Mediciniştii clujeni verifică starea de sănătate a locuitorilor din Apahida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mediciniştii clujeni fac practică la Apahida
Mediciniştii clujeni fac practică la Apahida

Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj, prin proiectul „Împreună Pentru Sănătate" , în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Cluj, desfăşoară duminică, 11 decembrie 2011 primul screening din acest an universitar. Screeningul reprezintă de fapt o serie de investigaţii medicale pe care studenţii medicinişti le fac populaţiei din Apahida.

Acţiunea care va fi derulată în incinta dispensarului localităţii Apahida, din judetul Cluj, în intervalul orar 10.00-18.00, este rezultatul mobilizării a 21 de voluntari medicinişti.

„Participanţii din rândul populaţiei vor  avea parte în cadrul screening-ului de o serie de investigaţii medicale de tipul: efectuarea anamnezei, dozarea glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale,  efectuarea investigaţiei de tip EKG, realizarea examenului de fund de ochi, oferirea de recomandări medicale, raportate la datele obţinute în urma investigaţiilor anterioare", precizează într-un comunicat Ioana Trifescu, coordonator proiect.

Screening-ul, desfăşurat cu sprijinul Ecofarmacia Cluj şi al companiei de biotehnologie Roche, are ca scop monitorizarea stării de sănătate a acestui segment populaţional pentru al doilea an consecutiv, dorindu-se astfel, pe de o parte, observarea evoluţiei stării de sănătate, iar pe de altă parte stabilirea de corelaţii cu datele înregistrate anterior şi luarea unor măsuri care să contribuie la ameliorarea situaţiei actuale.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite