Misterul monoliţilor „extratereştri” a fost dezvăluit. Care este miza acestei isterii mondiale
0România a fost cuprinsă de „febra monoliţilor” alături de ţări precum SUA, Olanda, Marea Britanie, Finlanda etc. Misterul structurilor metalice e pe cale să fie elucidat: un colectiv de artişti din New Mexico susţine că a montat structurile şi le-a scos la vânzare: 45.000 de dolari bucata.
Apariţia monoliţilor în întreaga lume – SUA (Utah), România (Piatra Neamţ), California (SUA), Olanda şi Marea Britanie, într-o primă fază şi apoi şi în multe alte ţări - a captivat un public global dornic să afle unde va apărea următoarea structură. Şi, desigur, când va dispărea, aşa cum s-a întâmplat cu monoliţii din Utah, România şi California, scrie publicaţia „Insider”.
Oameni din toată lumea au căutat explicaţii despre natura, originea şi scopul structurilor, care în mod obişnuit au o înălţime de aproximativ 3 metri, au trei laturi şi sunt realizate din metal de culoare argintie. Există mai multe teorii cu privire la originea monoliţilor. Acestea variază de la ipoteza neverosimilă conform căreia structurile au fost abandonate de extratereştri, până la speculaţiile că ar aparţine sculptorui John McCracken, care a murit în 2011.
Zilele trecute, un nou „actor” a intrat în scenă: un colectiv de artişti din New Mexico, autointitulat „Cel mai faimos artist”, a anunţat pe Instagram că va începe să vândă monoliţi cu 45.000 de dolari bucata, sugerând că este responsabil pentru amplasarea acestor structuri, relatează jurnaliştii americani.
Cine este „Cel mai faimos artist”
„Sunt aici pentru a spune: nu am făcut monolitul, dar nu pot să spun că nu l-am făcut”, a declarat fondatorul colectivului ”Cel mai faimos artist”, artistul Matty Mo, într-un podcast de artă aparţinând jurnalistei Heidi Zuckerman. „Sunt atât iniţiatorul, cât şi cel care valorifică artefactele care au fost create pentru a crea povestea care a propagat mitul”. Grupul TMFA (The Most Famous Artist - Cel mai faimos artist - n. red.) este cunoscut pentru experienţa în domeniul cascadoriilor de marketing şi social media. Mo este cunoscut pentru opere de artă care performează bine în spaţiul digital - cum ar fi picturi murale care sunt ca un magnet pentru mass-media şi pentru utilizatorii de Instagram. Unul dintre proiectele sale cunoscute a fost o instalaţie care le-a permis oamenilor să-şi facă fotografii ca şi cum ar fi participat la celebrul festival Fyre (festival care are loc pe o insulă din Bahamas, iar biletele costă până în 100.000 de dolari, iar fanilor li s-au promis cazare de lux şi cele mai bune produse alimentare, artă, muzică şi aventură-nr).
Unul dintre cei mai renumiţi colaboratori ai săi, Zach Fernandez, este cunoscut pentru farsa din 2017 - în care a modificat literele semnului legendar aflat pe un deal din „capitala filmului”: din Hollywood în „Hollyweed”.
Într-un interviu din 2019 pentru ABC News, Mo a spus: „Cel mai faimos artist este o idee. Oricine crede că este cel mai faimos artist este cel mai faimos artist ... Întreaga idee este că crezi că poţi fi, şi aşa într-o zi, în urmă cu câţiva ani, am decis că vreau să încerc să fiu cel mai faimos artist şi am devenit. "
Imagine de pe contul de Instagram al TMFA în care se anunţa că au sosit monoliţii, ce vor fi vânduţi cu 45.000 de dolari bucata. FOTO: TMFA
Monoliţi extratereştri la 45.000 de dolari
Pe 4 decembrie, pe contul de Instagram al TMFA a fost postată o fotografie a unui monolit, acoperit parţial, pe un cărucior de transport, cu următorul mesaj: „Există vreun colecţionar interesat de un monolit extraterestru oficial? Solicităm 45.000 de dolari. Include documente de provenienţă şi e semnat de TMFA". În aceeaşi zi, TMFA a postat o fotografie care arăta monolitul din Utah ca parte a unei liste de vânzare a monoliţilor pentru 45.000 de dolari fiecare. Pe listă se aflau trei monoliţi. Postarea mai preciza că fiecare monolit are o înălţime de 3 metri şi este realizat din „materiale de calitate specifice lucrărilor de muzeu”, vine cu livrare şi instalare şi un certificat de autenticitate blockchain şi este semnat şi datat „Cei mai faimoşi artişti 2020." Un internaut a întrebat într-un comentariu la postare: „Tu ai fost?" Răspunsul a venit rapid: „Dacă prin „tu” ne referi la „noi”, da”.
Stocul a fost epuizat. Se lucrează la „mini-monoliţi”
Pe site-ul TMFA există un domeniu special dedicat vânzării de monoliţi. Odată intraţi pe site, cei interesaţi vor constata aceeaşi poză cu monolitul într-un depozit, preţul de 45.000 de dolari şi un anunţ „sold out” - care indică faptul că stocul a fost epuizat.
Mo a declarat pentru „Insider”, prin e-mail, că motivul pentru care pe site apărea stocul ca fiind epuizat este faptul că intermediari şi colecţionari au făcut rezervări pentru monoliţi, iar acum se lucrează la încheierea tranzacţiilor. El a spus că un monolit a fost deja achiziţionat şi urmează să fie instalat la sfârşitul acestei săptămâni la Blue Cloud Movie Ranch, o fermă din Los Angeles folosită ca decor pentru filme western şi de acţiune. Blue Cloud Movie Ranch nu a răspuns solicitării jurnaliştilor de a confirma achiziţia. Mo a declarat, de asemenea, pentru „Insider” că TMFA lucrează în prezent la „mini-monoliţi”, urmând să producă 333 de bucăţi pentru a le vinde cu 3333,33 dolari fiecare.
Blue Cloud Movie Ranch, o fermă din Los Angeles folosită ca decor pentru filme western şi de acţiune. Aici va fi instalat primul monolit vândut de artiştii americani.
„Da, pot confirma, am instalat monoliţi”
„Insider” l-a întrebat în mod explicit pe Mo dacă TMFA a instalat vreunul dintre monoliţii care au apărut în Utah, România, Olanda şi Marea Britanie sau dacă a instalat vreunul dintre monoliţii care au apărut în întreaga lume, având în vedere că un alt grup de artişti a susţinut că este responsabil pentru monolitul care a apărut în Atascadero, California. „Da, pot confirma, am instalat monoliţi”, a declarat Mo pentru Insider, adăugând că, din motive legale, nu poate spune mai multe.
El a făcut o declaraţie similară jurnalistei Rachel Kraus de la „Mashable” spunând: „Pot spune că suntem cunoscuţi pentru cascadorii de acest gen şi în acest moment oferim obiecte de artă autentice sub formă de monoliţi. Nu pot furniza imagini suplimentare acum, dar pot promite mai multe despre acest lucru în următoarele zile şi săptămâni.
La început de decembrie, într-un live pe Instagram, transmis de Heidi Zuckerman, gazda podcast-ului „Conversaţii despre artă”, Mo a vorbit despre faptul că are TMFA face parte din „discursul monolitic”. Mo i-a spus lui Zuckerman că ştie că creatorul original - indiferent dacă este „Cel mai faimos artist”, regretatul John McCracken sau extratereştrii - probabil că nu îşi va asuma paternitatea obiectelor de artă din cauza unor potenţiale ramificaţii legale, dat fiind că monolitul din Utah a fost instalat ilegal pe teren public. Mo a anunţat pe Instagram că TMFA vinde monoliţi cu 45.000 de dolari şi i-a etichetat drept „monolit ca serviciu”, ca o parodie a lumii tehnologice în care trăim. Mo i-a mai spus lui Zuckerman: „De aici este doar o chestiune despre cine va relua povestea”. Mo a spus că a fost capabil să „construiască suficiente artefacte digitale care să spună o naraţiune despre care presa dorea să cu disperare să relateze”.
Monolitul din Utah, instalat în 2015-2016
Aceste comentarii par să sugereze că TMFA nu a instalat monolitul original din Utah. Reporterii publicaţiei Insider's au raportat că monolitul din Utah pare să fi fost instalat cândva între august 2015 şi octombrie 2016, conform imaginilor Google Earth. Nu este clar dacă TMFA este direct responsabil pentru monolit, dar cu siguranţă face parte din discurs acum, susţin jurnaliştii americani. În acest moment, „Cel mai faimos artist” şi-a asumat faptul că a realizat monoliţii şi a început vânzarea lor, iar Mo a declarat pentru „Insider” că unul dintre aceştia a fost achiziţionat.
„Din comentariile lui Mo la emisiunea lui Zuckerman despre inserarea lui „în discuţie”, precum şi din lipsa generală de dovezi conform cărora TMFA ar fi construit monoliţii din întreaga lume rezultă că nu pare probabil că TMFA a instalat monolitul din Utah”, susţin jurnaliştii americani.
Alte apariţii şi dispariţii de monoliţi au fost atribuite unor actorilor individuali. Andy Lewis, un YouTuber de sport extrem, a postat un videoclip care părea să-l arate împreună cu câţiva bărbaţi cum demontează monolitului din Utah.
Patru artişti separaţi şi-au luat meritul pentru instalarea monolitului în Atascadero, California, a raportat The New York Times, după ce un grup de bărbaţi s-au filmat în timp ce au scos monolitul şi l-au înlocuit cu o cruce.
Primul monolit a fost găsit în Utah. FOTO: Insider
Artiştii menţin suspansul
Totuşi, artefactele digitale care leagă TMFA de monolit continuă să se acumuleze, devenind astfel parte a mitului şi a spectacolului, fără a oferi însă nicio dovadă definitivă, spun jurnaliştii americani. După cum a raportat „Mashable”, Mo a postat pe Twitter o imagine a ceea ce el a spus că este „conceptul de artă timpurie” marcată ca fiind făcută în august 2020. În imagine apare ceva ce pare a fi o randare a unui deşert îndepărtat. Mashable a mai raportat că TMFA s-a asociat cu doi posibili colaboratori, Carlos Estrada şi Erik Junke, pe Instagram, răspunzând la sau redistribuind postări care speculează despre originea monolitului. Estrada ar fi făcut o postare întrebând: „Am făcut eu şi @themostfamousartist un monolit?”. Răspuns a fost „NOT NO” (Nu pot să spun că nu” - n. red.
Totuşi, Mo ascunde detalii sau informaţii specifice despre monoliţii pe care TMFA i-ar fi instalat. Pagina de Instagram a TMFA şi Twitter-ul lui Mo sunt pline de răspunsuri obraznice către reporteri în care spun că îi oferă podcasterului Joe Rogan „exclusivitatea poveştii monolitului”.
Concluzia jurnaliştilor americani
Deci, este grupul „Cel mai faimos Arist (TMFA)” responsabil pentru nebunia monoliţilor? „Creatorul monolitului din Utah rămâne încă necunoscut şi, deşi pare puţin probabil, este încă posibil ca TMFA să fie responsabil de acesta. Ceea ce este sigur e faptul că TMFA este în mod clar responsabil de punerea în vânzare a monoliţilor săi cu 45.000 de dolari. O căutare rapidă pe Google News pentru „Cel mai faimos artist” arată că este de necontestat faptul că colectivul de artişti din New Mexico- şi Matty Mo - au devenit cel puţin un element temporar în mitul care înconjoară monolitul”, concluzionează reporterii Insider. „Suntem creierul din spatele acestui fenomen media global. Asta pot confirma", a declarat Mo pentru Insider.
Unde şi când au apărut monoliţii
18 noiembrie- a fost descoperit primul monolit metalic în mijlocul deşertului american Utah. Ofiţerii biroului aviatic al Departamentului de Siguranţă Publică din Utah se aflau la bordul unui elicopter în momentul în care au observat obiectul lucios înfipt în pământ.
23 noiembrie- informaţiile despre monolitul metalic din deşert au fost făcute publice. De atunci, subiectul a stârnit numeroase dezbateri în legătură cu apariţia lor: aparţin extratereştrilor sau unor artişti? În acest timp, unii artişti şi-au însuşit credite pentru obiectele metalice.
27 noiembrie- monolitul din Utah a dispărut în mod misterios. Ulterior, în spaţiul public au apărut imagini cu patru indivizi care au demontat structura metalică, au pus-o într-o roabă şi au transportat-o într-o locaţie necunoscută.
28 noiembrie- a fost descoperit cel de-al doilea monolit, de data aceasta în România. Obiectul metalic a fost găsit pe dealul Bâtca Doamnei din Piatra Neamţ şi era acoperit de semne circulare care păreau făcute cu flexul.
1 decembrie- monolitul din România a dispărut la fel de misterios cum a apărut.
2 decembrie- un alt monolit a fost descoperit în Atascadero, California. O zi mai târziu, acesta a dispărut iar în locul lui a apărut o cruce.
3 decembrie- un alt obiect metalic, de această dată de dimensiuni mai mici, a fost descoperit în Fayetteville, un oraş din Carolina de Nord.
5 decembrie- Patru băieţi primesc credit pentru ridicarea monolitului din Atascadero. Aceasta a fost prima dată când cineva se face responsabil pentru obiectele misterioase. Cei patru s-au filmat în timp ce au demontat structura metalică şi au urcat clipul pe Youtube. În aceeaşi zi, un alt monolit îşi face apariţia în Parcul Joshua Tree din California iar imaginile cu el sunt urcate pe un cont de Instagram.
6 decembrie- Un nou monolit apare în Santa Clarita, California şi dispare la fel de repede precum a apărut, în aceeaşi zi.
Tot pe 6 decembrie apare un alt obiect metalic, în faţa unui magazin de dulciuri din Pittsburgh, însă de data aceasta fără niciun mister: monolitul a fost plasat intenţionat, pentru a îndemna oamenii să susţină micile afaceri locale.
7 decembrie- Alte două structuri metalice similare au fost descoperite, una pe insula Wight din Marea Britanie, iar cealaltă în Pădurea Los Padres din California.
8 decembrie- Şi-a făcut apariţia şi cel de-al doilea monolit din România, de data aceasta pe o plajă sălbatică din Vadu, judeţul Constanţa.
Tot în aceeaşi zi a fost descoperit un alt monolit metalic în El Paso, Texas, care a dispărut în aceeaşi zi.
10 decembrie - Un nou monolit este găsit în oraşul Savonlinna din estul Finlandei.
După această dată au mai apărut monoliţi şi în alte ţări.