Începe festivalul care face casele din Cluj să danseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Obermaier face casele să "danseze".
Klaus Obermaier face casele să "danseze".

Un spectacol de artă electronică apreciat în întreaga lume, intitulat "Casa care dansează", un show de acrobaţie cu efecte pirotehnice şi ultimul fim al lui Horaţiu Mălăele, acestea sunt evenimentele care vor deschide  prima ediţie a festivalului „Colours of Cluj” în seara aceasta. Alte 60 de manifestări şi activităţi îi aşteaptă pe clujeni până duminică.

Locuitorii şi vizitatorii Clujului vor avea ocazia, între 1 şi 4 august, să redescopere spaţiile publice ale oraşului, în cadrul primei ediţii a festivalului „Colours of Cluj”. Organizatorii au pregătit peste 60 de manifestări şi activităţi. Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, strada Potaissa, Grădina Botanică, Casa TIFF şi chiar Mănăşturul şi strada Maiakovski se vor umple de spectacole de teatru, dans, arte vizuale şi multimedia, concerte şi proiecţii video interactive pe clădiri, activităţi gratuite şi pline de culoare pentru toate vârstele.

Atracţia festivalului 

 Joi, 1 august, va avea loc lansarea proiectului de la care pot participa toţi spectatorii, imaginea video proiectată pe clădire fiind controlată direct de către privitori, prin mişcările lor. Este vorba de proiectul de artă electronică a lui Klaus Obermaier, care a impresionat la festivaluri din întreaga lume. De  la ora 22.00 clujenii care vor trece prin zona centrală a oraşului  vor avea ocazia să participe la un experiment artistic inedit, pus în scenă de Klaus Obermaier, unul dintre cei mai apreciaţi artişti media ai momentului. „Dancing House” („Casa care dansează”) este un proiect de videomapping interactiv – o proiecţie video pe faţada unei clădiri la care pot participa toţi spectatorii. Proiecţia se va realiza pe faţada clădirii de pe Bulevardul Eroilor nr. 1. Practic, imaginea video proiectată pe clădire va fi controlată direct de către privitori, prin mişcările lor. Evenimentul este inspirat de tema acestei prime ediţii a festivalului:„Împreună”.

În fiecare seară casa va dansa

Instalaţia va fi prezentă şi în celelalte zile ale festivalului, în 2, 3 şi 4 august, între orele 22.30 şi 23.30. Proiecţia se va realiza pe faţada clădirii de pe Bulevardul Eroilor nr. 1. „În era social media, cu Facebook şi Google+, aşteptările tinerei generaţii de la artă s-au schimbat, mergând mai ales lucrări de artă în domeniul public. Instalaţiile interactive trec de receptarea pasivă şi amuzament deoarece creează o experienţă imersivă şi comunicativă. Lucrarea de artă devine vie numai prin participarea activă a vizitatorilor, prin felul ludic în care aceştia o folosesc. Receptorii pasivi se transformă în jucători creativi. În Dancing House, utilizatorii sunt invitaţi să se mişte, să sară şi astfel să ajungă – aşa cum sugerează şi titlul – să danseze: atât ei, cât şi clădirea”, explică artistul.

Atelier la Casa TIFF

Pentru a-şi prezenta tehnica şi conceptul, Klaus Obermaier susţine, în premieră în România, şi un atelier de tehnici media interactive, care se va desfăşura în perioada 31 iulie-3 august, între orele 11:00 şi 17:00, la Casa TIFF (str. Universităţii nr. 6). La atelier este invitat şi artistul media Stefano D’Alessio. Atelierul se adresează tuturor artiştilor video sau celor care au o minimă experienţă în filmare şi editare video, eventual şi în renderizare 3D, şi va fi predat în limba engleză. Tehnicile învăţate vor putea fi folosite pentru crearea de instalaţii video interactive.

Prima zi – Arta focului şi Mălăele

Îi va urma, de la ora 22.30, spectacolul de acrobaţie cu efecte pirotehnice „The Art of Fire” („Arta focului”), prezentat de Crispus în Piaţa Unirii. De la ora 23.00, tot aici va începe proiecţia filmului Funeralii fericite (România, 2013), în regia lui Horaţiu Mălăele, care va fi prezent la proiecţie alături de scenaristul şi producătorul Adrian Lustig.

A doua zi- casting pentru clujeni

De altfel, pasionaţii de film au ocazia să participe a doua zi (vineri, 2 august), între orele 14.00 şi 20.00, la Casa TIFF, la sesiunea de casting şi atelierul de actorie de film „Vreau să joc în film”, susţinute de regizorul Tudor Giurgiu. Evenimentul reprezintă şi o preselecţie pentru TIFF Studio, acţiune ce va fi organizată în această toamnă de regizorul apreciatului film „Despre oameni şi melci”. La atelierul de vineri sunt aşteptaţi tineri şi adulţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 90 de ani, dornici să afle mai multe despre actoria de film sa chiar să joace într-un viitor lung-metraj care se va filma la Cluj-Napoca. Înscrierile se pot face la adresa de email info@casatiff.ro.

În aceeaşi seară, un alt eveniment special este pregătit de Tudor Giurgiu, de la ora 21.00, pe strada Maiakovski nr. 31 – 35: „Depozitul de filme”, happening şi proiecţie de film-surpriză.

