Doi elevi de la un liceu de elită din Cluj, mutaţi disciplinar la altă şcoală, pentru bancuri cu profesori puse pe Facebook. Alţi 61 de elevi au note scăzute la purtare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Glumele exagerate, ajungând în zona pornografiei, la adresa profesorilor postate pe un grup privat pe Facebook a fost motivul pentru care doi elevi au fost transferaţi disciplinar şi 61 au rămas cu note scăzute la purtare. Scandalul s-a petrecut la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, Gheorghe Şincai.

Doi elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca vor fi transferaţi disciplinar la altă unitate şcolară şi 59 vor fi mustraţi în scris de conducerea instituţiei.Aceasta este finalul scandalului care de o lună se derulează într-unul dintre cele mai bune licee din Cluj-Napoca. O comisie formată din opt profesori a făcut un marator de audieri, în cadrul căruia au vorbit cu zeci de elevi. Joi, Comisia a ajuns la verdictul menţionat mai sus. De asemenea, sancţiunile au fost însoţite de măsura complementară privind scăderea notei la purtare în intervalul cuprins între notele 9 şi 4. „Nu s-a recurs la cea mai severă măsură de sancţiune, exmatricularea, care ar fi însemnat pierderea anului şcolar. Mutarea disciplinară înseamnă că vor continua şcoala în acelaşi an, dar la altă instituţie de învăţământ”, a declarat pentru „Adevărul”, directorul liceului Ioan-Radu Todea. 

„Toţi elevii mai fac glume la adresa profesorilor, şi noi, când eram elevi făceam glumiţe, dar de aici până la afirmaţii sau chestiuni care intră în zona pornografiei este un drum lung”

Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj

cluj

Vezi aici o galerie foto cu o parte dintre pozele postate pe grupul de faceboom "Memes of Sincai"

Conţinut pornografic

Grupul de pe Facebook „Memes of Şincai” a fost înfiinţat la începutul anului 2015 şi rapid a ajuns să aibă 800 de membri, elevi actuali sau foşi ai liceului, mai ales din clasele de liceu. Pentru a intra în acest grup aveai nevoie de o invitaţie de unul dintre membri. Profesorii au reuşit să pătrundă în „Memes of Şicani” folosindu-se de identităţi false. Continutul postărilor a dat naşterel unui uriaş scandal. „Toţi elevii mai fac glume la adresa profesorilor, şi noi, când eram elevi făceam glumiţe, dar de aici până la afirmaţii sau chestiuni care intră în zona pornografiei este un drum lung”, a susţinut pentru „Adevărul” şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus. Pe grup au apărut mai multe fotografii cu profesori ai şcolii pe care erau postate comentarii jignitoare şi indecente. „Au fost ţinta elevilor cam 80% din cadrele didactice ale liceului, iar dacă luăm în considerare şi personalul auxiliar vorbim despre 90%”, a susţinut directorului Ioan-Radu Todea. De exemplu, într-una dintre imagini apărea fostul director al liceului, Alexandru Bugariu, iar în textul ataşat, el întreba: „De ce a trecut Ţâmbulea strada?”, iar răspunsul a fost: ”Ca să-i s... p...”. Mesajul făcea referire la una dintre profesoarele de matematică, Livia Ţâmbulea. Ţinta elevilor a fost şi profesorul de latină Alexandru Dudău despre care s-au scris obscenităţi. Elevii au modificat un citat din latină, transformându-l într-un mesaj indecent. De asemena, pe Facebook au fost înregistrări video şi audio făcute la clasă. Una dintre situaţiile în care s-a sărit calul a fost postarea unei înregistări a unei convorbiri private a unei profesoare, din care rezulta că aceasta are o aventură extraconjugală. Grupul a fost şters după începerea scandalului. 

„Unul dintre motive a fost faptul că au încălcăt mai multe legi – au făcut poze într-un spaţiu public unor persoane fără acordul acestora şi el-au postat pe Facebook.Dacă la acestea mai şi ataşezi comentarii jignitoare, obscene şi chiar pornografice, este clar că se încalcă dreptul la intimate. Ca educatori, nu trebuie să băgăm sub preş asemenea derapaje şi am decis să luăm măsuri ferme”, 

 Ioan-Radu Todea, directorul „Liceului Gheorghe Şincai”

De ce au fost sancţionaţi 

Întrebat de ce au fost sancţionaţi elevii, direcotrul liceului a susţinut: „Unul dintre motive a fost faptul că au încălcăt mai multe legi – au făcut poze într-un spaţiu public unor persoane fără acordul acestora şi el-au postat pe Facebook.Dacă la acestea mai şi ataşezi comentarii jignitoare, obscene şi chiar pornografice, este clar că se încalcă dreptul la intimate. Ca educatori, nu trebuie să băgăm sub preş asemenea derapaje şi am decis să luăm măsuri ferme”, a mai spus Todea. Întrebat în legătură cu faptul că aceste postări apar totuşi într-un grup privat, directorul a susţinut: „Un grup pe Facebook chiar dacă accesul se face pe bază de invitaţie este considerat public. Aşa a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În plus, vorbim de un număr foarte mare de membri- circa 800. Nu e în regulă şi faptul că nu s-au legat doar de profesori, ci şi de mulţi dintre colegii lor. Noi am condamnat fapta şi nu împrejurarea că s-au făcut glume pe seama profesorilor”. Unii părinţi ai elevilor chemaţi la comisie s-au plâns, sub protecţia anonimatului, de faptul în care s-au derulat audierile. „În ptimul rând legea nu prevede ca părinţii să facă parte din Comisie, iar în al doilea toţi elevii au fost audiaţi în prezenţa părinţilor, chiar şi cei majori”, a comentat directorul. Reprezentantul părinţilor de la liceu a preferat să nu facă niciun comentariu, arătând că se va emite un comunicat. Unii dintre elevii pedepsiţi, au declarat sub protecţia anonimatului că li se pare exagerată măsura de transfer disciplinar la altă şcoală, mai ales că cei vizaţi se află în clasa a XII-a. „Elevii sancţionaţi pot, în 48 de ore să conteste decizia la direcţiunea şcolii. Dacă rezultatul va fi acelaşi, şi e posibil să fie pentru că s-a studiat cazul acesta circa o lună de zile, cei nemulţumiţi ni se pot adresa nouă, la Inspectorat. Ultima fază de atac este instanţa”, a susţinut şeful ISJ Cluj, Valentin Ciubus.

„Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj s-a asigurat de respectarea întregii proceduri prin care s-au decis sancţiunile pentru elevii implicaţi în cazul grupului Sincai Memes” 

Muşat Vladian, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj

Ce spun reprezentanţii elevilor

„Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj s-a asigurat de respectarea întregii proceduri prin care s-au decis sancţiunile pentru elevii implicaţi în cazul grupului ”Sincai Memes”, a declarat Muşat Vladian, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj. ”Doresc să clarific că toţi elevii care au primit mustrări scrise, au şi nota scăzută la purtare, însa ca sancţiune complementară. Aceşti elevi, au varianta de a depune o cerere prin care să solicite anularea acestei decizii, în cazul în care nu vor mai avea alte abateri pe parcursul întregului semestru, având  posibilitatea de a termina anul cu nota 10 la purtare”, declară el.

Citeşte şi

Pozele „porno” postate pe Facebook de elevii clujeni sancţionaţi. Doi dintre ei au fost daţi afară din liceu, iar 61 au notele scăzute la purtare
 

Elevii de la un liceu clujean riscă să fie exmatriculaţi pentru că au postat pe Facebook mesaje obscene la adresa profesorilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite