Final în Cupa Universitas! UBB Cluj este câştigătoarea fazei zonale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, Clujul a găzduit prima fază zonală a Cupei Universitas, competiţie care a aliniat la start 14 echipe de studenţi din mai multe oraşe ale Transilvaniei. În finală, echipa UBB Cluj s-a impus în faţa celor de la Sibiu

Cele două echipe clasate pe primele două locuri în fiecare fază locală vor participa la faza finală a competiției studențești, între 30 mai și 2 iunie, la București. Clubul Universitatea Cluj a fost alături de acest eveniment, antrenorul echipei, Ionuţ Badea, fiind prezent la Sala Sporturilor „Horia Demian“, unde ieri a avut loc ultimul act al competiţiei. Acesta a dat lovitura de start.

image

„Mă bucur că pot fi prezent la un astfel de eveniment. Din păcate, fotbalul în masă dispare pe zi ce trece şi astfel de acţiuni nu pot decât să fie benefice acestui sport. Studenţii trebuie încurajaţi să practice sportul, pentru că este extrem de important acest lucru. Nu ştiu dacă la această vârstă mai poate apărarea un jucător care să facă faţă la un nivel înalt, profesionist, dar este lăudabil faptul că ei au astfel de activităţi“, a spus tehnicianul echipei.

image

Următoarele etape ale competiţiei vor avea loc la Timișoara (16-19 mai), Iași (23-26 mai) și București (28-30 mai). 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite