Cum se votează în groapa de gunoi a Clujului, „vedetă“ la BBC. Romul cu nume de neamţ: „Nu este cine să conducă ţara asta cum trebuie“
0O parte din romii de la Pata Rât, „cartierul vitreg“ al Clujului, spun că au votat atât cu Victor Ponta, cât şi cu Klaus Iohannis. Unii i-au ales pe unul dintre cei doi fiindcă „Dan Diaconescu“ nu „s-a calificat“ în finală, dar şi pentru că îşi doresc o schimbare. Una în bine.
Lângă calea ferată, la vreo câţiva kilometri de Cluj-Napoca, pe un drum care aduce mai mult a uliţă decât a şosea asfaltată, ajungi pe strada Pata Rât, cum te atenţionează şi o firmă pusă pe o casă, nu doar gunoaiele prezente cu nemiluita. Acolo locuiesc circa 2.000 de oameni de etnie romă în patru comunităţi: Cantonului, Dallas, Coastei (sau „Colina verde“) şi Groapa de gunoi. Copii, tineri, adolescenţi, oameni în puterea vârstei şi bătrâni.
Unii nu au votat fiindcă nu au buletin. „Dacă veneau să ne facă buletine, mergeam la vot. Acu 2 ani ne-au strâns, o băgat maşină şi ne-o dus la vot“, zice un rom de vreo 40-50 de ani din „cartierul“ dallas, unde ai interzis la poze. Te avertizează până şi două afişe pe două case.
Alţii, nu mulţi, au fost la vot peste calea ferată, în cartierul Someşeni. Şi au votat fie cu Ponta, fie cu Iohannis.
Romul cu prenume de neamţ
Romii de la Pata Rât au votat, ca şi Ernest Creta (64 de ani), ca „să ne fie un pic mai bine“. Dar, atrage atenţia bărbatul, atâta timp cât un preşedinte e dintr-un partid şi premierul din alt partid nu se face treabă.
„Se şi vede, domnu Ponta cu domnu Băsescu. Niciodată nu s-au înţeles şi nimic nu s-o făcut“, spune bărbatul, care în urmă cu 2 ani a suferit o comoţie cerebrală după multe drumuri ca să organizeze un miting pentru romii din Coastei, ai căror lider a fost.
Stă pe pat, cu beţele de pescuit alături şi poartă un tricou cu mesajul „Opriţi evacuările forţate“. Acum doi ani, deşi pentru el e ca şi când ar fi fost „ieri“, romii care locuiau pe strada Coastei din Cluj au fost evacuţi şi li s-au dat locuinţe, aşa-zis modulare, pe un deal din Pata Rât.
Romul cu prenume de neamţ (n.r. Ernest, tradus din germană, înseamnă „plin de seriozitate“) spune că în viaţa lui nu a văzut aşa cozi la secţiile de vot din străinătate.
„Ţara asta e foarte bogată, foarte frumoasă, cred că nu există în Europa o ţară mai frumoasă şi bogată ca a noastră. Avem de toate, dar nu are cine să o administreze cum trebuie. Aşa ca într-o casă. Dacă nu agoniseşti bine, nimic nu merge bine. E păcat, mare păcat că nu are cine să conducă ţara asta cum trebuie“, spune Ernest Creta (foto mai jos).
Nu vrea să zică pe cine a votat, dar spune că „pe Ponta îl ştim deja, ce face şi ce nu face“ şi că pe Iohannis - „pe ăstalalt nu-l ştim încă. S-ar putea să fie un preşedinte bun sau unul rău“. Bărbatul crede că oamenii din jurul preşedintelui sunt cei care strică toate socotelile preşedintelui.
„Depinde şi de staff-ul lui. Ca pe vremea lui Ceauşescu, să zicem că poate el nu a fost aşa de rău, dar staff-ul lui a fost foarte rău. L-au stricat. Trăiau prin minciuni şi-l minţeau şi pe el. Exact aşa e şi acuma. Noi, noi, ăştia mai săraci, sperăm că va fi mai bine. Şi trăim cu speranţa. Acuma aşteptăm să vedem dacă iese Iohannis să vedem ce va fi. Dacă iese domnu Ponta, ce să zic. Poate că a fi şi el mai bun. Nu ştiu. S-ar putea să nu fie“, spune bărbatul din săraca sa locuinţă, de unde se uită la televizor ca să vadă ce a mai fi cu lumea asta.
Bărbatul regretă că politicienilor nu le pasă că pleacă tinerii valoroşi din ţară, ci îi interesează doar cum să facă averi:
„Nu spun că toţi îs hoţi din Parlament, dar vedeţi dumneavoastră că nu stă DNA-ul degeaba. E o problemă în ţara noastră. Fură. N-ai cum să-i spui altcumva. Hârtia suportă tot, ea nu ştie să vorbească. Oamenii ăştia fură milioane, iar un om sărac, cum suntem noi aici, n-are bani şi merge şi fură o pită, fură o găină. Ăla nu fură de bucurie, ci ca să dea la copiii lui de mâncare. Şi primeşte 3 ani de zile de puşcărie pentru o pită ori o găină. Astea-s găinării. Dar ăştia care fură milioane îi bagă în puşcărie, fac un an, doi şi le dă drumul. Ca Năstase“.
Întrebat când a mers mai bine ţara, pe vremea PSD-ului sau a dreptei, Ernest Creta zice că niciodată. „Nu o mers niciodată bine. Chiar de prima dată de când o venit Iliescu n-o mers bine. Deşi, Iliescu, ca politician vorbesc, e bun. Noi nu prea avem în ţară politicieni ca el, dar degeaba e politician bun dacă pentru ţară nu prea o făcut nimic“, este de părere omul.
Povesteşte că acum, în această campanie electorală, nu a venit niciun partid să-i întrebe de sănătate pe romii din Pata Rât.
„La mulţi le pare bine că nu mergem la vot. De politicieni zic“, încheie bărbatul care crede că prin vot se pot schimba lucrurile.
Liderul din „Colina verde“: „De ce să las pe altcineva să aleagă în locul meu când pot să votez“
Cel care i-a luat locul lui Ernest Creta la şefia comunităţii se numeşte Florin Stancu. Are 40 de ani, două fete şi un nepot de un an şi două luni care îi zice „tată“. A locuit pe strada Coastei şi a stat gard în gard cu fostul primar penal al Clujului, Sorin Apostu.
„Nu mă consider şeful nimănui. Eu sunt egalul tuturora“, zice bărbatul ferm (foto dreapta). El are propria firmă de curăţenie şi oferă servicii de deratizare la unele cabinet ale medicilor de familie. „E mai puţin, dar e bine“, adaugă el. E şi directorul Asociaţiei Comunitare a romilor din strada Coastei şi încearcă, pe cât se poate, să facă o diferenţă.
Crede că în puterea de a schimba lucrurile prin vot şi de aceea s-a şi dus să pună ştampila. „Am votat cu Ponta. Nu suport ideea că cineva poate să vândă copii. Am văzut, la o televiziune, unde se zicea că Iohannis ar fi vândut copii“, spune Florin Stancu.
Dezbaterile dintre Ponta şi Iohannis l-au dezamăgit: „Din păcate, oamenii care doresc să ajungă la putere nu au pregătirea necesară să conducă. Măcar cel care ajunge la putere să facă ce promite (…) Politicienii se plimbă dintr-un partid într-altul „de parcă lumea n-ar ştii că rămân tot aceleaşi persoane“.
„Să ajungem ca nişte şobolani la groapa de gunoi“
De 3 ani şi 11 luni stă în Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului. „Trebuiau să gândească înainte să ne aducă aici, căci să ajungem ca nişte şobolani la groapa de gunoi e inuman. Şi în mijlocul iernii. Înainte de Crăciun, cu o săptămână“, povesteşte liderul.
Din cele 76 de familii evacute de pe strada Coastei, unde acum e campus teologic, 36 de familii au ajuns în stradă, iar restul au primit locuinţe modulare în Coastei (n.r. sau „colina verde“, aşa îi mai zic romii), comunitatea de romi de pe deal care a preluat numele străzii pe care au trăit.
„Cine a decis atunci şi felul în care a procedat e inuman“, repetă bărbatul.
Liderul Mihai din Dallas
Jos, la poalele „colinei verzi“, se află comunitatea de romi Dallas sau „cartierul“ Dallas, cum i se mai zice. Acolo, Mihai e unul dintre cei doi lideri ai locului. „Liderul Mihai“ sau Gheorghe Ciorbă, un rom prietenos, spune că a mers la vot fiindcă „trebuie o schimbare“.
„L-am votat pe Iohannis. Asta a fost dorinţa mea. L-am văzut mai liniştit, l-am văzut un om care nu are atâta politică în sensul că ăsta nu o să fie influenţat din spate. Nu l-am votat pentru că e ardelean. Un om poate să schimbe o ţară indiferent de unde e, din Ardeal sau Moldova, şi indiferent de religie. Nu contează de unde eşti, ci ce faci să faci pentru România“, afirmă Gheorghe Ciorbă.
Mai spune că îşi doreşte schimbare pentru toţi cetăţenii României, fie ei români, fie romi. „Şi din Cluj vrem o schimbare din partea autorităţilor“, zice bărbatul şi adaugă că persoana care a făcut multe pentru Pata Rât e olandezul Bert, nu Primăria Cluj-Napoca.
„La alegeri n-am controlat pe mine. Fiecare au mers şi au votat. Şi cei de aici sunt oameni şi trebuiau puse aici două secţii de votare“, crede liderul.
Potrivit lui, ar trebui arătate lucrurile bune făcute în Pata Rât şi apoi cele urâte. „Ar trebui să arătaţi lucrurile frumoase, iar apoi cele slabe ca să putem schimba“, consideră omul.
„Dacă Dan Diaconescu n-a intrat în turul doi…“
Puţin mai încolo, câteva case mai jos de cea a liderului Mihai, Konolos Ştefan (48 de ani), un rom din cartierul Dallas, bătea nişte fiare lângă un foc şi trei dulăi. El şi soţia lui au buletin şi ziceau, fără prea multă tragere de inimă, duminică după-amiaza, că vor vota la o secţie pe Moţilor, în oraş.
„Niciunul dintre candidaţi nu-i bun pentru că nu face nimic. Fiecare vrea să ajungă la ciolan, cum s-ar zice. Când e acolo sus, numai la el se gândeşte să-şi facă cât mai mult. La noi nu se gândeşte nimeni“, zice Konolos Ştefan (foto dreapta).
El spune că ar fi pus ştampila pe Klaus Iohannis pentru că-i pare „mai bun un pic“ şi „un om mai aşezat“.
„…Da, e aşezat că are şase case. Iar ăia care nu au… ghinion“, îl completează nevasta.
„Îmi plăce dacă ieşea ăstalalt, Dan Diaconescu (n.r. pe care l-a votat în primul tur). Mi se părea mai bun. M-am uitat la televizor noaptea ca să văd ce zice şi zicea bine“, adaugă Konolos Ştefan, care stă la Pata Rât de vreo 8 ani, în „cartierul“ Dallas, după ce şi-a pierdut casa din oraş.
„Da’ io ştiu dacă putem schimba ceva. Nu ştiu nici io“, zice Simona Petean (40 de ani, foto dreapta), o femeie care locuieşte „Colina Verde“ şi e asistentul social al fiicei sale cu dizabilităţi. Spune că nu ştie cine candidează, dar că votează cu „ăla… cum îl cheamă? Da, Ponta“.
Un alt consătean de-al femeii, Szabo Sandor (45 de ani, foto dreapta), trebăluia la o sobă, în faţa casei. A fost la vot şi a pus ştampila pe Iohannis „pentru că, în primul rând, ştie să şi vorbească“ şi pentru că s-a săturat de PSD.
„Ne-am cam săturat de pesedişti. Ăştiau au jefuit ţara, începând de la Frontul Salvării Naţionale şi continuând cu PSDR, cu ăştia care au făcut marea privatizare. Acum trebuie să încercăm şi cu alţii“, zice bărbatul.
Câini din Pata Rât care se bat pentru ciolan
Mai puteţi citi:
Gropa de gunoi a Clujului, „vedetă“ la BBC
„Zidul ţigănesc“ din Baia Mare, un subiect dezbătut pe plan mondial