Gropa de gunoi a Clujului, „vedetă“ la BBC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Groapa de gunoi a Clujului    FOTO: The Independent
Groapa de gunoi a Clujului    FOTO: The Independent

Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, unde locuiesc sute de romi, a fost, de multe ori, subiect presă şi pentru jurnaliştii străini. Ziariştii de la BBC prezentau, în vara lui 2009, cum arată o zi din viaţa lor.

„Este doar o nouă zi la groapa de gunoi a oraşului Cluj, un oraş din nord-vestul României. Groapa este casa unei comunităţi de romi formată din sute de membri”, astfel îşi încep jurnaliştii britanici de la BBC reportajul.

Materialul se numeşte „Închiderea rampei ameninţă o comunitate” şi face referire la iminenta închidere a gropii de gunoi, care nici până azi nu s-a închis.

„În fiecare dimineaţa, în loc să meargă la şcoală, cei mai tineri din comunitate caută prin gunoaie metal şi plastic”, mai spun reporterul BBC Lina Rozovskaya.

Jurnalista prezintă şi poziţia „autorităţilor locale, care spun că într-un an, rezidenţii vor fi mutaţi de pe groape de gunoi în apartamente noi”.
O mică organizaţie neguvernamentală creştină, formată de un cuplu olandez, au creat o creşă care poate găzdui circa 12 copii romi, unde îi învaţă să numere şi primesc un prânz de trei ori pe săptămână.

Reportajul BBC îl puteţi vedea AICI.

„Noii vecini din 2014“

Cotidianul britanic The Independent publica, la începutul acestui an, prima parte a unui reportaj despre romii români, intitulat „Noii vecini din 2014“. Jurnalistul britanic care a fost Pata Rât are o părere diferită faţă de colegii săi de alte publicaţii străine.

Jerome Taylor, de la The Independent, a vizitat şi el, în urmă cu aproape 10 luni, comunitatea de romi de la Pata Rât, lângă Cluj, după ce alţi jurnalişti au tras un semnal de alarmă faţă de „iminenta invazie a ţiganilor români în Marea Britanie“, relatează protv.ro.

Sutele de romi care trăiesc lângă groapa de gunoi a Clujului se plâng că sunt discriminaţi. Însă nu toţi vor să plece în Anglia din 2014, cand va fi acordat accesul liber pe piaţa muncii pentru bulgari şi români.

“Timp de 20 de ani am avut casa noastră în oraş, am plătit chirie, electricitate şi nu am furat nimic. Copiii noştri mergeau la şcoală. Acum iată unde am ajuns: la groapa de gunoi! Aici este familia mea. Aş pleca dacă aş şti că aşa vom scăpa de discriminare, dar pe noi nimeni nu ne vrea. Daca nu suntem acceptaţi în ţara noastră, ce şanse sunt să fim acceptaţi în altă parte?“, spune Claudia Greta, care trăieşte la Pata Rât.

Mai puteţi citi:

„Zidul ţigănesc“ din Baia Mare, un subiect dezbătut pe plan mondial

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite