FOTO Provocare de Halloween la Cluj: evadează din Hoia Baciu, cea mai bântuită pădure din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De Halloween trebuie să evadezi din cea mai bântuită pădure din România. FOTO: Hoia Baciu Project
De Halloween trebuie să evadezi din cea mai bântuită pădure din România. FOTO: Hoia Baciu Project

Ce rezultă dacă combini una dintre cele mai bântuite păduri din lume, Hoia Baciu, cu una dintre cele mai populare atracţii din Cluj, jocul „The Dungeon”? Răspunsul îl vor afla clujenii vineri, de Halloween, la „Mystery Cluj Day”. „Cum vei reacţiona în momentul în care vei rămâne singur în pădure?”, aceasta este întrebarea la care vei putea răspunde dacă te înscrii la aventură.

„Dacă vrei să descoperi câteva dintre misterele Clujului, dacă îţi plac poveştile de groază, jocurile care îţi pun în mişcare toate rotiţele conştientului şi subconştientului şi dacă vrei să cutreieri noaptea locuri încărcate de un trecut macabru, „Mystery Cluj Day” e evenimentul ideal. Vineri, 31 octombrie 2014, te invităm să te înscrii la activităţile preferate din „Mystery Cluj Day” urmând să sărbătorim împreună lansarea oficială a „Mystery Cluj - Chills & Thrills", arată organizatorii evenimentului. Aventura începe vineri de la 15.00, în Piaţa Muzeului, şi se termină după miezul nopţii cu un tur ghidat în Pădurea Hoia baciu. Participarea la evenimente este gratuită. 

Adrenalină de trei ori, gratis 

„Fiind Halloween ne-am gândit să înglobăm într-un program unic cele trei proiecte: The Dungeon (joc de tip room escape-nr), Transylvania Quest Games (un joc de descoperire urbană care vă va purta prin poveştile oraşului-nr) şi tururile ghidate în Pădurea Hoia Baciu”, explică Ancuţa Vancea, care a înfiinţat „The Dungeon”, cea mai populară atracţie turistică din Cluj conform Trip Advisor. „Totul începe în Piaţa Muzeului cu un tur ghidat pe o platformă online pentru telefoane mobile pusă la dispoziţie de Transilvania Quest. Se dau mai multe ghicitori care te duc în diferite locuri din oraş, pentru ca într-un final să se ajungă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Acolo, pe o alee va avea loc o activitate de sculptat dovlecii. La ora 18.00, va începe un joc de timp escape din pădurea Hoia Baciu, organizat de The Dungeon. Membrii echipelor vor fi legaţi între ei cu lacăte cu cifru, iar pentru a se elibera trebuie să ghicească un puzzele. Apoi, vor trebuie să găsească, pe baza unor indicii, drumul prin pădure până la următoare activitate. Va fi un joc cu indicii, o combinaţie de „găseşte comoara” cu escape room. La 12 noaptea va avea loc un concurs de poveşti de groază la foc de tabără, iar apoi se va desfăşura in tur de noapte până în Pădurea Hoia Baciu până la Poiana Rotundă, organizat de Hoia Baciu Project”, a explicat Ancuţa. Înscrierile le fiecare eveniment se fac pe pagina de Facebook Mistery Cluj.

Programul evenimentului

Organizatorii sugerea să luaţi: încălţăminte tip bocanc, îmbrăcăminte lejeră, călduroasă, căciulă, pelerină pentru ploaie, o perniţă/izopren pentru stat jos, o sursă de lumină, camera foto/vide.

Câteva dintre activităţile pe care Mystery Cluj Day le propune:

 15:00 - Piaţa Muzeului

Noi construim aventuri!

Construim un cadru în care puteţi descoperi mistere, legende şi curiozităţi despre Cluj-Napoca, având la tot pasul sentimentul acela de A-HAA. Jocurile create de noi vă poartă într-o lume de mister, în care voi, împreună cu coechipierii voştri trebuie să vă puneţi mintea la contribuţie pentru a descifra indiciile lăsate de Donath sau Matei Corvin sau chiar I. L. Caragiale prin oraş. Transylvania Quest Games nu este doar un joc, promitem să vă arătăm în acest mod şi locurile care în mod normal nu le-aţi cunoaşte dar şi să vă dovediţi abilităţile prin locurile deja cunoscute din oraş. Jocul se desfăşoară prin intermediul platformei noastre de pe www.transylvaniaquest.ro la secţiunea tours.

Încercaţi gratuit turul pregătit special pentru 31 octombrie! Doar în cadrul Mystery Cluj!

 18:00 - Aleea Muzeului Etnografic

The Dungeon te provoacă să evadezi din pădurea Hoia-Baciu, înainte să fie prea târziu!

Eliberează-ţi prietenii, caută indiciile ascunse şi găseşte calea de întoarcere spre civilizaţie. Foloseşte-ţi imaginaţia, logica şi creativitatea într-un joc plin de adrenalină şi suspans. Cum vei reacţiona în momentul în care vei rămâne singur în pădure? Vei reuşi să rămâi calm, să calculezi, să investighezi? Sau instinctul de conservare va prima? The Dungeon iţi oferă şansa de a-ţi testa abilităţile în situaţii limită.Anul acesta îţi oferim o experienţă unică de Halloween, doar în cadrul Mystery Cluj Day!

20:30 - Strada Alexandru Donici (spre pădure)

„Triunghiul Bermudelor al Transilvaniei”...

„una dintre cele mai bântuite păduri din lume”...

„un portal spre alte dimensiuni”...

Sunt doar câteva apelative pe care pădurea Hoia-Baciu le-a câştigat de-a lungul timpului.

Descoperă tainele pădurii Hoia-Baciu participând la un tur de noapte gratuit, marca Hoia-Baciu Project! Dacă vremea ţine cu noi, îţi pregătim o surpriză marca ashtangayoga.ro în Poiana Rotundă, punctul de maximă intensitate al pădurii. Plecarea în tur se va face în 31 octombrie 2014, de ajunul Halloween-ului, din capătul străzii Alexandru Donici (ora 20:30).

Citeşte şi

FOTO Cum se face turism în Hoia Baciu, una dintre cele mai bântuite păduri din lume conform BBC

FOTO Cum a ajuns „temniţa savantului nebun“ prima atracţie turistică din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite