi că sunt în pericol ori de câte ori intră în ea, dar că hindusul din ei îi determină să se îmbăieze în Gange.
Mihaela Gligor a văzut un documentar pe Discovery Channel, potrivit căruia, în Gange trăieşte o bacterie care curăţă apa. Analizele făcute ar fi arătat că apa fluviului sfânt e curată, în ciuda culorii.

gange foto

Un mix de viaţă şi moarte

Pentru Mihaela, orice călătorie în India este un moment prin care descoperă mereu altceva despre ea, prin care vede câte o altă faţă a ţării care l-a fascinat pe marele Eliade şi continuă să surprindă prin frumuseţea şi complexitatea ei paradoxală, asemeni unei femei care ştie că printr-unzâmbet, în clipele potrivite, poate supune lumea.

„India e un mix de emoţii, culori, sentimente, muzică, fericire, durere, viaţă şi moarte, zei şi oameni. India e tot ce vezi şi simţi când păşeşti pe stradă. Tot ce auzi şi trăieşti zi de zi. India e strălucirea marmurei de la Taj Mahal sau risipa de bogăţie a Templului de Aur de la Amritsar, dar, în acelaşi timp, India e bătrâna chircită de la colţul străzii ce îşi zdrăngăne zilnic cutia metalică în aşteptarea bănuţului care îi aduce mâna de orez cu curry. India e nesfârşită, la fel cum nesfârşită e fascinaţia pe care o produce în ceilalţi, în orice parte a lumii s-ar afla ei. India cheamă şi transformă orice suflet care încearcă să îi descifreze misterele... Sau, cum scria Eliade, „în India, sublimul e împletit cu atrocităţi, cu scârbă, cu superstiţii. De aceea fascinează, şi nu iartă. Ca să poţi descrie India, trebuie să o simţi. Cu toată fiinţa“, scria Mihaela Gligor, după una dintre vizitele în ţara care i-a schimbat viaţa şi i-a împlinit dorinţele. 
india foto

Clujeanca Mihaela Gligor în faţa Templului de Aur din Amritsar, acoperit cu sute de kilograme de aur FOTO: arhiva Mihaela Gligor

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Ardeleni în Marele Război. Moţul care l-a trădat pe Împărat a fost decorat de Rege şi a văzut America 

Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.

FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane  

În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.

EXCLUSIV România şi cele 365 motive ca să îţi iubeşti ţara

Turism la firul ierbii. Asta are de gând să facă Călin Precup, un clujean, sociolog de profesie şi fotograf în timpul liber. Ideea sa se numeşte „Proiect 365 România“ şi timp de 365 de zile, împărţite „frăţeşte“, cum zice el, în doi ani, va vizita cu trenul, autobuzul sau pe jos 365 de destinaţii din ţară care sunt prea puţin ştiute. După ce le va afla poveştile le va pune într-un album, pe care vrea să-l ducă în şcoli.

EXCLUSIV Povestea româncei care l-a cucerit pe Obama. Cum a ajuns Rada Mihalcea în topul geniilor din SUA

Rada Mihalcea, profesor asociat la Universitatea Michigan, din SUA, a fost inclusă în top 100 cercetători în domeniul inteligenţei artificiale din Statele Unite, distincţie primită din partea preşedintelui american Barack Obama. Recent, a devenit şi cetăţean de onoare al oraşului Cluj-Napoca.

EXCLUSIV Africa nu e ca la televizor. Cum au ajuns clujenii misionari să-i uimească pe ugandezi

O mână de clujeni inimoşi merg într-un sat uitat de lume din Uganda ca să construiască o clinică şi o şcoală. Prin educaţia pe care vor să le-o ofere copiilor Africii reamintesc că lucrurile mari încep întotdeauna de la gesturile mici.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite