Cristi Dulca: „E greu de gestionat finalul de campionat“ | adevarul.ro

Cristi Dulca: „E greu de gestionat finalul de campionat“

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Universitatea Cluj va întâlni mâine, după o pauză de trei săptămâni pe Arieşul Turda, într-un meci contând pentru etapa a 29-a din liga secundă. Tehnicianul celor de la „U“, Cristian Dulca, spune că lupta pentru promovare se va da în continuare între primele patru clasate

Deşi nu a mai jucat un meci oficial din data de 21 aprilie, Universitatea Cluj se află pe locul secund în seria B a Ligii a II-a, care asigură promovarea în primul eşalon. La două puncte de liderul Dacia Mioveni, care are şi două meciuri mai multe disputate, „studenţii“ vor întâlni mâine, de la ora 18.00, Arieşul Turda, o echipă care în trecut a pus destule probleme clujenilor:

„A fost un campionat ciudat, în care mai mult am stat decât am jucat. Personal nu ştiu cât e de benefică această pauză, dar sper să obţinem un rezultat bun mâine. Presiune există încă de când a început campionatul. Vom trata meciul foarte serios, pentru că va fi dificil şi trebuie să obţinem victoria. E destul de greu de gestionat acest campionat“, a declarat Dulca, antrenorul „Şepcilor Roşii“.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite