Directorul sportiv al U Jolidon, Cosmin Sălăjan: Fetele sunt supărate, am fost aşa de aproape de victorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
U Jolidon Cluj a învins pe Rostov-Don şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor
U Jolidon Cluj a învins pe Rostov-Don şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor

Directorul sportiv al echipei "U" Jolidon Cluj, Cosmin Sălăjan, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Krim Ljubljana (27-28), că jucătoarele sunt supărate, pentru că au fost atât de aproape de o victorie în deplasare, în Liga Campionilor.

"Am început meciul mai greu, fetele au avut trac, le-a fost frică de acest meci. Şi-au dat seama că handbalistele de la Krim pot fi învinse, dar a fost prea târziu. Este de remarcat întreaga noastră echipă pentru cum s-a luptat în primul meci din Liga Campionilor. La final, fetele au fost supărate, am fost atât de aproape de un rezultat pozitiv. Vom vedea ce va fi în retur cu Krim. Le-au lipsit nişte jucătoare de bază acum, probabil le vor recupera până atunci. Noi luăm totul pas cu pas şi ne dorim să obţinem victorii în grupă", a spus Sălăjan, potrivit Mediafax.

Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în deplasare, de formaţia slovenă Krim Ljubljana, scor 28-27 (15-13), în meciul de debut din grupa B a Ligii Campionilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite