Cine a inventat telefonul mobil şi cum arătau primele modele
0Aproape jumătate din populaţia planetei deţine în prezent un telefon mobil, de la cele mai simple modele, care costă doar câţiva euro, şi până la smartphone-urile sofisticate, care ajung la mii de euro.
Piaţa gadgeturilor a explodat în special în ultimul deceniu, alimentată şi de o concurenţă acerbă între producători. Însă telefonul mobil are o istorie mult mai lungă, care a început în urmă cu mai bine de un secol.
Astfel, inventatorul suedez Lars Magnus Ericsson a realizat încă din 1910 ceea ce s-ar putea numi strămoşul telefonului mobil. Scandinavul a reuşit să pună la punct un sistem prin care s-a conectat la firele de telefon fix prin intermediul unei antrene bifilare. Astfel a avut loc prima convorbire telefonică între Ericsson, care se afla în maşina sa, şi un alt om de afaceri suedez. Inventatorul suedez a fost şi cel care a fondat ulterior compania Ericsson, care a devenit cunoscută în special la începutul secolului XXI.
Primele aparate cântăreau zeci de kilograme
Aproape 30 de ani mai târziu, în 1938, au apărut primele aparate walkie talkie, folosite pe front în timpul războiului. Aparatele aveau o autonomie de 8 kilometri, dar şi un defect pe măsură, cântărind peste 12 kilograme.

Americanii de la Bell Systems au făcut următorul pas, la scurt timp de la încheierea războiului. Aparatele produse de ei în anul1946 nu valorau nimic dacă nu erau însoţite de un echipament care depăşea 35 de kilograme.
Geniul lui Martin Cooper
Tot un american, Martin Cooper (foto, jos), este considerat adevăratul inventator al telefonului mobil. Cooper, care era pe atunci inginer la Motorola, a conceput primul telefon mobil în 1973. Aparatul cântărea două kilograme, ceea ce însemna un progres remarcabil faţă de modelele anterioare. Într-un interviu acordat BBC, acesta a dezvăluit că primele sale telefoane au costat 3.500 de dolari, echivalentul a 7.000 de dolari în 2003 (anul în care a avut loc discuţia).

Ajuns la venerabila vârstă de 89 de ani, părintele telefonului mobil mai afirmat şi cu alte ocazii că este în continuare pasionat de telefonia mobilă şi de noile gadgeturi. Martin Cooper şi-a exprimat convingerea că tehnologia va continua să evolueze şi a afirmat că este convins că pe viitor telefoanele mobile vor avea dimensiuni din ce în ce mai reduse, iar cu timpul se vor transforma în cipuri, care vor fi implantate după ureche.