GALERIE FOTO S-a deschis singurul snowpark din Ardeal
0S-a dat startul la sezonul de schi pe pârtia Teleschi Feleacu, iar administratorii pun la dispoziţia clienţilor singurul snowpark din regiune. Acesta va include mai multe elemente pentru trick-uri dar şi 4 jump-uri amenajate special pentru iubitorii de senzaţii tari.
Teleschiul de pe pârtia din Feleacu, aflat la câţiva kilometri de Cluj-Napoca a fost deschis. Cei 756 de metri de pârtie sunt acoperiţi cu un strat gros de zapadă artificială. Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, se închiriază echipament complet de schi la doar 30 de lei/zi. Preţul unei urcări cu teleschiul rămane neschimbat faţă de anul trecut, menţinându-se la 4 lei urcarea, iar prima jumatate de oră de teleschi este în continuare gratuită. Începand cu acest an în cadrul pârtiei Teleschi Feleacu se va regăsi singurul Snowpark din regiune. Acesta va include mai multe elemente pentru trick-uri dar şi 4 jump-uri amenajate special pentru iubitorii sporturilor de iarnă si a senzatiilor tari. Pentru un vin fiert, dar şi pentru o porţie de mâncare bună, clujenii sunt aşteptaţi la restaurantul din Pensiunea Teleschi.
Caracteristici - Pârtia Teleschi Feleacu
Pârtia Feleacu este amplasată la 12 km de municipiul Cluj-Napoca, desfăşurându-se pe Dealul Feleacului lângă turnul de televiziune. Pârtia are o lungime a traseului de 756 de metri, diferenţă de nivel fiind de 98m. Fiind una din cele mai moderne partii din România, Pârtia Feleacu este dotată cu instalaţie de zăpadă artificială (având 5 tunuri de ultimă generaţie marca Sufag) si cu un sistem performant de iluminare, pentru a oferi condiţii cât mai bune clienţlor chiar si pe timp de noapte. Dotarile pârtiei Teleschi Feleacu mai si includ o instalaţie de tip teleschi având o capacitate de 412 persoane/h,sistem de supraveghere 24/24h şi internet wireless pe pârtie. De asemenea Pârtia Feleacu beneficiază şi de un centru de închirieri pentru echipamente de schi.
Citeşte şi
Unde schiem iarna aceasta la Cluj VIDEO
FOTO VIDEO Patinoar şi târg de Crăciun în aceeaşi piaţă, la Cluj