La vânătoare de comori

Sâmbătă, 3 august, se caută comorile Clujului. 15 echipe de câte două persoane vor putea participa la o competiţie de „vânătoare de comori” („treasure hunt”), unde vor avea ocazia să descopere, cu ajutorul unor indicii colorate, câteva din comorile oraşului: clădiri şi spaţii care ascund poveşti cunoscute prea puţin – locuri familiare, dar cu secrete nebănuite. Startul se va da la Casa TIFF, la ora 10.00, iar concursul se va încheia la ora 15.00. Doritorii se pot înscrie până în 31 iulie, la adresa de email info@shiftart.ro. Câştigătorii premiului I vor primi câte un abonament la TIFF 2014, cei de pe locul II câte un pachet pentru participarea la Luna Plină – Festivalul Filmului Horror şi Fantastic (14-18 august, Biertan, judeţul Sibiu), iar câştigătorii locului III vor avea acces liber la toate evenimentele organizate de Casa TIFF în luna septembrie. De asemenea, membrii celor trei echipe finaliste vor câştiga şi o aventură cu canoe la Cetea, oferită de Outdoor4u, şi câte un card de fidelitate cu reducere de 100 de lei pentru orice produse Nikon. 

Activităţi pentru copii


În fiecare zi, de vineri până duminică, Piaţa Unirii va găzdui activităţi pentru copii (între orele 11 şi 15), iar seara o scenă de dans pentru amatori, urmată de concerte (vineri: The Glass Fish, Satellites, Mushroom Story; sâmbătă: Mojo Barrel, Quantum Drive, Kaleidonescu; duminică: Natif, Domino, Marius Mihalache Band şi Irina Sârbu). Tot aici, duminică, de la ora 18.00, revista Bulevard organizează o „bătaie cu culori”, un eveniment inedit la care participanţii îşi aleg culoarea favorită şi o folosesc în „bătălia” împotriva celorlaţi.

Expoziţii 


Bulevardul Eroilor va găzdui pe perioada festivalului expoziţii şi instalaţii realizate de artiştii clujeni, precum şi o demonstraţie de tango argentinian (vineri, de la ora 18.00) şi una de salsa (sâmbătă, de la ora 18.00). Proiectele prezentate aici sunt câştigătoarele concursului organizat de Festivalul Colours of Cluj, prin care organizatorii au căutat să identifice şi să prezinte lucrări create de artişti clujeni. Tot aici, artistul media Klaus Obermaier invită spectatorii să participe la proiectului de videomapping interactiv „Dancing House” („Casa care dansează”) – joi, de la ora 22.00, şi de vineri până duminică, de la ora 22.30.

Teatru-dans la Grădina Botanică


În Parcul Central sunt pregătite, de vineri până duminică, activităţi pentru toate vârstele, iar Grădina Botanică îşi aşteaptă vizitatorii sâmbătă, de la ora 19.00, la o „noapte albă” cu tururi ghidate şi spectacole inedite de muzică, poezie şi teatru-dans. De asemenea, locuitorii din Mănăştur sunt aşteptaţi sâmbătă, de la ora 20.00, „La Terenuri”, la spectacolul de teatru de improvizaţie „Viaţa de cartier în Mănăştur”.

Relaxare pe strada Potaissa 

Strada Potaissa (colţ cu strada Universităţii) va reprezenta „zona de relaxare” a festivalului. Grupul „Mixer” a pregătit sesiuni de gătit în aer liber, cu ajutorul unei bucătării mobile (joi – seară evreiască; vineri – seară germană; sâmbătă – seară maghiară şi duminică – seară românească). Spectatorii vor putea asista joi la un recital de chitară clasică susţinut de Guitar Trio of Cluj-Napoca, în timp ce vineri atmosfera va fi întreţinută de Dj Addo. Sâmbătă, Alexandru Negriuc, Ileana Surducan şi Fox in the Box pregătesc un eveniment inedit de pian, desen şi video, iar duminică DJ Acqzuel va fi responsabilul cu buna dispoziţie. Casa TIFF va mai găzdui concertul trupei Verde (vineri, de la ora 20.00), iar în fiecare seară clubul Casei organizează „Petrecerea culorilor”, cu ţinută obligatorie în culoarea zilei (joi – roşu, vineri – verde, sâmbătă – galben, duminică - albastru).

 „Ne-am propus să însufleţim oraşul în mijlocul verii, prin acţiuni gândite să aducă împreună comunitatea locală. Colours of Cluj este un festival organizat de clujeni, împreună cu clujenii şi pentru clujeni. Intrarea este liberă, iar festivalul se desfăşoară în spaţiul public, pe care dorim să-l readucem aproape de oameni şi să-l punem cât mai bine în valoare”, a declarat Andreea Iacob, directorul artistic al festivalului. Potrivit acesteia, locuitorii oraşului sunt aşteptaţi să se implice în număr cât mai mare în activităţile pregătite pentru ei.

Citeşte şi

Peninsula 2013 Cluj: 60.000 de persoane au participat la festival. Numărul de spectatori a scăzut cu 25% faţă de anul trecut

VIDEO E oficial! Festivalul Peninsula s-a mutat la Cluj! Emil Boc vrea ca evenimentul să devină un brand al Clujului

Festivalul Peninsula a debutat cu stângul la Cluj chiar înainte de a începe. Kaiser Chiefs şi Dragonforce nu vor mai cânta

FOTO VIDEO Peninsula de la A la Z: fă turul VIP al festivalului cu Emil Boc, descoperă recomandările organizatorilor şi reproşurile „peninsularilor”

Cu autobuzul la Peninsula. Din 15 în 15 de minute

FOTO Muzicianul şi regizorul Emir Kusturica la Peninsula 2013: „România este unul dintre cele mai bune locuri din lume unde se face muzică“

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite