FOTO VIDEO Revelion 2018 la Cluj-Napoca: artificii spectaculoase, 700 de şampanii şi Cargo
0Mii de clujeni au participat şi anul acesta la petrecerea de Revelion 2018 organizată de Primărie în cele două pieţe principale ale oraşului. Artificiile au fost spectaculoase, primarul Emil Boc a stat la poze cu clujenii, sau distribuit 700 de sticle de şampanie, iar sonorizarea la concertul Cargo a dat rateuri .
„Bună seara, Cluj-Napoca! Bună seara, România! Bine v-am găsit. Vă mulţumim că aţi venit şi în această seară în număr atât de mare pentru a petrece ultimele momente ale anului 2018 şi să ne pregătim pentru 2019.
Aşa cum spun românii: cele rele să se spele, cele bune să se-adune şi s-avem cu toţii un an 2019 mai bun decât cel pe care ne pregătim să-l încheiem. O să vă invit ca împreună să pregătim degajarea focului de artificii şi trecerea în noul an”, a spus primarul Emil Boc de pe scările Operei Române din Piaţa Avram Iancu şi a dat startului focului de artificii. Timp de 10 minute, cerul oraşului a fost luminat spectaculos. Apoi, primarul a participat la o lungă sesiune de fotografii cu clujenii.
700 de şampanii au fost distribuite gratuit celor care se aflau în piaţă. Boc a dat tonul, deschizând o şampanie „uriaşă”.
Concert Cargo
Momentul culminant al serii în Piaţa Unirii a fost concertul trupei Cargo, care început în jurul orei 23.00 şi a ţinut până aproape de miezul nopţii. Concertul a fost pe placul celor prezenţi, puţini remarcând rateurile date de sistemul de sonorizare. „Mai daţi un pic de căldură măi că a îngheţat sonorizarea”, a comentat cineva.
Încălzirea a fost făcut de la 22, cu trupa Hora.
Concertele au continuat în Piaţa Unirii de la ora 00.15, cu melodii renumite, interpretate de Arpy & Zip Band.
Clujenii au putut cumpăra bunătăţi de la cele 90 de căsuţe din Piaţa Unirii: produse de sezon, migdale şi nuci glazurate, cozonaci, ceai sau vin fiert cu scorţişoară, produse tradiţionale, produse lucrate manual şi o gamă largă de produse gastronomice de sezon. De asemenea, cei care au dorit să facă un pic de mişcare au putut patina gratuit în Piaţa Unirii până la ora 1 noaptea.